"El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oștirilor" Isaia 9:7
Cugetarea zilei
"Cel ce nu mai are ce pierde și-a regăsit, în mod paradoxal, libertatea."
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
15782. Postat la 22/12/2011 09:46 - 4884z20h33m
Nu prea sunt de-acord ca să amestec lăcustele cu unul din cele mai discutate situații în foarte multe familii; ajunge un copil? Mai facem unul? Avem doi , ajunge! Sau lasă că vom face urmași după 7 - 8 ani , vrem să nu fim legați, vrem să simpțim tinerețea cu toate bucuriile ei, avem timp cînd să incepem calificarea la scutece.
Despre asta mi se pare important să discutăm și am mai pus o supoziție, cei care dozează familia, cred că zădărnicesc planul Lui Dumnezeu. așa cum am arătat a doua postare mai sus.
Și mai cred că orice mijloc de dozare a familiei este criminală!
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Frate Nică eu am o intrebare cum adică dozarea familiei?(nu inteleg)
La ce vă referiti ? mai exact?
Multumesc tare frumos si respectuos.
Deconectat
RE: Trupul meu nu era ascuns!
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
15785. Postat la 22/12/2011 10:44 - 4884z19h36m
Mă așteptam de la tine Lavinia, să mă ajuți în a vorbi la rang de mintea voastră, dar văd că trebuie să te ajut eu ca să vezi ce vreau să spun.
Dozare înseamnă; o doză =o cantitate, - grame, - mililitri, stabilită de cineva, în speță, un copil, doi copii, doi și jumătate, am glumit.
Deci când doi stabilesc (virgulă) câți copii să aibă, înseamnă dozarea familiei, ei stabilesc nunărul = dozare.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Acum am inteles .
Frate Nica am o intrebare : Se va intreba atunci ...cand se vor clarifica toate lucrurile ...,,Aceștia sunt toti copii tăi?''
1 Samuel 16:11 Apoi Samuel a zis lui Isai: "Aceștia sunt toți fiii tăi?". Și el a răspuns: "A mai rămas cel mai tânăr, dar paște oile." Atunci Samuel a zis lui Isai: "Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom ședea la masă până nu va veni aici."
Acum stiti că eu vă inteleg intodeauna că doar sunt ca si copilul matale .
Deconectat
RE: Trupul meu nu era ascuns!
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
15807. Postat la 22/12/2011 16:38 - 4884z13h41m
Ei bine, am muțit pentru trei secunde, când am citit versetul acesta, îl știam destul de bine dar..., de data asta ai fost la înălțime Lavinia, nu-mi trecea prin minte să postez versetul care l-ai postat tu aici.
Soră scumpă, dacă crezi că înainte de a te naște, toate zilele vieții tale erau cunoscute de Marele YHWH Dumnezeu, vorbesc despre tine care te-ai născut în pocăință, sau care ai făcut un legământ cu Dumnezeu prin botezul în apă și ai jurat credință și ascultare de voia Lui Dumnezeu, te întreb: Câți copii trebuie să aduci pe lume, sau câte trebuia, poți să-mi spui?
Dacă ai fi sinceră mi-ai spune că Domnul știe, eu sunt de acord cu acest răspuns dar; ce știe Domnul despre acei ce te-ai împotrivit ca să-i aduci pe lume?
Te fălești, ne fălim, că vom sta la masă cu Avraam, cu Isac, cu Iacov, cu martirii, cu mulți care au trasat această cale sfântă, și dacă va fi rânduiala acolo așa ca în versetul pus de Lavimia și îl repostez și eu aici ca să fie mai la îndemână:
1 Samuel 16:11, Apoi Samuel a zis lui Isai: "Aceștia sunt toți fiii tăi?". Și el a răspuns: "A mai rămas cel mai tânăr, dar paște oile." Atunci Samuel a zis lui Isai: "Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom ședea la masă până nu va veni aici."
De unde îi vei aduce scumpa mea, dacă tu i-ai urât atât de mult, că nu le-ai dat voie să vadă măcar lumina zilei, ce vei zice? Unde te vei așeza? Nu te gândești că vei avea aceia-și soartă pe vecie, care dat-o prin metodele pe care le-ai folosit celor cu (virgulă) care trebuiea să stai la masă?.
