"El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oștirilor" Isaia 9:7
Cugetarea zilei
"Cel ce nu mai are ce pierde și-a regăsit, în mod paradoxal, libertatea."
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14381. Postat la 30/09/2011 14:39 - 4967z16h11m
Pace.
Pentru că de câte ori mergem prin adunări ale fraților noștri, și ajungem să zicem rugăciunea Tatăl nostru, când se ajunge la fraza cu pricina, unii zic, nu ne duce, alții zic nu ne lăsa să cădem în ispită, cum este corect?
Luca 11:4. și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator; și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău."
Și de aici începe o discuție aproape aprinsă, o parte de frați zic că așa-i corect, altă parte zic că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni.
Din partea mea, comentarii mai târziu, aștept argumente și dintr-o parte și din cea-laltă.
Și Pace.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Orice legiuitor nu face legea pentru ca aceasta sa fie calcata, dimpotriva.A fi legiuitor, pe de o parte si, acelasi legiuitor sa ISPITEASCA pe cineva sa calce legea este total la nelocul lui, este un nonsens, daca ne luam dupa logica normala a lucrurilor.Legiuitorul, dimpotriva, face "propaganda" pentru pazirea legii prin toate mijloacele.
Cei ce calca legea sunt cei rau intentionati si sunt impotriva legii si impotriva legiuitorului, implicit si, acestea fac si ei propaganda si anume, pentru calcarea legii.
Asa stau lucrurile si in cazul Domnului si a legislatiei Sale si a potrivnicului Sau.
Potrivnicul face ce stie si-i place, face propaganda peste tot, la toate fiintele pentru ca sa calce Legea Domnului.Dumnezeu doar ingaduie ispita, incercarea, pentru a verifica "vasele" dar nu peste puterea pe care o are fiecare in parte si, atentie, El, Domnul isi pune toata nadejdea in statornicia omului, dorind ca acesta sa TREACA testul nicidecum sa-l cada.Deci Domnul nu duce in ispita, deavolul ispiteste atat cat ii permite Domnul, vezi cazul lui Iov.
Domnul e sfant si intentiile Sale sunt sfinte, ar fi culmea sa bata palma cu deavolul.
Sa luptam pentru credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna!!!!!
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14641. Postat la 07/10/2011 18:48 - 4960z12h2m
Atunci când s-a discutat subiectul Samuel: a ieșit din mormânt la chemarea vrăjitoarei?, au fost " voci" care au scris că : dacă scrie, așa e .
Acum când se întreabă: dacă Dumnezeu duce în ispită, sunt "voci" care scriu: chiar dacă așa scrie, nu e așa.
Aceasta îmi spune mie că Biblia trebuie citită, citită și iar citită. Pe vertical pe orizontal, de la sfârșit la început și astfel vom descoperi că Biblia se lămurește prin ea însăși.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14645. Postat la 07/10/2011 19:12 - 4960z11h38m
Pace multă.
Frate Avrame, moșu te iubește foarte mult și nu știu de ce, dar asta e și gata.
Acuma să ști că pe tine nu te-aș necăji cu nici un chip, dar am de gând să îți mai dau un verset care ar justifica ce spui tu că nu se poate, ia citește:
2 Tesaloniceni 2: 11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:
12. pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.
Aștept păreri multe mai ales de la tine. Și multă Pace.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Soră Valentina, cu permisiunea dumneavoastră voi cita un pasaj din Biblia NTR - 2007 editată de "International Bible Society", copyright 2006:
Citat NTR: Matei 6:13 Și nu ne lăsa să cădem în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Dacă îmi veți aduce argumente asemănătoare dincolo la subiectul cu Samuel și Saul, atunci mai putem discuta acel caz pe linia aceasta. Altfel... putem proba și analiza din alte puncte de vedere, dar dovadă biblică nu am auzit să fie.
Oricum, aici rămânem și discutăm despre rugăciunea "Tatăl nostru", mai precis despre aspectul versetului 13.
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama unde să tragi linie între: a fi amabil, a nu răni oameni și a-ți susține părerile. - O.P.
