"Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege" Galateni 5:22-23
Cugetarea zilei
"Câteodată îi poţi păcăli pe toţi oamenii, pe unii îi poţi chiar păcăli întotdeauna, dar întotdeauna şi pe toţi oamenii, nu vei reuşi să-i păcăleşti niciodată."
nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. (1 Ioan 3.12)
Ce înseamnă a fi de la cel rău?
Păi, chiar versetul o spune: "Pentru că faptele lui erau rele".
Este adevărat că treptat-treptat Cain, fiul cel mare al lui ADAM ŞI EVA, a ajuns să facă rele.
DAR CINE ÎL ISPITEA DIN EXTERIOR?? Nimeni.
Era un amărât de plugar.
Spre deosebire de noi, astăzi, care vedem răul peste tot în jurul nostru, Cain nu vedea nimic. Nu vedea oameni omorându-se, nu vedea oameni cu săbii sau pistoale, nu vedea promiscuitate sexuală prin reviste, nu făcea comerţ ca să fie ispitit să mintă şi să înşele, nu vedea bani de aur sau argint, nu vedea bancomate pe care să le spargă, nu vedea politică, nu vedea catedrale şi religii mincinoase,... nu vedea în ochi mai nimic care să-l fi ispitit din exterior.
Ba mai mult, unde să fi văzut ceva în exterior care să-i fi furnizat ideea de a-l ucide pe frate-său.
CINE OARE L-A ISPITIT DIN EXTERIOR PE CAIN SĂ FACĂ O FAPTĂ CA ASTA?
Fusese vreo omucidere până atunci?
Evident că nu... decât dacă tratezi Adevărul ca pe un simplu joc de şah şi vrei să ne dăm unii pe alţii şah-mat în mod conflictual.
Când mai apoi Cain a zidit o cetate, văzuse el pe undeva cetăţi pe pământ? - Nu.
Dar din necredinţa lui INTERIOARĂ (din inima lui) a făcut cetatea, ca să se protejeze să nu fie ucis pentru moartea lui Abel. Deşi Domnul îi spusese că nu va îngădui să fie ucis de nimeni (ba chiar îi făcuse şi un semn în sensul acesta).
Toate lucrurile rele i-au venit lui Cain de la cel rău dinăuntrul lui, nu din afară.
Căci de-aia era de la cel rău.
De asemenea, Petru când a venit la Domnul, fiind îngrijorat pentru viaţa Domnului, ce ispită exterioară a simţit el cu simţurile lui de percepţie, de a venit la Domnul să-i spună ce I-a spus?
Mă refer la momentul când Petru s-a contaminat de un duh necurat, iar Domnul i-a zis: "Înapoia mea, Satano...!" (Mat.16.23, Marcu 8.33)
Of, oare nu vă vorbeşte şi vouă Duhul Domnului în cuget despre aceste lucruri!? Şi dacă vă vorbeşte, de ce nu-L auziţi? De ce vreţi să jucaţi şah, în loc să-I cereţi în rugăciune Domnului să vă descopere Adevărul? O SPUN CU DURERE PENTRU VOI, NU CUM ZICE NICĂ SCHIROD DESPRE MINE CĂ AŞ DA CU PARU'
Uitaţi-vă bine la ce i-a zis Domnul lui Petru: "Fiindcă tu nu te GÂNDEŞTI la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor."
Aşadar, nu era niciun fel de ispită exterioară, ci una interioară: GÂNDIREA LUI PROPRIE DINĂUNTRUL LUI PETRU, NU DIN AFARA LUI.
_______
"Scapără câteva versete", zice costy despre mine şi despre valentina!
costy, află că şi de ar fi fost nu câteva, ci un singur verset biblic care să contrazică teoria voastră (cu ispitirea exclusiv exterioară a omului), şi trebuia să te gândeşti la el.
Nu trebuie să aruncaţi la gunoi pasajele biblice care nu vă convin, ci mai degrabă să vă schimbaţi percepţia exegetică astfel încât să reuşiţi să integraţi şi acele versete care nu vă convin vouă.
Uite costy! Iată nu scăpărarea, ci LUMINA STRĂLUCITOARE a două pasaje despre ISPITA LĂUNTRICĂ A SATANEI, spuse de Însuşi Acela Căruia te pretinzi că-I slujeşti, dar Căruia nu prea-I ştii bine vorbele:
"Şi voi tot fără pricepere sunteţi?...
Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele." (Mat.15.16,19)
"Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinlăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată." (Mat.23.26)
Sper să mă fi făcut înţeles!