Mai las loc pentru alte comentare și îmi cer scuze pentru durerea mea, pentru că mie nu mi-a dat Domnul și ții-a dat ție ca să-i arunci.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Deconectat
RE: Trupul meu nu era ascuns!
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
16346. Postat la 13/01/2012 08:23 - 4862z21h57m
Mai întâi, multă Pace și să fim călăuziți de Duhul Sfânt în toate lucrurile.
Am găsit un verset tare complicat și cu permisiunea dumneavoastră îl aduc spre dezbatere, poate unde sunt mai multe minți luminate ca ale dumneavoastre să scoatem la capăt acest secret pe care unii cu bună știință îl ignoră, iar noi stăm de foarte multe ori cu mâinile în sân și tot de multe ori găsim de bine ignoranța lor.
"Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: "Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, și te făcusem prooroc al neamurilor." Ieremia 1: 4 și 5.
Pe mine aceste două versete mă îngrozesc, dar pe tine, te îngrozesc sau te lasă rece?
Obișnuim de multe ori să ne râdem de câte unul/una și zicem; când eu făceam școală, tu erai de-abia în scrisori, și uite că Dumnezeu vorbește cu Ieremia și îi spune că mai înainte de a fi conceput în pâmtecele mamei lui, Dumnezeu l-a făcut prooroc.
Înrebarea mea încă de la început era, pentru conștientizarea celor ce eludeză aceste taine a Lui Dumnezeu și implimentează și în mințile altora să facă și ei la fel, dar eu nu pot să stau nepăsător și deo-cam dată întreb: Oare un cuplu perfect sănătos și au un copil sau doi și restul care nu îi primesc folosind tehnicile contemorane, sau îi scot înainte de a vedea lumina zilei, ce i-a făcut Dumezeu oare pe aceștia? Noi care înțelegem acest verset, dar mai bine zis cum îl înțelegem, ce propovăduim aici prin acest mijloc de socializare cu comfrații noștri.
Unii care au scris aici la acest subiect important zic eu, au făcut-o cu mare responsabilitate, am observat mult suflet pus în a conștientza, că nui de glumit, alții parcă caută să pună capac la tot ce este interesant, să se mușamalizeze aceste discuții aproape sacre, că dacă tu care vei fi însărcinată și atunci când ești însărcinată, în pântecele tău porți un prezbiter, un prooroc, un predicator, un cântăreț, un doctor care să salveze vieți și lista poate continua, ce, nu ziceți și voi că este un lucru sacru?
Hai și tu care citești, să facem împreună cu Duhul Domnului, lucrare de trezire pentru cei ce au ațipit în această privință, legănați de firea pământescă și se simpt foarte comfortabil, în aceste zile de criză, dozând familia în așa fel, ca să nu aibă de crescut copii, să se simptă liberi și nu legați.
Fii și tu o unealtă pe care Duhul Sânt să te folosească în lucrare în ogorul Evangheliei.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Frate Nica , pe mine cele doua versete nu ma ingrozesc, depinde ce ai gandit ,cand le-ai citit.
Vreau sa-ti spun ca daca Domnul face o alegere speciala pentru o persoana gaseste si calea prin care sa se implineasca planul Lui.(chiar si fara voia parintilor)
Am auzit uneori spunandu-se:,, Ce nu am facut ca sa nu te am si totusi te-am facut!Este vorba de femeile din lume care cautau prin orice metoda sa intrerupa sarcina.Aici este si cazul meu, mama nu m-a vrut, dar eu am venit pe lume si fara voia ei.
Apoi frate Nica, multi chemati, putini alesi.
Asa ca nu toti care zic Doamne, Doamne...vor intra in Imparatie!
Am o intrebare pentru Dumneavoastra:
Ce masuri de constientizare a acestei greseli s-ar putea lua in biserici, sau ce masuri se ia la dvs.in Biserica, pentru ca nu toti urmaresc pe portal?
Ma gandesc ca in aceasta privinta nu trebuie sa descoperi cine se fereste sa faca copii, pentru ca rezultatele se vad prin numarul mic de copii,iar femeile care nu pot face copii in general spun sa se roage pentru aceste probleme, deci, stie toata adunarea.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Trupul meu nu era ascuns!