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
cautatorul (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14665. Postat la 08/10/2011 14:24 - 4959z16h26m
Buna ziua
Luca 11:4. și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator; și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău."
Matei 4 . 1. Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.
1 . Din aceste versete cineva poate sa spuna da sta scris ;Dumnezeu ne duce sa fim ispititi si ca noi trebuie sa ne rugam sa nu fim dusi in ispita . Sta scris negru pe alb in scriptura si gata .
2 . Altii vin si spun o nu e tradus gresit aceste versete . Aceste situatii sunt foarte des intalnite doar ca fiecare sa isi sustina crezul lui . In ambele situatii se pierde mult iar vrasmasul triumfa . Frica de a nu pune intrebari mai tari ,ca vai ce zice conducatori sau ce zic ceilalti despre mine , in felul acesta crestinul nu poate creste in cunoasterea lui Dumnezeu .Eu cred ca aceste diferente de opinii sunt bine venite si ne ajuta sa intelegem adevarul .
Atuci cum putem intelege versetele ?
3, Lasam intreaga scriptura sa ne vorbeasca nu doar ceea ce vrem noi , lasam scriptura sa se lamureasca singura .
In Scriptura am gasit trei argumente .
1 -Scriptura spune ca nu exista nici o intelegere (un pact ) intre Dumnezeu si Satana ci este o lupta crunta .. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Nici una .
2 -De ce afost dus Domnul Isus in pustie de catre Duhul Sfant ? Cuvintele lui Marcu au un înțeles mai adânc. El spune: Îndată după aceea Duhul a mânat pe Isus în pustie, unde a stat patruzeci de zile. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice . N-a mâncat nimic în zilele acelea .
S-a dus în pustie ca să fie singur și să mediteze asupra misiunii și lucrării Sale. Prin post și rugăciune, Satana știa că Isus S-a dus în pustie și a socotit că acela era timpul cel mai potrivit pentru a se apropia de El sa-L ispiteasca .
3-Iacov 1:13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: Sunt ispitit de Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni.
Ideea că zeii erau răspunzători pentru ispitele omului și pentru păcatele care decurgeau de aici era întâlnită mai ales printre grecii din timpul lui Iacov și se pare că pătrunsese, în oarecare măsură, și în gândirea creștinilor. Tocmai aceasta a fost acuzația pe care I-au adus-o primii oameni lui Dumnezeu după ce au păcătuit (Geneza 3,12.13). Adam L-a considerat vinovat pe Dumnezeu pentru că o crease pe Eva, iar Eva, la rândul ei, Îl învinuia pentru că îl așezase pe șarpe în grădina Eden. Avertismentul lui Iacov este oportun în orice timp, pentru ca nu cumva omul, indirect și poate inconștient, să pună pe seama Făcătorului său ispitele pe care le întâmpină zilnic.
Iacov lămurește că suferințele, încercările și problemele pe care fiecare creștin le întâmpină nu ar trebui niciodată să fie înțelese ca permise de Dumnezeu cu scopul de a-i ispiti pe oameni la păcate. Dumnezeu permite ca oamenii să dea piept cu încercările, dar niciodată cu intenția ca vreun om să dea greș. În această privință Dumnezeu se aseamănă cu meșterul rafinor, care pune mineralul prețios în creuzet, cu nădejdea că să obțină metalul cel mai curat r11; nu cu intenția de a aduna zgură. Satana însă ispitește cu intenția de a cauza înfrângere, și nu de a întări caracterul vreunui om Matei 4,1). Suferința este pricinuită de Satana și este indreptată de Dumnezeu pentru scopuri sfinte .
El nu poate fi ispitit cu dorința de a-i ispiti pe oameni să facă răul. Deși Dumnezeu îi acordă fiecărui om libertatea de a alege, El nu trebuie să fie acuzat de faptele rele pe care această libertate le face cu putință. Iacov infirmă categoric acuzația că Dumnezeu i-ar ispiti pe oameni să păcătuiască.
1:14 Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit.
Dacă Dumnezeu nu este sursa ispitei, atunci apare inevitabil întrebarea : Cine sau care este sursa ? Apostolul subliniază că sursa păcatului nu se găsește în afara omului, ci în el . Însăși pofta omului îl atrage sau îl ademenește.