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Da asa este Lucia , ori ce om nascut din nou din apa si din duh nu mai are interior nimic cu pacatul si faradelegea . Dar inima omului daca nu este predata in intregime sau deloc Domnului se naste dorinta de a pacatuii , si la ori ce tentatie care vine din exteriorul lui da nastere la pacat . A-mi aduc aminte de cuvintele Domnului cu casa zidita pe stanca acolo sus , poate sa tot bata valul din exterior in stanca, caci casa tot ramane in picioare .
Domnul sa te Binecuvinteze Lucia , sincer am avut ceva de invatat din postarile tale de la acest topic , m-au ajutat foarte mult in zidirea sufletului meu . Domnul fie Laudat si Binecuvintat .Amin
Psalmul 84.11. Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
costy a scris:
ori ce om nascut din nou din apa si din duh nu mai are interior nimic cu pacatul si faradelegea.
Chiar dacă au înţeles Adevărul contrându-se cu mine în mod inutil, mă bucur că, totuşi, în sfârşit, unul câte unul înţeleg mesajul meu de la bun început.
Ba chiar costy a înţeles un element în plus: că pentru a nu mai fi ispitit pe dinăuntru de Satana, omul trebuie să fie născut nu numai din apă, DAR ŞI DIN DUH.
Iată că am scris demult acest mare Adevăr: că cel născut din Dumnezeu (adică din Duh) nu mai poate fi lovit de cel rău în sufletul lui.
L-am scris prima dată în prima mea postare de pe 7 aprilie a.c. de pe topicul "In numele meu veti scoate demoni!" (vezi linkul AICI):
beyond a scris:
Prin sfinţire continuă, se ajunge la starea de SFINŢENIE, în care nu se mai pot comite păcate care să altereze relaţia noastră cu Dumnezeu şi să întristeze pe Duhul în inima noastră.
"Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu." (1 Ioan 3.9).
"Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el." (1 Ioan 5.18)
Un astfel de om nu mai poate fi lovit în sufletul interior de către cel rău, ci doar în trupul exterior.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
23501. Postat la 30/04/2013 18:09 - 4431z19h26m
Costy eşti în mare pericol dacă nu accepţi ispita interioară. Acolo e aliatul Satanei, FIREA PĂMÂNTEASCĂ.
Dragi frati si surori cel rau nu doarme el va incerca tot timpul sa ne desparta de Dumnezeu si de sprijinul Sau venind cu tava intinsa inaintea noastra , daca nu reuseste cu ceva, va veni cu alceva si tot asa doar doar om claca si vom cadea in plasa lui .Dar sa nu uitam trebuie lupta si asta cu totii , si inca lupta pana la sange impotriva pacatului si faradelegii . Si cele mai eficiente arme sunt : Dragostea , Rugaciunea si Postul care biruie intunericul si pe cel rau si sa nu uitam cu totii este de asemenea Scris ca noi avem o nadejde si Domnul sa ne ajute pe totii sa fim gasiti la sfarsit asa :
Neapărat trebuie să înţelegi că dacă cu exteriorul te descurci punând capul în nisip, înfrânându-te, punându-ţi ochelari de cal etc. etc, interiorul te trădează. De acea eu insist pe exemplele primilor oameni , când interiorul le era curat ca şi exteriorul. Observăm că Dumnezeu vine cu un susur blând. Lui Adam şi Evei , în răcoarea dimineţilor le-a vorbit despre Lucifer care a zămislit în el mândria care a dus la critică care a dus la ispitire celorlalţi îngeri să i se alieze împotriva Creatorului lor. Apoi când a observat o deviaţie de comportare la Cain, din timp i-a zis că e gata gata să lase deschisă inima pentru cel rău. Aşa s-a început. Oamenii nu au luat seama la avertizări, azi la fel nu luăm seama la avertizări, amăgindu-ne că : lasă că am metodele mele să lupt cu ispitele exterioare, uitând de firea pământească.
Acum văd că vă felicitaţi unii pe alţi că aţi găsit cea mai bună reţetă, dar nu uitaţi inima şi rărunchi. Apoi ispita de-a minţi de unde a venit la Avraam? Din exterior? Nu era credincios Avraam? Nu vă amagiţi.
Frate Nica, mâna mea întinsă se află un pic mai sus la postarea 23309/25 -04
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Da asa este Lucia , ori ce om nascut din nou din apa si din duh nu mai are interior nimic cu pacatul si faradelegea . Dar inima omului daca nu este predata in intregime sau deloc Domnului se naste dorinta de a pacatuii , si la ori ce tentatie care vine din exteriorul lui da nastere la pacat . A-mi aduc aminte de cuvintele Domnului cu casa zidita pe stanca acolo sus , poate sa tot bata valul din exterior in stanca, caci casa tot ramane in picioare .