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
16554. Postat la 27/01/2012 09:41 - 4848z20h39m
O zi de pregătire binecuvântată și plină de Pacea Domnului Isus.
Să ști soră Lucia, că nu despre tine am scris eu la acest subiect și nici nu socotesc că ai fi amestecată în încurcături, eu gândesc că fac o lucrare în ogorul Evanghelie să ajut ca fiecare familie, în ascuns să facă un inventar tot în ascuns, despre planurile lor făcute tot pe ascuns, pe care cât de mult ar vrea ca să nu le cunoască oamenii, de Dumnezeu nu pot ascunde nimic.
Eu am zis că acel verset m-a îngrozit gândindu-mă cum citesc unii și mai bine zis partea feminină religioasă, care ar trebui să ia în calcul și versetul acesta:
Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Psalmii 127:3
Apoi, rămân îngrozit în continuare despre cele ce în loc, ca pântecele lor să fie un instrument prin care să vină răsplătirile date de Domnul, ele schimbă acest instrument în al face un mormânt, un crematoriu. - Am zis că mă îngrozesc în locul lor.
La întrebarea; ce măsuri de conștientizare se pot lua în biserici? Iată răspunsul: Cea ce vezi că fac și aici și peste tot, asta fac și în adunare, că nu poți zice că ești copilul Domnului și prin gânduri, fapte și comportament să-i zădărnicești planurile Lui.
Și încă un lucru, eu nu pot să cred că ceva zămislit ca în adâncimile pământului, vine de la dătătorul vieții, de la Dumnezeu și acest Dumnezeu investește în această zămislire, cu planul ca după câteva săptămâni să fie omorât.
Întrebarea mea era: Ce se va întâmpla cu acei ce nu au fost primiți sau nu li s-a permis nici măcar să vadă lumina zilei, unde își vor petrece aceștia veșnicia, dar și ce se va întâmpla cu o femeie, care după ce a făcut legământ cu Dumnezeu, a zădărnicit planul Lui prin mijloacele pe care le oferă știința acestei lumi.
Și în că un amănunt; eu nu fac un inventar, câți copii au surorile, căci ai dreptate că se văd, eu prin strigarea pe care o fac și aici și peste tot, este asta; soră scumpă, ori care ai fi, cum citești aceste versete: "Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: "Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, și te făcusem prooroc al neamurilor." Ieremia 1: 4 și 5.
Aștept răspuns la întrebări, este adevărat sunt grele, dar sunt necesare.
În rest; Domnul cu noi.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Stiu frate Nica, insa in zilele acestea copiii nu mai sunt vazuti ca o resplata , ci ca o povara de la Domnul.
Multi o sa spuna , frate Nica, tie iti este usor sa vorbesti pentru ca nu ai copii , insa cei ce ii au...nu mai aduc acest subiect in discutie.
Vreau sa spun ce masuri de constientizare se aduc in biserica noastra, in primul rand momentelele cele mai prielnice in care se discuta despre acest lucru, este un eveniment foarte important in familiile de sambatari, si anume Binecuvantarea copilasilor, unde se discuta pe larg despre nastere si consecintele opriri acestora,
Apoi, un bun moment este atunci cand se organizeaza la nivel de biserica adunari de femei(partasie, rugaciune si discutii despre problemele de actualitate)Aceste strangeri au la baza educarea in spirit duhovnicesc a tuturor tinerelor, sotiilor si mamelor care nu indraznesc sa-si spuna pasul inaintea pastorului, si aici as aduce in discutie, relatiile de familie, sot-sotie, mama-fiu sau fica, sau invers...educarea copiilor care dupa cum stim tind sa creasca pe un fond egoist, si daca nu se iau masuri corecte si biblice , suntem dispuse sa esuam si sa ne trezim ca nu am gasit metodele cele mai bune pentru a educa si a ne educa.
Dragii mei, desi din punctul meu de vedere in bisericile noastre femeia este marginalizata si in unele cazuri chiar dispretuita, prin simplu fapt ca este femeie, totusi as vrea sa nu uitati, voi barbatilor si frati in Domnul, ca nu trebuie sa ne ridicam mai sus decat voi si sa nu invatam in biserica, insa in spatele unui barbat bine educat, instruit biblic se gaseste mama-femeie , care l-a ajutat sa inteleaga dragostea de Dumnezeu, si care l-a indrumat pe calea credintei, sa evanghelizeze, si sa invete si pe altii tainele Imparatiei.
