"El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oștirilor" Isaia 9:7
Cugetarea zilei
"Cel ce nu mai are ce pierde și-a regăsit, în mod paradoxal, libertatea."
Valentina, orice nedreptate se numeste pacat, in schimb daca ne pocaim de faptele noastre rele, Dumnezeu prin Fiul Sau ne spala si ne curateste.
Versetul tau, al Lviniei, a Esterei aduce in discutie PACATUL prin care nu mai avem nici o sansa de scapare, HULA impotriva Duhului Sfant!
Atunci cand batjocorim aceasta putere, cand o vorbim de rau, cand nu o credem si o insusim puterii intunericului, facem un pacat de moarte care nu se iarta nici aici, nici in veacul viitor.
Pacatul care DUCE la moarte este caderea omului in NECREDREDINTA. CREDINTA duce la viata, daca starui in ea(este o cale pe care tre sa mergi)
NECREDINTA este pacatul care DUCE la moarte, daca starui in el(este o cale pe care nu tre sa mergi).
Lavi, fi tare, dragostea ta acopera orice nedreptate!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20176. Postat la 02/11/2012 13:19 - 4568z19h20m
Da Lucia, este adevărat ce ai scris, totuși aceasta nu explică de ce,cei citați , cu toate că au săvârșit păcatul atunci când cunoșteau voia lui Dumnezeu, ei au fost înnoiți?.
Am găsit un posibil răspuns: Biblia se explică tot prin Biblie. În cuvintele teribile din Evrei 6; 4-6, putem auzi vocea rugătoare a lui Dumnezeu care ne cheamă la credința fermă în Fiul Său: 1 Ioan 1:9- " Dacă ne mărturisim păcatele , El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire" Ce la noi e cu neputință,la El e cu putință.
În Evrei 6; 4-6 trebuie să ne punem niște întrebări dacă nu vrem să acuzăm pe Dumnezeu că de ce de alții are milă iar de alții nu.
În versetele 1, 2 e adus în scenă grupul de oameni care , odată, cândva au avut parte de binecuvântări, au fost închinători adevărați. La un moment dat au apostaziat total, atât de total, încât " crucifică din nou pentru ei pe fiul lui Dumnezeu, făcându-L să fie batjocorit" vs.6.
Datorită acestui fapt, apostolul nu-și poate imagina revenirea lor la starea de ucenicii, ei nu mai pot fi aduși la pocăință.
Dar începând de la vs.7-12, Pavel speră că pământul , trupul nostru, poate rodi datorită lui Dumnezeu care este drept și nu uită "osteneala și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui".
De aceea, nu trebuie ca numele marilor oamenii ai credinței să-i văd în aceste versete 4-6. Ei au rodit sub ploaia revărsată de Dumnezeu ( peste toți, fie buni, fie răi). Cine a ascultat de șoaptele Duhului Sfânt, s-a pocăit, cine nu, a pierdut pe Cel care poate să-l pocăiască.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
cautatorul (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20190. Postat la 02/11/2012 19:41 - 4568z12h59m
Buna seara
Sa punem alaturi de versetele din Evrei 6 . 4 r11; 8 ; versetele din Evrei 10).
26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27. ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți.
28. Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29. Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfințit, și va batjocori pe Duhul harului? (
Citind pasajul de mai sus am putea spune, superficial, că Pavel se repetă vorbind din nou despre păcatul de neiertat Evrei 6,4-8 , dar uitându-te mai atent în text descoperim o grijă sporită a lui Pavel de a avertiza pe ascultători că păcatul de neiertat își poate avea geneza de la orice formă de neascultare și încăpățânare firească. Orice fel de păcat poate deveni păcatul de neiertat.
Versetul 26 ridică câteva întrebări logice : Cine nu păcătuiește cu voia ? Poți păcătui dacă nu vrei ? Ce este de fapt , păcatul cu voia ?
Pentru păcatele cu voia, nu există jertfă de ispășire, drept consecință cel ce păcătuiește cu voia nu mai poate fi mântuit.
