NU LĂSA SĂ TREACĂ VREMEA
Postat de ami la 09/05/2010

1. Nu lăsa să treacă vremea, trece însăși viața ta,
    Se apropie și timpul, socoteală când vei da,
    Trece ziua cea de azi, mai în jos cu o treaptă cazi,
    Sau cu una te ridici, căci nu poți stat tot aici.

                     (: Te ridici sau cobori?
                         Te întreb de două ori:
                         Te ridici sau te cobori? :)

2. Oare bani îți sunt căderea, de nu poți să te ridici,
    Căci sunt mulți cu mare avere, dar cu sufletele mici.
    Dacă vrei să fii bogat, să ai sufletul curat,
    Bogății să nu le zici, celor ce rămân aici.

3. Nu căuta mărirea lumii, nu căuta să fii înălțat,
    Căci Domnul Isus ne spune: totul va fi spulberat!
    Dumnezeu a lepădat, ce la oameni e înălțat,
    Umilința de-o păzești, află că pe un drum bun ești.


                        Amen