Domnul sa te Binecuvinteze Lucia , sincer am avut ceva de invatat din postarile tale de la acest topic , m-au ajutat foarte mult in zidirea sufletului meu . Domnul fie Laudat si Binecuvintat .Amin
Psalmul 84.11. Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
23508. Postat la 01/05/2013 05:48 - 4431z7h48m
Pentru ce MĂ ispitiţi făţarnicilor.
Poate dacă vom corecta titlul topicului, cu respectul cuvenit Lui, vom înţelege mai bine pe cine ispitim, de unde porneşte ispitirea.
Matei 22- 15
Atunci Fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba- ispita a pornit din interior.
Înainte de vedere ea e acolo în interior. Nu mă ajută cu nimic negarea că sunt ok dacă mă feresc de exterior. Lupta se duce cu ce am interior. Mă lupt, scrie Pavel. Cu ce se lupta? Cu exteriorul sau cu interiorul?
Domnul Isus în rugăciunea Sa Îi spune Tatălui : "Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. "
Să medităm un pic. Cum să ne păzească de cel rău: Să ne ia vederea sau simţurile ca să nu mai vedem şi simţi ispitele exterioare? Păzirea de cel rău se realizează prin UMPLEREA cu Cuvântul Său. Atunci nu va mai fi loc pentru cel rău şi ispitele lui. Dar dacă ne ocupăm să curăţim exteriorul, interiorul rămâne descoperit.
Iată un susur blând prin care suntem învăţaţi. Oare când vom înţelege?: Matei 15; 10-20 . O frumoasă expicaţie a locului de unde porneşte ispita.
Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.
Poate cu o altă ocazie Matei cap. 23.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Valentina, vreau sa-ti spun ca parerile mele raman doar niste pareri, si eu ca fiecare om pot gresi, nu spun ca detin adevarul absolut, ci doresc ca Duhul Sfant sa ma calauzeasca in tot adevarul, subliniez faptul ca numai parerea care se bazeaza in totalitate pe Cuvantul lui Dumnezeu, ramane in picioare.
De aceea Dumnezeu sa faca ca prin dezbaterile noastre sa iasa la lumina adevarul lui Dumnezeu.
Gasesti exemple, sau te zbati sa gasesti aceste ilustratii cu gandul sa-ti iasa ideea ta...insa va trebui sa iasa la iveala, nu parerea mea, nici a ta, ci a Domnului.
Eu te cred ca tu vezi asa lucrurile...
Insa, hai sa vedem cine sunt acesti farisei.
Chiar Domnul Isus ii declara ca fiind:
"Serpi, pui de naparci!Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?"(Mat.23-33)
Inca odata spun ca acesti oameni desi cunosteau Legea lui Dumnezeu, ei traiau in cel rau, erau vase facute pieirii, mintea si trupul lor erau necrate.
Am incercat un pic sa vad prin ochii tai, si sa ma fac sa inteleg, cum vezi tu lucrurile Valentina.
Cain si Abel erau frati, ca si noi de altfel in Hristos, avem acelasi Tata, pe Dumnezeu, cunoastem voia Lui prin Poruncile sfinte, insa nu toti sunt nascuti din nou prin credinta in Fiul.
Abel era omul neprihanirii. Cain era a celui rau, si faptele au facut diferenta.
Unul avea dragoste, iar celalalt ura.
Doua lucruri opuse, una naste fapte bune, iar cealalta fapte rele.
Evidentiind doi stapani
-A lui Abel, Dumnezeu;
-A lui Cain, Satana.
Deci, de vom face raul, slujim celui rau.
De facem binele, slujim lui Dumnezeu.
Ce inseamna pentru noi pocainta si nasterea din nou?
In primul rand Valentina, inseamna SCHIMBAREA GANDIRII LA NIVELUL MINTII, pocainta asta inseamna, sa lasi Duhul Sfant sa strapunga inima ta, sa o curateasca, sa o separe de lume, sa aduca sfintirea prin credinta in Sangele lui Hristos.
Te-a patruns aceasta pocainta?
Ai lasat sa curga pe obraji lacrimile, cazand la poala crucii lui Hristos si sa-ti vezi pacatosenia, ca aceasta stare sa te faca sa-ti doresti ca Duhul Sfant sa ia controlul asupra mintii tale si sa rodeasca roadele Duhului, care este dragostea?