Studiind expresiile cu voie și fără voie , am putea fi tentați să credem că păcatul cu voie este un păcat conștient, iar cel fără voie este un păcat inconștient. Dar această logică doar pare să fie adevărată, în realitate nu este. De ce?
Haidem să luăm un exemplu: Exod 22,1. Dacă un om fură un bou sau o oaie, și-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat și patru oi pentru oaia furată . În Levitic 6,6.7, se adaugă : Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după prețuirea ta, și să-l dea preotului. Și preotul va face pentru el ispășirea înaintea Domnului, și i se va ierta, oricare ar fi greșeala de care se va fi făcut vinovat.
Întrebare! Cum poate fura cineva un bou sau o oaie, iar apoi să le taie și să le vândă, fără să le facă toate acestea în mod conștient? E absurd, nu-i așa? Partea interesantă este că pentru a astfel de vină exista iertare, ceea ce dovedește că acest păcat era unul fără voie.
O primă concluzie, așadar, este următoarea : A păcătui fără voie înseamnă a călca una dintre poruncile Domnului , iar a păcătui cu voie înseamnă a călca porunca Domnului care aduce îți aduce iertarea, înseamnă a te întoarce împotriva întregului sistem prin care Dumnezeu a găsit cu cale să reglementeze relația dintre El și noi
În concluzie, păcatul cu voia trebuie definit nu ca o călcare de Lege, ci o călcare a soluției lui Dumnezeu pentru călcările de Lege, o nesocotire a Jertfei și a Marelui Preot. Lucrul acesta poate fi făcut în mod direct și pe față, așa cum a făcut-o Core și ceata lui, sau în mod indirect, jucându-ne cu păcatul și nepocăindu-ne de el la vreme, așa încât păcatul să aibă vreme să-și facă în noi lucrarea de împietrire. Păcatele fără voie erau păcatele care vinovatul era dispus să le mărturisească și să se pocăiască.
Lui Dumnezeu Îi este imposibil să mântuiască un suflet care crede că nu simte nevoia de iertare.
Deci pacatul indiferent cat de mare ar fi el , sau cat de multe ar fi ele ,
Sa nu ne lasam sa le marturisim Domnului . Nu conteaza daca ne-am drogat sau am calcat vreuna din porunci , daca am baut sau am curvit orice rau am putea face . Oameni buni sa nu ne lasam sa ne marturisim pacatele sa apelam la sangele Domnului Isus .
Oameni buni pacatul de neiertat , pacatul impotriva Duhului Sfant e atunci cand facem orice pacat pe care nu il marturisim .
Cu respect .
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20208. Postat la 04/11/2012 08:58 - 4566z23h42m
Dragi mei frati, cu YAHWE nu-i de joaca, omul sa ajunga la o cunostinta a adevarului si sa pacatuiasca cam ramine un semn de intrebare ce i se va intampla? Haideti sa dam o uitare la ce i sa intamplat lui anania si safira:
Dar un om, numit Anania, a vândut o moșioară, cu nevasta sa Safira, și a oprit o parte din preț, cu știrea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă și a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să ascunzi o parte din prețul moșioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei? Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.
Contra lui cine a pacatuit anania si safira contra oamenilor sau lui Dumnezeu? Acuma daca zicem ca Domnul are mila si iarta ca multi zic ca gata Domnul Isus a murit si El e jertfa pentru pacate, care pacate sa ne punem intrebarea?
Printro privire rapida peste postari am remarcat un pasaj interesant:
Noul Legamant se bazeaza pe credinta in Isus Hristos, prin El am capatat iertarea pacatelor, insa avem ceva mai mult ca in vechime, ceva care ne ajuta sa traim, Duhul Sfant care de la Cincizecime a fost turnat peste orisice faptura, traim prin Legea Duhului de viata, fara El, nu avem sansa intrarii in Imparatie pentru ca El este cel care ne va invia si transforma la revenirea Domnului.
Credinta, YAHWE sa ne mareasca credinta la toti ca sa putem face fapte, caci fara credinta nu putem inplini Legea sa.
Duhul sfint, închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.
Deci frati mei sa nu credem ca daca avem duhul sfint avem sanse sa intram in imparatie, ci in imparatie intra doar cei ce au ascultat si au facut voia mea zice YAHWE.