Sursa oricărei ispite este însăși pofta omului pentru ceea ce este rău. Fiecare persoană are propriile sale pofte, care vin din temperamentul și din experiențele sale. Totuși, faptul că această poftă rea există în interior nu tăgăduiește existența și activitatea unui ispititor din afară, care caută să profite de tendințele noastre slabe . Satana și îngerii lui răi sunt sursa reală a ispitei Efeseni 6,12. Chiar dacă îl pot ispiti pe om la păcat, ispitele lor nu ar avea putere dacă în om nu ar exista nici o dorință de a răspunde la ademenire . Nici un om nu poate fi constrâns să păcătuiască. Mai întâi trebuie să fie câștigat propriul lui consimțământ; sufletul trebuie să intenționeze fapta păcătoasă, înainte ca pasiunea să-i domine rațiunea sau ca nelegiuirea să triumfe asupra conștiinței .
Natura ispitei, astfel definită, înlătură orice gând că Dumnezeu îl ispitește pe om sau că Satana e de fapt răspunzător în totalitate de căderile spirituale ale omului. Omul cade înainte de a veni ispita, din cauza dorinței de a satisface o anumită poftă care e contrară voinței lui Dumnezeu.
ISPÍTĂ, ispite, s.f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. r11; Din ispiti (derivat regresiv).
Acum stim cine ne ispiteste ?
Matei 4 . 1. Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.
Dar cine ne iubeste ne incearcă credinta?
Iov 23:10 Dar El știe ce cale am urmat; și, dacă m-ar încerca, aș ieși curat ca aurul.
Psalmii 103:14 Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână.
Acum dar dacă spunem ....si nu ne duce in ispită...ar parea că Cel caruia ii cerem acest lucru ne trimite ...in ispită si nu e corect , deoarece nu El ispiteste ci celalant adică diavolul.
Iar dacă spunem.... si nu ne lăsa să cădem in ispită ,este ca si cum avem in vedere o cadere in ceva ....ispita ,lat,groapă....
Psalmii 9:15 Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o, și li se prinde piciorul în lațul pe care l-au ascuns.
Dar cine este credincios....
Psalmii 25:15 Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laț.
Psalmii 31:4 Scoate-mă din lațul, pe care mi l-au întins vrăjmașii. Căci Tu ești Ocrotitorul meu!
Deci după părerea mea de om simplu, corect este să nu ispitim(un credincios nu ispiteste ) ca sa nu fim ispititi si să ne rugăm ca să nu ....cădem in ispită.
Dacă nu este bine cum văd eu aceasta problemă ...sunt o ucenică care pleaca urechea la invatatura sanatoasă.
Să aveti Pace.
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14684. Postat la 08/10/2011 21:53 - 4959z8h57m
Pace.
Multe vorbe scrise, multe argumente intelectuale aduse, dar la moșu Nică un Țăran făcut tare de mult, nu vă gândiți, ziceți și pe înțelesul lui; și totuși cum să ne rugăm când ajungem la versetul 13, cum să zicem, cum ar fi mai bine, să scoatem sau să adăugăm.
Vă mulțumesc anticipat celor ce mă vor învăța ce trebuie să fac.
Din inimă multă Pace,
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14688. Postat la 08/10/2011 22:32 - 4959z8h18m
Ispitele sunt stimuli care declanșează dorința, pofta după...! Până aici păcatul nu-i înfăptuit. Ce anume îl poate ține la barieră? CONȘTIINȚA.
Creierul nostru este o " universitate", iar "facultățile" ocupă diverse zone ale creierului. Decanul " facultății" este diavolul. Ce fel de fapte vor ieșii din această " facultate"? NIMIC BUN NU LOCUIEȘTE ÎN MINE zice Pavel în Romani 7; 18.
( Solia adevărului prezent Trim. III 2011. pag.17,- Depresia neputinței (2), Gily Antea )
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
cautatorul (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14710. Postat la 09/10/2011 13:44 - 4958z17h6m
Buna ziua
O sa spun ceva ce am invatat din greselile mele si mult ma-m sfiit sa scriu .