Pentru ca sa slujim Lui intr-un duh nou, trebuie sa-L lasam sa ne curateasca mintea si trupul, si cine se alipeste de Domnul, este un singur duh cu El.
Pocainta schimba mai intai ce este in cap, ca omul ascuns al inimii in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit sa rabde ISPITA, sa se impotriveasca ei, si biruind-o sa castigam cununa vietii.
Noi suntem ziditi in Hristos ca sa devenim o casa duhovniceasca, nu una a firii in care zace cel rau.
Ceea ce simtim in noi este lupta pentru suprematia Duhului Sfant, esti ca o stanca batuta necontenit de valuri(ispite), dar invingi pentru ca Duhul Sfant lupta pentru tine.
Gandurile noastre trebuie sa fie gandurile Domnului, daca intradevar gandul lui Hristos este in noi, dar daca lasam gandurile rele sa ne umple mintea, noi vom devenii a celui rau, care intra si isi face culcus acolo, dar trebuie sa intelegem ca noi nu mai traim cum traiesc paganii, in desartaciunea gandurilor lor, ci noi gandim la Legea Domnului care prin Duhul Sfant a scris-o in inimile noastre si ne invata sa iubim, scutul credintei noastre este dragostea, IAR DRAGOSTEA NU SE GANDESTE LA RAU.(1 Cor.13.5)
DRAGOSTEA ESTE DUMNEZEU SI CINE ARE DRAGOSTE, ACELA NU SE GANDESTE LA RAU!
Poate asa vei intelege Valentina, sa nu ne scuzam firea, ci sa o rastignim cu tot ce este al ei(cel rau) si sa lasam loc dragostei care se va vedea in noi si pe acest portal.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
23514. Postat la 01/05/2013 13:57 - 4430z23h39m
N-aş vrea să te contrazic mereu dar uite că nu se poate.
Tu scrii: Gasesti exemple, sau te zbati sa gasesti aceste ilustratii cu gandul sa-ti iasa ideea ta...insa va trebui sa iasa la iveala, nu parerea mea, nici a ta, ci a Domnului.
Eu te cred ca tu vezi asa lucrurile...
Insa, hai sa vedem cine sunt acesti farisei.
Chiar Domnul Isus ii declara ca fiind:
"Serpi, pui de naparci!Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?"(Mat.23-33)
Inca odata spun ca acesti oameni desi cunosteau Legea lui Dumnezeu, ei traiau in cel rau, erau vase facute pieirii, mintea si trupul lor erau necrate.
Am incercat un pic sa vad prin ochii tai, si sa ma fac sa inteleg, cum vezi tu lucrurile Valentina.
Punctul 1: mă zbat să găsesc ilustraţii ca să-mi iasă ideea? Exagerezi. Draga mea e plină Biblia de astfel de ilustraţii. Nu eu le caut. Ele sunt acolo ca să luăm aminte.
Punctul 2 : Fariseii trăiau în cel rău, erau vase făcute pieirii, mintea şi trupul lor erau necurate. Eu nu am văzut aşa deoarece Domnul Isus zice: " Cărturarii şi Fariseii stau pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vi le spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac".
Ne-ar îndemna Domnul Isus să păzim şi să facem , ce zice cel rău şi necurat? Se pare că vedem din unghiuri diferite.
Eu iau apărarea firii pământeşti? Nu am scris de la început că , oridecâte ori fluturaşii îţi gâdilă stomacul , să spui NU; NU ; NU ; NU. Uite ce am scris:
(valentina
23057. Postat la 17/04/2013 07:04 - 14z9h3m
Eu zic ca nici prin cap nu ar trebui sa ne treaca astfel de ganduri. Facand asa si azi si maine ispita pleaca, se duce la altul care se joaca cu scenarii tip ca acelea scrise de tine. Eu trebuie sa ma educ zi de zi spunandu-mi NU, NU, NU.
Daca-mi sta gandul doar la cum sa inving ispita , fi sigura ca ispita vine la chemarea ta. Nu starni, nu chema , scrie in Cantarea Cantarilor. Da. Poti sa fii imun la ispita daca o lasi acolo ingropata. Nu te joci cu ea ca un copil mic cu focul.)
Duhul Sfânt lucrează în armonie cu tine în învingerea ispitei. Şi Duhul Sfânt şi Domnul Isus bat la uşă. Când deschizi tu, deja locul e curat. Ei nu vin să facă curat la tine. Ei vin acolo unde e curat. De aceea insist eu cu interiorul, şi dau exemple care dovedesc că aici e problema. Dacă aici e curat lună, cum zice românul, nu ai treabă cu exteriorul. Exteriorul poate umbla în pielea goală, cu zurgălăi de aur, cu panere de dinari tu eşti imun. Dar dacă eşti atentă , ai să observi că exteriorul nu vine niciodată la cel curat. Nu-şi pierde el timpul cu ei.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Valentina, scumpa mea, vedem foarte diferit, desi, credem in acelasi Dumnezeu, oare de ce?