Haideti sa vedem ce li se va intampla si cei care au duhul sfint vor intra in imparatie sau nu?
Nu oricine-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20220. Postat la 05/11/2012 03:36 - 4566z5h4m
Vă mărturisesc înaintea Lui YHWH - Dumnezeu, că ce vă spun, vă spun cu durere și voi ar trebui să simțiți asta, pentru că lucrurile pe teren, (prin adunările de orice culoare religioasă) multe dintre ele lasă de dorit, pentru că și în adunarea din care fac parte, multe dintre oale se sparg și în capul meu, atunci eu stau și mă întreb, de ce se întâmplă așa, și acum vorba cuiva; să stăm strâmb, cum putem, dar să judecăm drept.
De ce credeți voi că sunt unii, care intră în Sabat mai târziu, după apusul soarelui, apoi dacă cumva îi vine poftă, sau îi vine ceva musafiri, ar trebui să vină și o cafeluță, că doar nu se zice ; să stăm la un pahar de vorbă?, deci cafeluța este ca și oxigenul, cum să lipsească, atunci Domnul iartă, imediat se încropește câteva ceșcuțe de cafea apoi toate merg ca unse, apoi se mai întâmplă că vin copii cu nepoții, și aduc cu ei câte ceva de îți lasă gura apă, printre care, ceva material pentru un grătar, apoi imediat, se instalează grătarul în curte, că de, ... nu este o zi de odihnă și trebuie să ne simțim bine? dacă se crede că nu ar fi cam bine ca să se facă grătar că iese fum și or pofti vecinii, atunci se mai merge la restaurant și se mănâncă ceva, că doar e sărbătoare, apoi copii chiar în Sabat le-ar mânca gurița ceva mai savuros și magazinul este la doi pași , .... apoi cite și mai câte vulpițe mici se strecoară prin vie .
Cred că toți vedem nepăsarea, obișnuința, comportamentul, sinceritatea ..., de prin adunări, atunci cei ce au toate oile acasă, se întreabă; de ce așa?
De ce? Uite de ce! - .... din prisosul inimii vorbește gura. Luca 6: 45.
Pentru că din învățăturile din adunare, se așează și pe portal.
Aduc încă un lucru dureros la cunoștințe domniilor voastre, de ce credeți voi că în adunări la unii le plânge sufletul, iar alți de bine ce se simt, încropesc chiar buchete de hă hăituri?(râsete)
Acum o bucățică de concluzie;
- Unii chiar cred , că Yeșua Ha Mașia - Isus, a murit din cauza greșelilor și păcatelor lor, aceștia când văd cusururile admise/tolerate, cum să nu le plângă inima?
- Alții cred că El a murit, s-a adus jertfă că ne iubește, nu mai trebuie să respectăm adlitteram ce scrie, asta trebuiau să facă cei din vechime, noi avem două lucruri, Harul și Duhul Sfânt, pe când ei nu îl aveau.
Cele două grupări se formează, în urma predicilor și de ce nu, în urma citirii pe aici și prin alte părți.
Aici sunt tot două grupări, de pildă voi aminti un nume, dar mai sunt și alții pe aici, nu numai el, ... Fr. Emanolake, care pune suflet să ne lămurească, că joaca are și ea locul ei, dar nu cu Dumnezeu, că este adevărat că suntem oameni, că nu este nici un om fără păcat, dar atenție, doare și se moare în urma lui.
- Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit, și poate să-și țină în frâu tot trupul. Iacov 3:2.,
- Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Romani 6:16.
A doua grupare, nu-i chiar așa, ... avem la Tată un mijlocitor ... ș.a.m.d.
Scumpii/scumpele moșului, nu încercați să semănați vânt, toleranță, slobozenie, îngăduință, complăcere, indulgență, acoperirea păcatului, pentru că veți culege furtună! -
Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trâmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuiri lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.' Ezechiel 33: 6.
Când voi zice celui rău: ,Vei muri negreșit!', dacă nu-l vei înștiința, și nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi viața, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Ezechiel 3:18.