Atuni care e rolul rugaciuni ? Eu cred ca rugaciune e de fapt exprimarea consimtamantului nostru pt, ai permite Tatalui Ceresc sa intervina intr-o situatie , intro lupta cu cineva care ne invinge (diavolul ). In vindecarea slabanogului de 38 de ani Domnul cere consimtamantul bolnavului vrei sa intervin ,consimti ,permiti aceasta , de fapt eu chiar cred ca Tatal doreste aceasta Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi Efeseni 2 .20.
Rugaciune rostul ei e sa ma faca pe mine in stare sa primesc darurile gandurile interventile sfaturile sa fiu scutit de multe rele neplaceri si greutati . In tot timpul zilei Tatal doreste o relatie atat de apropiata cu mine incat in fiecare moment El ne vorbeste , ne cere consimtamantul in diferite feluri si moduri . Problema cea mare e ca noi nu intelegem cand si cum ne vorbeste Domnul pt aceasta trebuie inaltate rugaciuni arzatoare . Domnul ne spune sa ne rugam si sa veghem , eu inteleg aceasta veghere e de fapt sa aud sa inteleg , sa fiu dispus de a asculta glasul Domnului cand me vorbeste printr-o situatie,printr-o margarita, printrun gand , printr-o providenta , printr-un pagan , ateu etc.
E cam greu sa ma explic teoretic asa ca o sa ma folosesc de un exemplul practice , in care am gresit si gresesc dar invatat ; ma-m apucat sa zidesc casa si nu aveam apa pt constructie nu aveam de unde lua apa erau niste vecini la o distanta mare de mine si nici nu ii cunosteam . Sa trag o teava din reteaua orasului nu aveam actele de PUZ facute si nu se putea , ce sa fac . Chiar neputinta , imposibilitatea mea Dumnezeu imi vorbea , spune fiule spune , eu ce sa inteleg tare de cap si cum ma casneam eu asa zic , Doamne daca as bate o teava in pamant si as pune o pompa manuala as scoate apa ,aveam teava aveam spitul dar nu aveam curent electric sa il sudez si nici nu aveam de unde lua . In jurul amiezei cineva cu aparat de sudura a tras cablul electric pe o distanta de 300 m si era chiar langa mine atunci mi sa deschis si mie mintea si am zis Doamne iti multumesc ca aceasta e pt, mine , avand oameni la lucru si avand multe de facut nu ma-m dus sa sudez teava de spit sa o pot bate sa scot apa , de cateva ori un gand imi spunea iata ocazia ce mai astepti , imediat Doamne imediat spuneam eu , da am tot amanat pana cand omul a plecat . Seara am cerut iertare ca ma-m comportat asa , a doua zi iarasi se repeat aceiasi situatie vine omul respectiv dar eu tot cu treaba cu oameni pe la depozite suneam acelui glas imediat , imediat , ma-m comportat ca un om fara minte , eram atat de indignat pe mine de nu mai puteam cine a avut de pierdut ? Eu ,Domnul mi-a dat raspuns la rugaciune dar nu am dat ascultare acelei providente si acelui gand care imi vorbea .
Am incercat, iarasi spun am incercat nu stiu daca am reusit sa spun cum inteleg eu Matei 6:13 Și nu ne lăsa să cădem în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Incercarile vieti inevitabil vin , de fapt viata e o incercare continua , ora de ora minut de minut, Ispititorul e activ chiar foarte active sa ne tarasca in pacat si firea noastra il ajuta la aceasta . Ce rol au cuvintele din rugaciunea Tatal nostru ? Și nu ne lăsa să cădem în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Ca copiii a lui Dumnezeu mantuiti , Taticutul nostrum ceresc doreste sa ne dea tot ce e mai bun , . El nu o poate face fara consimtamantul nostru , de aceea rugaciune nu e alceva decat consimtamantul nostrum sa nu cadem in incercare . In toata viata noastra ora de ora Tatal doreste sa ne scuteasca de rele sa si pt aceasta ne sfatuieste ,ne vorbeste si noi trebuie sa il auzim , intelegem , cum si prin ce ne mijloace ne vorbeste si noi sa vorbim cu El prin rugaciune .