Deasemeni dzbaterile pe tema, "O relatie sanatoasa intre soti" este binevenita pentruca constientizeaza principiul dragostei ca o sursa si baza a nasterilor, transformata in binecuvantare.
Doresc deasemeni sa constientizeze fiecare barbat-tata, ca o femei ca sa nu mai simta ca o povara cresterea copiilor, trebuie sa fie ajutata intr-un fel sau altul. Discutand cu unele dintre acestea, spun ca uneori se simt mai mult decat sclave, in sensul ca un barbat cand vine de la munca, el are dreptul la repaus, pentruca dupa cum spune el... si-a facut datoria, mama insa, chiar daca nu a dormit nopti la rand, ea trebuie sa continuie sa-si faca datoria, dupa parerea mea , cred ca pe langa aceste datorii...exista dragostea, care are mila si se sacrifica, se imparte, se daruie, in doi puterea creste, este mai relaxant, iti da putere sa mergi mai departe.
Iata o scena pe care am savurato cu multa amaraciune:
O familie cu doi copii mici, ea insarcinata si el "cu multa dragoste"se pregateau sa mearga la adunare, el... sta la masa bandu-si cafeaua linistit, ea... nu stia cum sa linisteasca cei doi copii , unul tipa, iar celalalt dadea din picioare , pentru ca nu voia sa stea la imbracat, unul cade din pat, iar celalalt tipa...sotia cu greutatea sarcini se apleaca, prinde copilul de jos, il pune in pat si priveste spre sot rugator, el nepasator soarbe cafeaua si zambeste mirat...ea, continua sa imbrace copii si in valtoarea acestei scene sotul spune:,,Grabeste-te, este tarziu!
Ea izbucneste in plans si se prabuseste pe pat silabisand.,,Nu mai pot!
Dupa toate acestea sotul spune: Cine te-a pus sa te mariti?Este treaba ta!
Va las pe voi sa comentati scena...
In tot ce am scris vreau sa subliniez un lucru , intr-o familie barbatul se face tot atat de vinovat ca si femeia , atunci cand nu se lasa sa vina copiii!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Pace voua.Nu am trecut intamplator pe aici,si am mai trecut si altadata,dar nu mam oprit.De data aceasta,mam oprit asupra postarilor celor ce au scris.Sora Lucia,multe binecuvantari.Frate Nica,sa fii iubit de Domnul.Or zice alti,ca nu ai alte subiecte de discutat,dar e un adevar.Daca altii nu au curaj,sau zel pentru cauza lui Dumnezeu,atunci pietrele vor avea.Eu personal nu stiu in ce categorie ma gasesc.Stiu doar,ca sunt un pacatos,care daca Dumnezeu la iubit,si nu sa rusinat sa ma faca ca sunt un copil al Sau,ei bine mie,mie rusine ca El are un copil ca mine.Nu voi aduce nimic niciodata in apararea mea,nici a pacatului meu,il voi condamna,si cand Dragostea divina in viata mea va invinge voi izbavit de ascest trup al pacatului.Si eu ca si dumneata ma ingrozesc de cele scrise.Si ma gandesc,daca o face un sfant,daramite un pacatos!Am intrat si eu aici,sa spun,ca iubesc copii,imi plac mult de tot.Dar nu pot spune ca Dumnezeu nu mia dat.El mia dat,nu iam avut eu.Nu cunosc indeajuns ce inseamna sa fii tata.Gandul ca am avut un copil,si nu mai e,ma urmareste la orice pas.Am o sotie,minunata,un dar ce nul meritam,nici intro mie de ani,dar care,cu o parere de rau de nedescris,nici ea,nu cunoaste indeajuns ce inseamna sa fii mama,doar ca o stie cu putin mai mult de cat mine,caci ea la nascut.Nam pierdut niciodata nimic in lume,mai de valoare ca,si copilasul meu.In rest,subiectul asa cum am mai spus,e bun,e mult prea bun.Am inteles ca nu are rostul sa te dai dupa deget,doar pentru ca subiectul in cauza,are in vedere viata ta intima.De ce sa te ascuzi,in pestera intunericului?Iesi afara,vino in fata adevarului,fii transparent!Fie ca,cei tineri ca mine,sa intelegem ca,viata noastra atarna de o placere nevinovata.In drumul nostru,placerile noastre de o clipa,fie in viata de casatorie fie inaintea ei,ne costa o viata!Multumim frate Nica,si tuturor celorlalti,care prin harul divin,ne aduceti solii uitate cu bune intenti,ca lovindune de ele,sa putem sa traim pentru onoarea lui Dumnezeu,nu in dezonoarea Lui.Multumim si mamelor,sau sotiilor care posteaza aici,fie ca noi cei care suntem sotii vostri sa va intelegem,odata pentru totdeauna.Scriu asta in numele,tuturor celor care sunt soti,dar care nu stiu,sau uita ca implicit au si sotii,ori mai mult au si copii.