Eu zic, să nu ne jucam cu focul, să ne facem cinstit datoria de străjer, pentru că cei ce au urechi de auzit să audă ce vă îndeamnă moșul Nică, dar și Duhul Sfânt.
Să încercăm să formăm persoane credincioase Adevărului, ca ei să se potrivească cu ce citim în continuare:
- 25. ..... cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,
26. ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,
27. ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. Efeseni 5.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Frate Emanolake,
Printre altele, ai pus o intrebare, "Haideti sa vedem ce li se intampla si celor care AU Duhul Sfant, vor intra sau nu in Imparatie?"
Referinta ce ai adus-o se refera la cei ce AU AVUT Duhul Sfant, dragul meu, cei care au lucrat faradelegea au ramas fara sau mai rau cu un duh de ratacire...
Insa cine vrea sa intre in Imparatie trebuie sa aiba Duhul Sfant, interesant sau nu, asta este adevarul!
Pacatul care duce la moarte despre care se vorbeste la acest subiect este tocmai NECREDINTA in Puterea care ne transforma din natura pacatoasa in cea a duhului de viata.
Multi sunt cei ce nu mai cred in darurile Duhului Sfant si atunci cum putem sa ne rugam pentru acesti oameni?
Nu lasam sa lucreze Duhul Sfant prin darurile si roadele lui in adunare, in societate, in familiile noastre, ca dragostea si blandetea si pacea sa oglindeasca binele din noi...
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
cautatorul (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20310. Postat la 09/11/2012 12:20 - 4561z20h19m
Buna ziua
Domnul Nica te rog fi putin mai clar / direct , multumesc .
Cautatorule, clar, direct, si...
La pacat de moarte?
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20345. Postat la 11/11/2012 15:41 - 4559z16h59m
O sera bună.
Domnule căutător, puneți pe puncte lucrurile neclare care trebuiesc arătate mai clar și direct, pentru că eu nu știu în ce ar trebui să mai direct.
Mulțumesc pentru înțelegere.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
cautatorul (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20502. Postat la 18/11/2012 07:52 - 4553z0h48m
Buna ziua
Mosu Nica cer iertare ca nu am mai intrat de mult . Acum nu am inteles despre a doua grupa .
Puteti spune mai multe conceptia lor . Multumesc . Despre prima grupa am inteles . Cu respect .
Aici sunt tot două grupări, de pildă voi aminti un nume, dar mai sunt și alții pe aici, nu numai el, ... Fr. Emanolake, care pune suflet să ne lămurească, că joaca are și ea locul ei, dar nu cu Dumnezeu, că este adevărat că suntem oameni, că nu este nici un om fără păcat, dar atenție, doare și se moare în urma lui.
- Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit, și poate să-și țină în frâu tot trupul. Iacov 3:2.,
- Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Romani 6:16.
A doua grupare, nu-i chiar așa, ... avem la Tată un mijlocitor ... ș.a.m.d.
Scumpii/scumpele moșului, nu încercați să semănați vânt, toleranță, slobozenie, îngăduință, complăcere, indulgență, acoperirea păcatului, pentru că veți culege furtună! -
Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trâmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuiri lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.' Ezechiel 33: 6.
Când voi zice celui rău: ,Vei muri negreșit!', dacă nu-l vei înștiința, și nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi viața, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Ezechiel 3:18.
cautatorule, se pare ca fratele Emanolake este persoana care ea lucrurile in serios, celelalte|ceilalti...se joaca...semanam furtuna.
Stii ce, eu nu ma pot supara pe "bunicutul meu", pentru, cum vede el lucrurile...
Eu am incercat intotdeauna sa fiu cat mai clara si am sa REPET.
Eu nu ma simt in stare sa ma ridic din pat prin puterile mele, consider ca Jertfa de pe Calvar, m-a salvat, iar prin Puterea lui Dumnezeu reusesc sa implinesc Legea lui Dumnezeu...
Nu m-a joc, si chiar nu iau usor Cuvantul lui Dumnezeu!
Este bine sa intelegem ca prin eforturile noastre, nu putem face nimic, iar Mantuirea care a venit prin Fiul, ne-a facut sa intram in acea stare de HAR care ne ajuta sa inaintam, sa ne incredem si sa nadajduim in Dumnezeu.