De atunci caut sa ma rog Doamne da-mi Tu abilitatea sa inteleg glasul tau care imi vorbeste ( aici e mult de spus cum vorbeste Domnul ) Doamne Tu sti ca eu vreau sa fac voia Ta dar nu inteleg glasul Tau , coboara Tu la nivelul meu de intelege si fama Tu disponibil sa il ascult , da-mi Tu vointa ,sa doresc sa fac voia Ta,caci eu sunt tare delasator . Caut sa dau curs rugaciuni pe care dumnezeu o pune in mintea mea . Te rog condu-mi Tu mintea si gandurile ,Tu sti planurile mele problemele mele te rog pe tine sa ajuti la implinirea lor sau la parasirea lor portivit providentei Tale . Incercati si veti vedea
Eu cred ca problema cea mai mare se afla la noi nu ca Domnul nu ar vrea sa ne dea sau sa ne conduca ci problema e la NOI
Doamne-ajuta .
,
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14724. Postat la 09/10/2011 18:54 - 4958z11h56m
Frumoasă lecție, căutătorule.
De multe ori Domnul ne ferește de ispită:nu te băga.
Dar ce facem noi? Credem că avem toate răspunsurile, și uite-așa cădem în plasa ispititorului. ( eu și sărbătoarea ispășirei). Dacă tăceam filozof rămâneam.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
CorneliuS (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14728. Postat la 09/10/2011 19:57 - 4958z10h53m
"Si nu ne duce in ispita", acest fragment, mie mi se pare destul de clar, adica din versetul de mai jos se intelege ca nu Dumnezeu ispiteste, ci ispititorul aduca diavolul sau slujitorii lui, dar Dumnezeu te duce ca sa fi ispitit si pentru aceasta am gasit foarte multe versete.
Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul
de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul,
Isus, a fost dus de Dumnezeu in ispita (in pustie, acolo era ispita) ca sa fie ispitit, dar nu a fost ispitit de Dumnezeu dupa cum scrie mai jos
Nimeni, când este ispitit, să nu zică: rSunt ispitit de Dumnezeu.r1;
Nu e gresit nici "nu ne lasa in ispita" dar de ce sa modificam daca e bine si asa.
"Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăția, slava și viața"
Frate Corneliu, îți respect punctul de vedere, dar meditează la ce vreau să spun: dacă nu ar exista și alte moduri de a traduce acel pasaj, și singura variantă valabilă ar fi " nu ne duce pe noi în ispită" atunci chiar cu Mesia s-a întâmplat să nu-i fie ascultată rugăciunea, pentru că tocmai tu ai citat că El a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit. ( de exemplu în pasajul din Matei 4:1).
Deci dacă Domnul Isus s-a rugat vreodată rugăciunea aceasta, faptul petrecut ar dovedi că nu i-a fost ascultată rugăciunea, pentru că El tocmai a fost dus să fie ispitit... și astea două idei nu prea coincid una cu cealaltă.
Apoi, hai să privim mai cu atenție la continuarea frazei: "și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău". Comparând prima parte a frazei cu cea de-a doua, mie unul nu mi se pare să aibă o continuitate prea logică. Dacă aș cere Domnului să nu mă ducă în ispită, atunci continuarea ar fi " ci mă ține departe de ea, sau de cel rău" și nu aș spune " ci mă izbăvește de cel rău". Eu aș spune că pentru ca a douua parte să potrivească cu prima, atunci fraza ar trebui să sune cam așa: " și nu ne lăsa să cădem în ispită (atunci când vom fi ispitiți, pentru că nimeni nu scapă neispitit), ci izbăvește-ne (de ea sau) de cel rău.
Eu am mai prezentat mai sus această variantă de exprimare și cred că NTR nu e singura traducere care scrie așa:
Citat NTR: Matei 6:13 Și nu ne lăsa să cădem în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama unde să tragi linie între: a fi amabil, a nu răni oameni și a-ți susține părerile. - O.P.