Ma bucur frate Emil ca te-ai oprit si aici, si sincer imi pare rau de cele intamplate tie si sotiei tale, insa nu-ti pierde nadejdea, multi oameni ai lui Dumnezeu au fost binecuvantati cu copilasi mai tarziu...insa eu cred ca niciodata nu este prea tarziu, daca te increzi in El!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Trupul meu nu era ascuns!
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
16911. Postat la 14/02/2012 05:27 - 4831z0h52m
Multă Pace de la Domnul!
DRAGUL MEU FRATE EMIL, să ști că am plâns în inima mea citind postarea ta de mai sus, ai mare dreptate, mai lăsat ca la dentist cu fraza: Si eu ca si dumneata ma îngrozesc de cele scrise.Și ma gândesc,dacă o face un sfânt,darămite un păcătos!
Zic și eu ca sora Lucia, eu am găsit scris; Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa, și a zis lui Iacov: "Dă-mi copii, ori mor!"
Iacov s-a mâniat pe Rahela, și a zis: "Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?" Geneza 30: 1 și 2.
Îți dau un sfat ție care nu vrei să ai copii, ori cine ai fi, soț/soție, mânii te pe tine și zi ca Iacov: "De când sunt eu în locul Lui Dumnezeu, care să opresc să nu am copii?"
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Pace multa.
Da frate Nica,multumesc pentru sfat,in tot ce am spus si voi spune,nu caut sa ma scuz nici sa ma apar,nici pe mine nici pe sotia mea.Copilasul pe care nul mai avem,ni lam dorit enorm.Lam iubit in cele 7luni si o saptamana,dar dupa o saptamana,a plecat din sanul nostru.Mam bucura ca sunt tata,doar pentru opt zile,si nici macar nam putut sa gust din adevaratul sentiment in a fi tata,nu mai vorbesc, ca sal fi tin in brate.Sotia mea,a trebuit sa faca cezariana.Medicul care a operato,ia spus ca ai mai da o sansa la un copil,dar care se indoieste ca ar putea sal nasca in mod natural.Si asta dupa aproximativ 2ani de la prima nastere.Medicul ia recomandat inca o nastere prin cezariana,dar nu mai multe.Noi,ne dorim copii,dar mie unul mie teama,de ceea ce sar mai putea intampla.Amandoi acum 3 si ceva in urma,eram tineri,proaspat casatoriti.Nici nu ne gandeam la ce avea sa ni se intample.Pentru noi,pierderea unui copil a fost o reala tragedie.Iubesc orice copil,dar mie teama de viitor.Il rog pe Domnul meu,sami spuna ceea ce trebuie sa fac in viata mea.Multa pace tuturor si binecuvantari.
Crede,roaga-te si lucreaza!
Deconectat
RE: Trupul meu nu era ascuns!
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
16922. Postat la 14/02/2012 17:18 - 4830z13h1m
Frate Emil, nu despre tine era vorba când am dat sfatul, eu situația ta o știu foarte bine, am zis că te compătimesc, dar despre cei ce din cauză că vreau să fie liberi , dozează familia, aceia trebuie să se mânie, ...... !
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Psalmul 84.11. Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de nici un bine pe cei ce duc o viață fără prihană.
Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!
Fiti binecuvantati.