Incercati seara de seara sa va notati faptele intr-un caiet, apoi vedeti ce constatati!
Unde inclina balanta?
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
cautatorul (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20508. Postat la 18/11/2012 16:53 - 4552z15h47m
Buna seara
Multumesc ,sarut mana . Dar sa nu va suparati eu nu-mi pot permite sa sa iau lucrurile in mod usuratic sau in joaca . E convingerea mea personala . Din motiv sa nu supar pe cei care au scris nu am vrut sa mai continui .
Vedeti cei care au scris mai sus au prezentat o latura si anume ; ,, Dragi mei frati, cu YAHWE nu-i de joaca ,, . Ca sa nu repet ce au scris ei ,eu am prezentat o alta latura si anume ; ,,daca s-a intamplat ca cineva sa cada ,sa greseasca sa nu se lase , indiferent de pacat . Daca simt dorul dupa Dumnezeu daca simt vina pacatului . Oameni buni sa cerem iertare cat mai repede Domnului . Dar sa nu facem din pacat o piedica de a nu venii la Domnul . Eu consider ca orice pacat nemarturisit ne va face imposibila intrarea in Imparatia cerului .
Cu respect
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20513. Postat la 18/11/2012 21:24 - 4552z11h15m
Dragii moșului, încep să nu vă mai înțeleg, nici pe tine Lucica, nici pe tine căutătorule, eu nu am făcut nici o aluzie, mai ales despre tine căutătorule, care scrii cu mult interes, dar și Lucia la fel, numai că după părerea mea, noi ne deosebim puțin în teorie și anume:
Voi foarte bine faceți, că tratați boala și cum puneți problema sigur unele dintre boli (despre păcat vorbesc) chiar au leac prin îndemnurile voastre, dar ...:
Eu caut să tratez cauza bolii și acuma să mă explic: Eu nu sunt la poarta Raiului și să caut să văd ce fel de păcate a făcut, la drept cuvânt, păcat înseamnă; călcarea Legii și mai direct, nici un păcat nu mântuiește, nici cel din neștiință.
Sunt trei categorii de păcate.
1.) - Păcate din neștiință. Păcate pe care tu nu le descoperi/ști nici odată.
2.) - Păcate din greșeală. Păcate care peste un timp, le observi.
3.) - Păcate cu premeditare. Păcate care sunt plănuite ca să iasă, 100%.
ȘI ACUM REZOLVAREA:
Păcatele din prima categorie, Dumnezeu, în marea-I înțelepciune, a așezat o Sărbătoare, care este Sabatul nostru, Sărbătoarea împăcării (Ispășirii), care dacă mergem înaintea Lui cu post, și în smerenie, dacă îI cerem în numele Jertfei de pe Calvar, ne iartă.
Păcatele din a doua categorie, pentru aceste păcate , aduc o referință Biblică:
Leveticul 4: 27. Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute și s-a făcut astfel vinovat,
28. și ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, .....
Pentru aceste două categorii de păcate, sunt speranțe de iertare.
Pentru a treia categorie, eu nu am dreptul să îi judec pe cei ce au făcut astfel de păcate, sigur trebuie să să se judece singur, atunci când trebuie să întindă mâna, partea iertării, este între el și Dumnezeu, eu nu am decât să îl îndrum să meargă la această adresă.
Dar un om care este pus să vegheze, nu am dreptul să îi zic; Domnul iartă, mai plănuiește un păcat care să fie și mai reușit, ci trebuie să îi aduc aminte insistent, că cel ce face păcat cu voia, este destul de complicată iertarea lui.
Eu pentru asta băteam apa în piuă, numi permit să învăț numai că Domnul iartă și să deschid posibilități de a umbla ușor cu Dumnezeu.
Acum cred că ați înțeles intenția scriselor mele, sper.
Dacă va fi nevoie să dau cu subsemnatul, nici o problemă.
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Mut aici postarea fratelui Nica deoarece subiectul este deja deschis.
nicaschirod a scris:
Întrebare retorică...