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14738. Postat la 10/10/2011 08:36 - 4957z22h14m
Multă Pace.
Scumpii noșului, dacă luăm în calcul versetul 1, din Matei capitolul 4, cred că a zice; nu ne duce în ispită, ar fi mult mai acceptabil (este părerea mea):
Matei 4: 1. Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.
S-a făcut multă vorbire cu privire ca propoziția "și nu ne duce în ispită", eu de aici a-ș putea înțelege și cred că face trimitere la concluzia "și nu ne duce în locul unde Deavolul să ne ispitească.
Este adevărat că Dumnezeu nu ispitește, dar iată că Duhul îl duce pe Isus în locul unde Deavolul îl ispitește, oare noi vom scăpa, ca înainte de a ne pune Domnul în vre-o lucrare, să nu ne ducă Duhul în locul de examen?
Apoi în comparație cu această frază "nu ne duce" este în grădina Gețimani:
Matei 26:39. Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, și S-a rugat, zicând: "Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu."
Iată că mi se pare corect și nu greșită expresia, să nu mă ducă Duhul Tău, unde poate Deavolul să mă ispitească.
Pace multă.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14739. Postat la 10/10/2011 12:28 - 4957z18h22m
Bine acuma fiecare are cate-o parere de a-si da concluzia sa sau o aplica dupa cum are lumina dar ca sa ma faceti sa inteleg aicia este vorba de pronuntarea mai corect in rugaciune cu ispita nu e vorba de ispita din pustiu care a fost la Isus deci eu asa inteleg daca sa adus in evidenta de uni frati ca duhul la dus pe Domnul in pustiu ca sa fie ispitit asta e o lucrare care era dupa botez ca omul sa fie pus la incercare in clipa acea si dupaia daca satana nu te castiga pleaca pana la o vreme pana cand ati prinde punctul slab pana are usa de intrare pana te vede nevegand sau poate te afli intru-o situatie critica, si in acele momente nu te face ca sa fi ispitit ci te face ca sa cazi de la harul Domnului si sa-ti pierzi viata vesnica pe care o avem prin Domnul si mantuitorul nostru Mesia Silo. In evidenta ceea ce inteleg eu in rugaciune si sa nu ne lasi sa cadem in ispita este pofta ochilor care vad lucrurile din jur si ajung la inima si le doresti sau le poftesti, ori cum in relataia cu Domnul noi trebuie sa ne multumim cu ce avem si cu ce nu avem ami place foarte mult versetele din proverb 30/8,9
Depărtează de la mine neadevărul și cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belșug, să mă lepăd de Tine și să zic: Cine este Domnul? Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu.
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14747. Postat la 10/10/2011 16:41 - 4957z14h9m
Pace.
Da Emanolake, ai și tu dreptate, vezi eu la asta nu m-am gândit, acuma îmi voi schimba părerea despte fraza,"nu ne duce în ispită", deci Dumnezeu dacă vrea să ne încerce credința, caracterul, poate trimite Duhul Său să ne ducă în locul unde să fim încercați prin Deavolul care are mare plăcere să ne ispitească.
- Dar este tot atât de important și fraza, "Și nu ne lăsa să cădem în ispită", ci ne izbăvește de cel rău.
De aici am înțeles, că pofta ochilor care vad lucrurile din jur si ajung la inima si le doresti sau le poftesti, de la sine se înțelege că dacă am ajuns până aici, am căzut în ispită.
Aici ar fi foarte indicat să ne rugăm Tatălui Ceresc, să nu ne lase să cădem în ispită (și să fi izbăviți).
De aici observ că ambele expresii sunt valabile, mie mi se pare că fiecare are locul ei, - dar a intervenit o altă încurcătură în mintea mea, când zic rugăciunea Tatăl nostru, pe care din fraze le zic?.
Să nu credeți că vreau să vă ispitesc, oricum am fost puțin răscolit din cauza unor postări, dar mulțumesc Domnului și fraților că sunt senin și liniștit chiar nu îmi stă în caracter să fiu fățarnic sau irascibil, am întrebat foarte sincer.