Nu pot sa nu-mi spun si eu punctul de vedere la ce a scris mai sus sora Lucia si chiar fratele Emil si de ce nu o intrebare fratelui Nica.
Sora Lucia, referitor la venirea ta pe lume ,tu spui ca mama nu te-a dorit dar te-ai nascut totusi .....DIN FERICIRE!
Vreau sa-ti spun ca povestea ta este asemanatoare cu povestea mea in privinta nasterii mele.
Mama mea imi povestea cand traia... evident, ca nu a fost deloc incantata ca era insarcinata cu mine...eu o intrebam ...de ce mami?
--Nu stiu fata mea, imi spunea ea.... ,dar nu te-am dorit deloc,insa o batrana m-a sfatuit sa nu te lepad si am ascultat-o.
Consider ca nu au avut nici o putere asupra noastra ca sa ne ea vietiile,trebuia sa ne nastem.
Frate Emil ,nu pot sa nu impartasesc durerea pentru faptul ca ti-ai pierdut copilasul intaiul nascut sa inteleg, este vorba de un baietel ,cred ca ati trecut prin momente grele ,cred ca v-ati intrebat de ce ? de ce copilul nostru?
Eu am patru fetite si un baietel si sincer sunt lumina ochilor mei din cap ,daca ma pot exprim asa ,sunt binecuvantarile Celui Prea Inalt El mii ia dat ,de la El i-am primit ,El m-a bincuvantat in mana Lui i-am incredintat.
Decand a deschis frate nostru Nica acest subiect ,trebuie sa recunosc ca mi-a dat mult de gandit ,respectiv implinirea Planului de mantuire cu privire la cei alesi ,pusi deoparte pentru El inainte de a fii zamisliti,faptul ca sunt cunoscuti de EL.
Am citit cu luare aminte si ce a scris sora Lucia ,cu privire la cum stau lucrurile cu privire la numarul mic de copii care se nasc in unele familii,si cum este pusa problema in adunari.
Am o intrebare totusi cu privire la mamele care raman insarcinate dar nu pot naste ,pe mine ma ingrozeste un caz pe care il cunosc personal ,este vorba de o ruda mai indepartata a familiei mele ,este vorba de o tanara femeie care acum se afla la a cincea sarcina ,iar celelante patru sarcini respectiv nasteri,au fost prin cezariana ,tanara aceasta se afla intr-un pericol din spusele medicilor ,au sfatuit-o sa nu mai aibe sarcini ,ca pana si viata ei este pusa in pericol.
Nu inteleg un lucru si daca este o lumina ajutati-ma sa pricem ...Din acest studiu eu personal am invatat ca Cel Prea Inalt nu trimite un copil al Sau acolo unde poate fii omorat ,dar!trimite un copil intr-un loc de unde nu se poate naste?
Daca totusi are loc sarcina de ce nu are loc si nasterea asa cum a lasat-o El Cel Prea Inalt?
O tanara mamica mi-a spus demult cam asa ,,eu daca traiam in vechime cand nu se efectuau operatiile de cezarina as fi putut murii linistita ca nu puteam sa nasc''
Nu fac aluzie la nimeni intrebarile imi apartin ,este puncul meu de vedere si as vrea sa pricep.
Ce spuneti de cazul pe care l-am adus?
Sa aveti multa ,multa pace si sa ma iertati in Numele Celui Sfant daca am gresit cu ceva ,dar este realitatea de azi in ultimelele zile in care traim ,aceste lucruri se intampla stiti cu totii ca asa stau lucrurile ....sunt femei care nu pot naste.. de ce ?
Draga Lavinia, am citit postarea ta si ma incumet sa-ti raspund...
Problema cea mai grava este ca s-a ajuns sa privim lucrurile prin ochii lumii (a doctorilor) si nu prin prisma Cuvantului lui Dumnezeu.Credem ce spun ei, in loc sa ne incredem in Creatorul nostru.
Daca Dumnezeu te-a facut o femeie fertila si poti duce o sarcina la termen, de ce crezi ca nu poti sa nasti normal?
Eu am experimentat acest lucru pe mine insami, si de la a doua sarcina a trebuit sa nasc prin cezariana, insa eu am 7 copii si nu am facut nici una, am fost batjocorita in tot felul (pe timpul lui Ceausescu), insa m-am increzut in Dumnezeu.