Am tot stat și m-am gândit, dacă în adevăr sunt; păcate mari, păcate normale și păcate mici. de fapt va trebui să răspundeți la mai multe întrebări:
1. Care sunt păcatele mari?
2. Care sunt păcatele normale (medii)?
3. Care sunt păcatele mici?
Întrebarea mea stăruitoare este; care sunt păcatele care nu duc la moarte?, și despre ce moarte este vorba?
După ce voi auzi, o duzină și ceva de comentarii, vă voi spune și eu părerea mea, despre acest păcat:
Și sigur o să fiți de acord cu mine.
Daca nu ma intelegi, inainte de a ma contrazice asigura-te ca ma asculti.
Pentru a ne mai apropia, cu greu ce-i drept putin de adevarul intrebarii acestui subiect, as indrazni sa-i dau un scurt raspuns fratelui Nica Schirod la intrebarea staruitoare :
Nica Schirod a scris:Întrebarea mea stăruitoare este; care sunt păcatele care nu duc la moarte?, și despre ce moarte este vorba?
Raspunsul meu frate Nica este ca pacatele iertate nu duc la moarte
Si atunci, vom fi nevoiti sa ne apucam sa studiem cate ceva despre pacate, dar cu grija ca sa nu cadem in ispita cum suntem avertizati in Gal. 6:1.
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama unde să tragi linie între: a fi amabil, a nu răni oameni și a-ți susține părerile. - O.P.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
cautatorul (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20799. Postat la 09/12/2012 18:50 - 4531z13h50m
Buna seara
1. Care sunt păcatele mari?
2. Care sunt păcatele normale (medii)?
3. Care sunt păcatele mici?
Romani 6 23 23. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Dar foarte frumos spune Aurel ca ; pacatele iertate nu duc la moarte .
1 .
Psalmul 19:13 Păzește de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de PACATE MARI.
Vameșul din parabola Domnului, care se ruga: Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul Luca 18,13 , se socotea pe sine ca un om foarte rău, foarte păcătos, și ceilalți îl vedeau în aceeași lumină; dar el a ajuns să-și dea seama de nevoia lui spirituală și a venit înaintea lui Dumnezeu cu povara de vinovăție și rușine, implorând mila Sa. Inima sa era deschisă ca Duhul lui Dumnezeu să-Și facă lucrarea și să-l elibereze de sub puterea păcatului.
Rugăciunea fariseului mândru și încrezător în propria sa neprihănire a arătat că inima sa era închisă influenței Duhului Sfânt. Datorită depărtării de Dumnezeu, el nu avea simțământul propriei nelegiuiri în contrast cu desăvârșirea sfințeniei divine. El nu simțea nici o nevoie și de aceea n-a primit nimic.
Cu respect
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
Florin Dan (detalii numai pentru membrii conectaţi)
21161. Postat la 06/01/2013 15:16 - 4503z17h24m
Dragi frați și surori este bine să ne spunem părerile și încredințările, sau călăuzirea de care dispunem din partea Domnului în a ne sfătuii și învăța dar să avem dovada și rădăcina lucrurilor din cuvânt.
Am citit referiri bune dar și mai puțin înțelese bine de cei ce scriu, am să vă scriu și eu ceva din punctul meu și confirmativ biblic despre acest subiect:
1. - Ce este păcatul? Biblia spune toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, oricine săvârșește fărădelege face păcat căci păcatul este fărdelege, păcatul să nu domnească peste trupurile voastre, dați mădularele voastre în ascultare de neprihănire.
- Omul care trăiește în întregime cuvântul lui Domnului în el nu mai păcătuiește cel puțin cu voia lui, dacă trăim numai pentru Domnul logic ar trebui să nu mai păcătuim dar dacă păcătuim că suntem păcătoși și nu suntem păcătoși că păcătuim și atuncea înțelegem că păcatul are încă intrare în noi sau stăpânire peste noi fiind că nu suntem în întregime ai Domnului.