Multă Pace să lase Tatăl Ceresc în inimile noastre.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Deconectat
RE: ... și nu ne duce în ispită ...
CorneliuS (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14754. Postat la 10/10/2011 19:20 - 4957z11h30m
Aurelc a scris:
Apoi, hai să privim mai cu atenție la continuarea frazei: "și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău".
Eu inteleg asa fraza aceasta "si nu ne duce in ispita,ci ne izbaveste de cel rau": adica nu ne duce inspre plasa intinsa de ispititor sau in zona lui de actiune, ci ne izbaveste de el, de ispititor.
Mi se pare destul de bine formulata.
"Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăția, slava și viața"
Deconectat
RE: "Tatăl nostru"-... și nu ne duce în ispită ...
Moderator1 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14761. Postat la 11/10/2011 13:51 - 4956z16h59m
valentina a scris:....................Si nu ne duce pe noi in ispita.............
DA. Te rog Dumnezeu Tata, nu ma duce in ispita. Ispita Ta e o incercare care ma face sa-mi vin in fire.
Sa fac alegerea dreapta, sfanta si de folos, sau ticalosia celui rau?.
Ispitele scot la iveala slabiciunile de caracter si dependentele care se ascund sub masca unei vieti religioase perfecte.
( citat din lectiunea "Isus plangea"- Biblia si sentimentele omului,2011, pentru instructori. Luni 7 martie, pasii invatarii: de discutat).
Daca traducerea nu-i corecta, scrieti cum este tradus textul acesta in alte limbi.
Daca nu ispiteste Dumnezeu, atunci nici nu impietreste inima (Faraon), nici nu ne da minte sa pricepem (Deut.29;4), nici nu-I gelos, manios, aduce urgie si blestem. Si puteti continua ca sunt multe versete in care Dumnezeu face, si ce face e bine asa, ca e voia LUI.
Acest mesaj a fost cules din alt subiect dar potriveste aici...
Asteptam ca fratele cautatorul sa-si mute postarea dincolo si sa putem iar ordona lucrurile mai bine.
Moderator
Deconectat
RE: "Tatăl nostru"-... și nu ne duce în ispită ...
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
14826. Postat la 15/10/2011 20:05 - 4952z10h45m
Iacov scrie în cap.1;14, 15: Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.
Pe nesimțite, de la ispită se ajunge la moarte.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: "Tatăl nostru"-... și nu ne duce în ispită ...
In primul rand,sa nu uitam faptul ca Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni.Dar sa nu uitam,si ca ispita la randul ei,este o unealta in lucrarea de mantuire.Adica chiar satan prin lucrarile lui,pe care le aduce pe cararea noastra,sunt o binecuvantare,pentru ca vin in ajutorul mantuirii noastre.Dar,fara acea,rugaminte din partea noastra,de a nu fi lasati sa fim dusi in ispita,face sa primim putere atunci cand vom fi dusi,sau pusi in calea ispite,nu din vointa noastra,ci din vointa Divina.De fapt,vreau sa clarificam,un lucru,anume ca Ispita nu e pacat.Pacatul ia fiinta,in momentul cand zabovim asupra ispitei,si incercam sa meditam la ea.Ispitele sunt mijlocul prin care ne formam caracterele.In viata noastra cand vin ispite,si suntem indemnati sa pacatuim,prin gand,vorba si actiune,trebuie sa stim,ca suntem pe drumul cel bun.Doar atunci cand ispita lipseste trebuie sa ne punem un semn de intrebare,daca mai suntem sau nu pe drumul cel bun.Trebuie sa ne lasam calauziti de mana iubitoare a Tatalui.Cand El ne duce intro incercare,cand lasa o ispita sa vina pe cararea noastra,El are un plan de indeplinit pentru binele nostru.Asa dar,rugamintea din Tatal nostru,macar ca discutam cum e corecta,departe de cum ar fi bine sa o exprimam in cuvinte,este bine venita si esentiala.Dumnezeu isi doreste biruinta ta,trebuie sa intelegi,ca El niciodata nuti va pune piedici in calea victoriei tale daca nu e necesar si daca acele piedici,nu sunt chiar pasii esentiali pentru victorie.