Portal melhisedec.ro

Pagina principală · Biblia online · Articole · Cântări · Poezii · Descărcări · Forum de discuţii · Calendar
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Apasă aici pentru înregistrare.

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă aici.

Navigare
Pagina principală
Biblia online
Sărbători
Luni noi
Articole
Cântări
Poezii
Descărcări
Întrebări frecvente
Forum de discuţii
Calendar
Legături pe internet
Categorii știri
Contactaţi-ne
Galerie foto
Căutare

Versetul zilei
"Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: "Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti", zice Domnul".
Romani 12:19

Cugetarea zilei
"Sângele martirilor este sămânța Bisericii."

Jeronim


Noi articole
Sarbatoarea Pesah / ...
Nu-i altă dragoste..
Religie launtrica..
Pâine vie...
Străpuns..

Statistici utilizare
Vizitatori online: 10
> Membri conectaţi: 0
Membri înregistraţi: 693
Cel mai nou membru: Ioana Cristina
> Membri banați: 0

Ajutor utilizare
Aici puteti vedea un tutorial al portalului. Daca nu aveti PowerPoint instalat va sugeram PowerPoint Viewer 97.

Biblia online
Biblia selector

Alege cartea și capitolul: - Caută în Scriptură AICI



BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ

Cartea Romani, Capitolul 11

1. Întreb dar: ,A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?' Nicidecum! Căci și eu sunt Israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin.
2. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce zice Scriptura, în locul unde vorbește despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice:
3. "Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, și caută să-mi ia viața?"
4. Dar ce-i răspunde Dumnezeu? "Mi-am păstrat șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal."
5. Tot așa, și în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri, prin har.
6. Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.
7. Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat; pe când ceilalți au fost împietriți,
8. după cum este scris: "Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, și urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi."
9. Și David zice: "Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laț, într-un prilej de cădere și într-o dreaptă răsplătire.
10. Să li se întunece ochii ca să nu vadă, și spinarea să le-o ții mereu gârbovită."
11. Întreb dar: "S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putință mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;
12. dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăție pentru lume, și paguba lor a fost o bogăție pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
13. V-o spun vouă, Neamurilor: "Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,
14. și caut, ca, dacă este cu putință, să stârnesc gelozia celor din neamul meu, și să mântuiesc pe unii din ei.
15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viață din morți?
16. Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, și plămădeala este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte.
17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, și dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului,
18. nu te făli față de ramuri. Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine.
19. Dar vei zice: "Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu."
20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinței lor, și tu stai în picioare prin credință: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te!
21. Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine.
22. Uită-te dar la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut, și bunătate față de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat și tu.
23. Și chiar ei: dacă nu stăruie în necredință, vor fi altoiți; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși.
24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți ei, care sunt ramuri firești, în măslinul lor?
25. Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ține până va intra numărul deplin al Neamurilor.
26. Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: "Izbăvitorul va veni din Sion, și va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
27. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele."
28. În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor.
29. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută.
30. După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, și după cum prin neascultarea lor ați căpătat îndurare acum,
31. tot așa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare.
32. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toți.
33. O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui!
34. Și în adevăr, "cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
35. Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?"
36. Din El, prin El, și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.



Capitole din Romani: 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  

Copyright © 2009-2025 / 5769-5785 melhisedec.ro
19226332 vizite unice Powered by PHP-Fusion