- Domnul i-a spus lui Cain păcatul pândește dar tu să-l stăpânești, el știa de intenția lui Cain, tot așa Dumnezeu ne știe intențiile noastre și dacă păcătuim cu voia noastră peste voia lui Dumnezeu atunci cum să mai fie iertare? Sau dacă am fost despărțit de felul de viață din trecutul murdar și păcătos nelegiuit și plin de fărădelegi și acum încerc să fac iar aceste lucruri nu mai am cum să fiu iertat.
- Păcatul care duce la moarte este acțiunea făcută împotriva cunoștinței lui Dumnezeu cu privire la faptul acela comis adică dacă cuvântul spune: Să nu ucizi și tu o faci nu mai este iertare din pricina cunoștinței care o ai dar poți ucide din culpă fără să fi planificat sau dorit acest lucru poți face accident cu mașină călcând un om și să-și piardă viața se numește culpă fără voia ta, Moise l-a lovit pe egiptean, el a căzut s-a lovit și a murit, nu cred că Moise a vrut să-l omoare intenționat, este un exemplu și multe alte asemănătoare, aici fiecare poate deosebii și după cunoștința și apropierea care o are personal fașă de Dumnezeu și cuvântul lui.
Vedeți biblia spune doar, este un păcat care duce la moarte zic să nu vă rugați pentru el, este un păcat care nu duce la moarte să vă rugați, aici Dumnezeu ne lasă pe noi să deosebim și să știm să facem bine, aceasta este deosebirea în ambele cazuri.
Ce vreau să-i întreb si eu acum este; 1 Mă rog pentru iertarea păcatului respectiv care am luat la cunoștință de el în acel moment la persoana care l-am aflat?
2. Mă rog pentru iertarea persoanei respective? Aștept răspunsuri să mai putem discuta pe tema acestui subiect și în continuare.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
21166. Postat la 06/01/2013 19:30 - 4503z13h10m
Nica Schirod a scris:Întrebarea mea stăruitoare este; care sunt păcatele care nu duc la moarte?, și despre ce moarte este vorba?
Păcatele care nu duc la moarte sunt păcatele care nu le faci.
Am aflat că pot fi oameni care nu păcătuiesc. Sunt neprihăniți. Iov. Maria , mama lui Isus. Enoh. Daniel. Iosif. David.
Ca un exercițiu de cunoștințe biblice să aflăm momentul când un personaj biblic a fost fără păcat.
Maria, mama lui Isus, era neprihănită, când a fost aleasă. De ce ?:
1- Dumnezeu nu ne consideră responsabili pentru moștenirea cu care ne naștem= Maria era neprihănită
2- Păcatul este călcarea deliberată, liber consimțită ( 1 Ioan 3;4)= Maria era neprihănită
3- Păcatul la originea lui este iubire de sine. Adică pui eul mai presus de Dumnezeu= Maria era neprihănită.
La punctul 1 , toți suntem neprihăniți.
La punctul 2 , depinde de noi
La punctul 3 , depinde de noi.
Iov era neprihănit în momentul când Satana a cerut să-i încerce neprihănirea. Enoh a fost neprihănit în momentul când a fost luat la cer......
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: Păcat de moarte?
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
21172. Postat la 07/01/2013 11:59 - 4502z20h40m
Daca toata scriptura este de folos de a invata pe om, tot aicia avem si modele care erau sfintii, care nu erau, care pacatuiau,care nu pacatuiau, care erau pedepsiti, care nu erau pedepsiti, care erau in diferite incercari sau suferinte care nu aveau parte de acestea, probleba e in felu urmator ce facem noi de acum inainte? ne aparam si incercam ca sa ne definim ca cei din vechime daca uni au fost sortiti sau uni au avut greseli in viata lor sa le repetam si noi? Tocmai de acea a venit Domnul pe pamint ca oameni sa-l primeasca si sa fie lumini si sa nu mai traiasca in pacat..Acuma decizia e a persoanei,daca vrei sa fi al Domnului trebuie sa te supui orinduielilor sale,daca spui ca esti al Domnului si cal slujesti si nu te supui si te inpotrivesti rinduielilor sale, e un bai si apare un semn de intrebare? pe cine-l slujesti?
Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, să păzești poruncile Domnului și legile Lui pe care ți le dau astăzi, ca să fii fericit?