Nu condamn pe nimeni, insa s-a ajuns sa se puna baze pe spusele doctorilor, mai mult ca pe Cuvant, ei vin in mod normal si iti spun consecintele ce urmeaza, iar noi ii ascultam, ne infricosam de moarte si-i lasam sa-si faca treaba cum vor...Nu asteptam, nu ne rugam ca mana sfanta sa deschida trupul, ce , chiar Il credeti atat de neputincios pe Domnul?
Mamica care te-a spus ca daca traia in vechime era moarta de mult, sa stii ca nu are credinta, oare nu stie ca duhul de viata este trimis de Tatal si tot El ni-l ea cand ne vine ceasul sa murim?
In decursul anilor am vazut multe mame in travaliu fals(dureri false) si daca era dupa doctori...imediat se trecea la cezariana sub pretextul ca nu se poate naste, insa cu multa rabdare si multa suferinta s-a ajuns la nasteri normale.
Sunt si incidente care duc la cezariana(una din fetele mele la 8 luni de sarcina a cazut cu burta pe o balustrada, provocandu-i ruperea apei) si in consecinta a fost operata.
Si inainte, ca si azi , au fost si sunt cazuri mai grave, si atunci se intervine cu cezariana...insa credeti-ma, in Italia s-a ajuns ca doctorii sa programeze nasterea si daca trece acea zi , imediat intervine...nu se mai pune bazele pe nasterea naturala...surorile noastre(unele care au credinta)semneaza pentru a nu intra la operatie si asteapta sa le vina vremea stabilita de Medicul suprem.
Draga mea, mai degraba nu mai exista credinta ca Domnul poate sa ajute, si durerile nasterii nu sunt deloc usoare si atunci alergam imediat la oameni sa ne ajute, si iata ca ei intervin cu aceasta renumita cezariana, dar sa stii ca inainte, treceau zile de dureri pana nasteam un copil!
Acuma daca trece o zi este prea mult, nu mai suportam...si se spune ca nu poti sa nasti...si se crede.Rezultatul, cezariana dupa cezariana, si iata ca din punct de vedere omenesc nu mai poti avea copii dupa doua interventii si intradevar este foarte greu.
Ce trebuie sa facem atunci?
Sa nu ne grabim, sa rabdam durerile si in final se va naste!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Da! Da! scumpa mea surioara ,tu vorbesti din experienta ta si credinta ta a lucrat impreuna cu fapta , te-ai impotrivit cu vehementa cezarianei si ti-ai incredintat trupul tau in mana Sfantului lui Israel si ai avut izbavire ,ai dat nastere la 7 copilasi ,daca te-ai fii lasat in mana medicilor ,probabil ca astazi nu ai mai fi avut 7 ci mai putini.
Ai pus o intrebare pe masura credintei tale si bine faci ca ai pus-o asa :
Daca Dumnezeu te-a facut o femeie fertila si poti duce o sarcina la termen, de ce crezi ca nu poti sa nasti normal?
O tanara mamica care se afla la prima sarcina ,respectiv prima nastere poate fii usor influentata de un medic, dar si de cei din jurul ei .. . frica ca nu poate naste,viata copilului cand este pusa in pericol... si asa frica acapareaza ,astfel cedand in a naste prin cezariana.
Doresc sa scot ceva in evidenta referitor la un caz pe care il cunosc foarte bine si anume de la un cuplu de tineri .
El a cerut prin rugaciune staruitoare ca Cel Sfant sa-i dea un baiat ...pe atunci sotia lui nu ramanea insarcinata ,desii erau casatoriti de ceva vreme,rugaciunea fusese ascultata ,tanara lui sotie a ramas insarcinata ,sarcina a decurs bine fara probleme si a ajuns la termen.
La ekco se vedea bine ca era baietel ...toata familia fericita ...mare bucurie! ca e baietel comform cererii facute.
