SOLOMON ȘI SUNAMITA
Postat de ami la 29/10/2009
Privesc departe spre Sion prin veacuri înaintate
Și-aud ecoul dintr-un ton vibrând peste cetate.
Ierusalim era-n amurg sub brazda argintie
Izvoarele la vale curg, domoale spre câmpie.
Sclipea palatu-n raze lucii și în culori de astru
În parcul de smochini și nuci stă Solomon sihastru.
Și visuri ce se nasc în zare de-astă dată
Sunt izvorâte din Damasc de dorul dup-o fată.
De-o fiică de neam sirian o ciobăneasă sclavă.
Ce te-a legat o, Solomon ce stai pe-atâta slavă?
Tu stai pe tron - ea stă la oi, tu-n slavă - ea la stâna.
O, nu sunt fete pe la noi de zici că-i o regină?
Tu ai șaizeci la curtea ta, optzeci de țiitoare.
Mă mir că-n minte poți purta un chip de servitoare!
Cum porți tu florile din strat o mie rupte-n mână
Tu ai regine la palat și vrei s-aduci din stână?
Când te aud cum o descrii, în versuri de tot stilul
Ca ea nu-i alta pe pământ o, ... e departe Israelul?
Dacă n-am cunoaște-o chiar cum... nu e stil de floare,
E arsă, parc-ar fi de jar de razele de soare.
O vezi mai mult ca un trandafir și munte de tămâie
Și-ncepi atâta s-o descrii din cap până-n călcâie.
Tu-o vezi cum alta-n lume nu-i, o faci și porumbiță.
Începi atâta s-o descrii cum nu-i in lume soață.
Aud mereu același ton în versuri ziua-ntreagă.
Și-i spui că-i lași regat și tron, atât îți e de dragă.
Preferi la stână să te duci, sau păzitor la vie?
Preferi pe orice drum s-apuci,de ce ai vrea să vie?
Repetă versul ce l-ai spus cântându-ți trista soartă
Când tu acas la ea te-ai dus,și i-ai bătut în poartă.
Și ea răspunsu-ți-a din pat dar făr să iasă-afară:
"M-am dezbrăcat și m-am culcat,și cum să mă-mbrac iară?"
Așa de rece te-a respins din partea ei copila.
Nici simț de om nu a simțit, nici dragul și nici mila!
Și nici că-n pieptul tău cu dor purtat-o-ai in noapte
Prin munți, prin văi, prin orice loc pentru-a iubirii șoapte.
Afară-ncet se revărsa un vânt țesut cu ploaie.
Dar ei nici pic nu îi păsa căci hainele-ți înmoaie.
O ... ce-ai pierdut o, Solomon de plângi o ciobăneasă.
Cu sila vrei s-o duci pe tron, s-o faci împărăteasă?
Târziu în noapte s-a trezit că nu a făcut bine,
Și te-a strigat, te-ar fi dorit, ieșit-a după tine.
Dar tu de mult ai și plecat, nici n-apărură zorii.
În ceasul nopții-ntârziat, au prins-o păzitorii.
Bătut-o și-au rănit-o, era aproape moartă.
Și-a plâns ea mult că n-a venit când i-ai bătut în poartă.
Și-acum ce folos că plângi? distrus ești de-o copilă!
C-au dus-o cei străini pe mâini zdrobită fără milă.
Tu între regi ești renumit,te știe orice țară.
Palatul ce l-ai construit, și-nțelepciunea-ți rară.
Și slava ta, și tot ce ai, cum poți a înțelege?
Pentru-o copilă să te dai, o, ... ce-ai în tine rege?
Ziua și noaptea o discuți, cum n-ar fi altă fată.
De pari a fi ieșit din minți, tu rege, altă dată.
O azi mă văd că-s păcătos și vin cerând iertare.
Căci tu prin Duhul lui Hristos, cântai o taină mare.
Trecut-au mulți ani rând pe rând prin mintea mea slăbită,
Și eu așa ziceam în gând c-o cauți pe sunamită.
O, Solomoane tot ce-ai spus în vers e a ta iubită.
Iar întâmplarea cu Hristos e-a doua sunamită.
De două mii de ani chemând-o-n gelozie
Pe drum, acasă, prin livezi, dar ea nu vrea să vie.
O cheamă slava Lui mereu, la slava Lui de rege.
Deși e Fiu de Dumnezeu, ea tot nu-L înțelege.
Tu ai bătut odată-n geam vorbind s-o chemi ...
Dar ea de Tine murmura de fiecare dată.
O spune suflete ce stai s-asculți acestea toate
De când te cheamă CRIST la rai, de când la poartă-ți bate?
El nu mai poate de-al tău dor, de-atâta timp te cheamă.
De-atâtea veacuri bate-n geam crezând c-o să-ți dai seama.
Văzut-ai tu atâta dor în lume la vre-un mire?
Să-i fi aprins atâta dor mireasa în iubire?
Să vină El, cerul lăsând și dezbrăcat de slavă!
Să-L vezi în Ghetismani plângând, de dorul tău, o sclavă!
Să-L vezi cu sufletul pătat, luând o cruce-n spate,
Și-o urcă, urcă ne-ncetat în timp ce alții-L bate.
Și parcă orice spin și cui, și lovituri de bice
Le capătă-n iubirea Lui, răbdând, nimic nu zice.
Și-atunci pe cruce când L-au pus cu lacrima-n iubire,
Pe fața Mirelui Isus și-atunci vedeai iubire.
Parcă pe brațe te-a cuprins ca pe-un copil, o mamă.
De-amorul ce era aprins...
Aprins de-amorul tău cel viu, ascultă-L cum se roagă:
"O, Tată iartă-i căci nu știu" și-atunci îi erai dragă.
Tu îi întinde-ai oțet în sus ca să I-l pui pe buze,
Iar dragostea ce-ardea-n Isus, și-atunci îți căuta scuze.
Tu te-ai văzut în ochii Lui atât de mult iubită.
Ca Solomon poți chiar să spui tu nu ești Sunamită.
Ah, bine-ar fi s-asculți cu drag, de Solomon cum cântă,
De Mirele ce-ți cântă-n prag să faci logodna sfântă.
Să dai, divorțul la păcat și poftelor din fire
Să fii cu sufletul iertat, că l-ai pe Isus Mire.
Fă dar acestea ce se cer de vrei s-ajungi acasă,
La "Solomon" acel din cer a lui Isus Mireasă.
Să ne-ntâlnim la un nou altar
La o nuntă pregătită
O,... fie-ți ceasu-acesta dar,
Trezirea ... Sunamită!
Amen