Portal melhisedec.ro

Pagina principală · Biblia online · Articole · Cântări · Poezii · Descărcări · Forum de discuţii · Calendar
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Apasă aici pentru înregistrare.

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă aici.

Navigare
Pagina principală
Biblia online
Sărbători
Luni noi
Articole
Cântări
Poezii
Descărcări
Întrebări frecvente
Forum de discuţii
Calendar
Legături pe internet
Categorii știri
Contactaţi-ne
Galerie foto
Căutare

Versetul zilei
"...și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât și ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui"
Coloseni 1:20

Cugetarea zilei
"Eu am să mă pregătesc și am să fiu gata; poate că de undeva mi se va ivi și mie șansa."

Abraham Lincoln


Cele mai noi articole
Prigonire pentru poc...
Cunoașterea prin cre...
Sărbătorile în Noul ...
Noi așteptăm cu...
Mai dă-mi Doamne o r...

Statistici utilizatori
Vizitatori conectaţi: 2
> Membri conectaţi: 0
Membri înregistraţi: 660
Cel mai nou membru: Yehoshua
> Membri banați: 0

Ajutor utilizare
Aici puteti vedea un tutorial al portalului. Daca nu aveti PowerPoint instalat va sugeram PowerPoint Viewer 97.

Biblia online
Biblia selector

Alege cartea și capitolul: - Caută în Scriptură AICI



BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ

Cartea Luca, Capitolul 6

1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile, și le mâncau.
2. Unii dintre Farisei le-au zis: "Pentru ce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua Sabatului?"
3. Isus le-a răspuns: "Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit, el, și cei ce erau împreună cu el?
4. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele, și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoții?"
5. Și le zicea: "Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului."
6. În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă, și învăța pe norod. Acolo era un om, care avea mâna dreaptă uscată.
7. Cărturarii și Fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască.
8. Dar El le știa gândurile; și a zis omului, care avea mâna uscată: "Scoală-te, și stai în mijloc." El s-a sculat, și a stat în picioare.
9. Și Isus le-a zis: "Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?"
10. Atunci, Și-a rotit privirile peste toți, și a zis omului: "Întinde-ți mâna!" El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.
11. Ei turbau de mânie, și s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.
12. În zilele acela, Isus S-a dus în munte să Se roage, și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
13. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, și anume:
14. Pe Simon, pe care l-a numit și Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu;
15. pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit Zilotul;
16. pe Iuda, fiul lui Iacov; și pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.
17. S-a pogorât împreună cu ei, și S-a oprit într-un podiș unde se aflau mulți ucenici de ai Lui, și o mare mulțime de oameni, care veniseră din toată Iudea, din Ierusalim, și de pe lângă marea Tirului și a Sidonului, ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor.
18. Cei chinuiți de duhuri necurate, erau vindecați.
19. Și tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieșea o putere, care-i vindeca pe toți.
20. Atunci Isus Și-a ridicat ochii spre ucenicii Săi, și a zis: "Ferice de voi, care sunteți săraci, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a voastră!
21. Ferice de voi, care sunteți flămânzi acum, pentru că voi veți fi săturați! Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde!
22. Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, și vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!
23. Bucurați-vă în ziua aceea, și săltați de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot așa făceau părinții lor cu proorocii.
24. Dar, vai de voi, bogaților, pentru că voi v-ați primit aici mângâierea!
25. Vai de voi, care sunteți sătui acum! Pentru că voi veți flămânzi! Vai de voi, care râdeți acum, pentru că voi veți plânge și vă veți tângui!
26. Vai de voi, când toți oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot așa făceau părinții lor cu proorocii mincinoși!
27. Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc,
28. binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.
29. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i și pe cealaltă. Dacă îți ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ți ia și cămașa.
30. Oricui îți cere, dă-i; și celui ce-ți ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.
31. Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.
32. Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.
33. Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa.
34. Și dacă dați cu împrumut acelora de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să ia înapoi întocmai.
35. Voi însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare, și veți fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi.
36. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.
37. Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți, și nu veți fi osândiți; iertați, și vi se va ierta.
38. Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura."
39. Le-a spus și pilda următoare: "Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?
40. Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui; dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul lui.
41. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
42. Sau cum poți să zici fratelui tău: ,Frate, lasă-mă să-ți scot paiul din ochi' și, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.
43. Nu este nici un pom bun, care să facă rod rău, și nici un pom rău care să facă rod bun.
44. Căci orice pom se cunoaște după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini.
45. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbește gura.
46. De ce-Mi ziceți: ,Doamne, Doamne!' și nu faceți ce spun Eu?
47. Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele, și le face.
48. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, și a așezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape, și s-a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
49. Dar cine aude și nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șuvoiul asupra ei, ea s-a prăbușit îndată, și prăbușirea acestei case a fost mare."



Capitole din Luca: 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  
21  22  23  24  

Copyright © 2009-2019 / 5769-5779 melhisedec.ro
8060924 vizite unice Powered by PHP-Fusion