Tanara ajunge la maternitate ,incep durerile ...trece o zii ...trece a doua ...sotul necajit ...familia tinerei si a sotului deasemenea necajiti ...,ca nu mai naste ,dureri sunt ...dar nasterea nu poate avea loc ,trupul nu se dechide ...cei de facut? viata ei era pusa in pericol ..sotul spunea.... ea sa traiasca! era din ce in ce mai speriat ,el ceruse de la Cel Sfant sa-i dea un baietel si rugaciunea ia fost ascultata ,dar cand sa nasca sotia lui nu a putut naste ,atunci a intervenit medicul .
Dupa operatie medicul ia spus tinerei mamici ca se mira tare cum a ramas ea insarcinata ??? ca avea o problema.... (medical si stintific dovedit nu puta sa ramana insarcinata ....asa sa nascut ea cu o astfel de problema ) si aceasta a fost de mirare medicilor .
Aceasta este tanara de care am vorbit mai sus ca daca ea traia in vechime murea ca nu putea naste.
Dar dupa 7 ani a ramas din nou insarcinata in ciuda problemei ei de sanatate si a nascut o fetita tot prin cezariana, (desii din spusele lor nu putea sa ramana si totusi a ramas si cu fetita...dar dupa 7 ani) dupa aceasta ultima sarcina , medicul insa a rezolvat in asa fel ca sa nu mai ramana insarcinata ,pe atunci nu se faceau mai mult de doua cezariene , in Romania ,in strainatate se fac mai multe dar si acolo pe semnatura proprie.
Intradevar sora mea Lucia tu spui bine ca duhul de viata vine de la Tatal si EL ia duhul la timpul si vremea hotarata de El .
Acum stau si ma gandesc deruland in mintea mea evenimentele ce au avut loc in viata cuplului mai sus amintit si cererea facuta Celui Sfant ...ma gandesc asa ca orice cerere trebuie sa fie facuta dupa voia Lui si asteptarea cu rabdare in primirea raspunsului si credinta ca Cel ce face sa se zamisleasca , nu va oprii nasterea comform cu ce este scris in ....Isaia 66:9 "Aș putea să deschid pântecele mamei, și să nu las să nască? zice Domnul. - Eu care fac să nască, aș putea să împiedic oare nașterea?" zice Dumnezeul tău.
Dar omul cand este cuprins de teama si nu stie cum sa strige la El ,cand este cuprins de disperare se pierde cu totul si ia decizia care este la indemana oamenilor si cum spui tu vad prin prisma medicilor ca alta solutie nu este .
Deci cel care cere ca sotia lui sa ramana insarcinata ,sa ceara si sa poata sa nasca ,ca atunci cand vine vremea sa aibe puterea sa dea nastere.
Dar daca nu este in planul Celui Sfant ca un cuplu sa aibe copii ?
Nu este mai simplu sa spunem daca este voia Lui sa avem copii, ne va da !dar daca nu este voia Lui nu ne va da!
La urma urmei cuplul de tineri care nu au copii vor lucra in ogorul evangheliei si nimeni sa nu se poticneasca in ei daca nu au copii si daca ei au cerut dupa voia Lui in cauzele lor ei nu vor fii pricina de poticnire pentru ca nu au copii.
Pace! Nu e dreptul meu sa vorbesc despre cum aleg sa nasca femeile de azi.Nu cunosc durerile lor,si oricare gen ar fi nastere,din partea mea mult respect.Ca barbat,sunt pentru,o nastere naturala,lasata la timpul ei,nu indusa ci asteptata.Dar este adevarat,ca nasterile naturale,nu mai sunt dorite,dar asta e partea femeilor.Insa,as dorii sa amintesc,ca nu in toate cazurile,femeia ce sta sa nasca, e fara credinta,si totusi nu se intampla.Si totusi,lucrurile pe care nu le intelegem noi,sunt enigmele lui Dumnezeu.Iar ceea ce nu putem patrunde noi aici,iar uneori suferim,vom intelege in imparatia cerurilor.
Dar ce spui frate Emil, acest verset din geneza este o enigma?Geneza 20:17 Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, și Dumnezeu a însănătoșat pe Abimelec, pe nevasta și roabele lui, așa că au putut să nască.
Voi lasa sa fie dezbatuta pe parcurs, aceasta credinta a lui Avraam ,deoarece el era proroc a lui Dumnezeu si dupa ce s-a rugat el ,au putut sa nasca, interesant nu?
Unde este credinata aceea ca a lui Avraam?