Domnul Isus a spus:"Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu"
Cei care cred ca Satana nu vine la cei curati cum spui tu, se inseala, vrasmasul, sarpele cel vechi suiera, racneste ca un leu cum sa ne inghita, ne da tarcoale, expune pe tarabele lui tot felul de pachete frumos ambalate si stralucitoare, care mai de care sa ne ia ochii si sa ne insele ca sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu.
Imuni suntem numai daca veghem, ca sa ne impotrivim prin Duhul Sfant, siretlicurilor, amenintarilor, ispitelor, momelilor, amagirilor, persecutiilor, bolilor, invataturilor stricate, toata gama produselor celui rau cu care vine sa ne darame si prin care ne este incercata credinta.
Cel rau da tarcoale credinciosilor, cu noi are de lucru...
Ce sa faca cu cei ai lui care il asculta?Astia sunt deja a lui.Cu astia nu-si pierde vremea, ci cu cei alesi!
Ai dreptate, vedem lucrurile total diferit.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
23518. Postat la 01/05/2013 18:34 - 4430z19h2m
Vedem total diferit deoarece nu credem în ceea ce ne spune Dumnezeu:
Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. (1 Ioan 3.9)
Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. (1 Ioan 5.18)
Poate ce spun eu nu te convinge:
E timpul să mergi mai departe!Comunicat din partea pastorului Cristian Barbosu
Cei cu inima curată r30; vor vedea pe Dumnezeu, scrie în Matei 5:8
În Cortul întâlnirii era un vas mare pentru spălat care se numea lighean (Exod 30:18). Piciorul lui de aramă era ca o oglindă, permiţându-i preotului să-şi vadă mizeria de pe picioare, înainte de a se putea apropia de Dumnezeu, trebuia să se oprească şi să se spele, altfel murea. Psalmistul scrie:
- Cine se va ridica până la locui Lui cel Sfânt? r11; Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată r30; Acela va căpăta binecuvântarea Domnului (Psalmul 24:3-5).
Binecuvântările lui Dumnezeu sunt condiţionate de starea inimii. Oare asta înseamnă că trebuie să fii fără păcat? Nu, ci că trebuie să fii conştient de păcat şi să-l rezolvi imediat.
De ce atâta zgomot pentru curăţie? Deoarece Domnul Isus a spus:
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!- , problema nu este imposibilitatea lui Dumnezeu de a fi văzut, ci neputinţa noastră de a-L vedea. Nu e de mirare că David s-a rugat:
Zideşte în mine o inimă curată . (Psalmul 51:10).
Cuvântul curat vine de la cuvântul grecesc katharos care înseamnă - a curăţa. Când ai auzit şi ai văzut prea multe, ai nevoie de o curăţenie spirituală. Numai o inimă curată poate înţelege voia lui Dumnezeu şi poate deosebi căile Lui. Păcatul neidentificat, nemărturisit şi neiertat îţi va bloca arterele spirituale.
O inimă care nu este curată te va face:
- să cauţi înţelepciunea celor din jur şi nu pe cea a lui Dumnezeu.
- să ai nevoie de rugăciune în loc să te rogi tu pentru ceilalţi.
Nu duce cu tine ceea ce Dumnezeu vrea să laşi jos. Scapă de :
orice pedică, şi păcatul care te înfăşoară aşa de lesne (Evrei 12:1).
Ceea ce doreşte Dumnezeu să-ţi arate merită efortul de a te curăţi.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Valentina, aici vorbim de ispita, nu pot continua pentru ca ar insemna sa deviez.
Deci, o sa spun ca :
"Ferice de cine rabda ispita!Caci dupa ce va fi gasit bun, va primi cununa vietii.."(Iacov 1.12)
"Iata, ferice de omul pe care il corecteaza Dumnezeu!"(Iov 5.17)
Valentina, noi trebuie sa luptam!
"Imbracati-va cu ARMATURA lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor Diavolului."(Efeseni 6.10)
"
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
23524. Postat la 02/05/2013 15:03 - 4429z22h33m
Clarifica de ce interiorul, INIMA, trebuie păzită, de firea pământească care locuieşte tot în interior. Firea pământească e ispita internă şi am înţeles că moare doar când omul moare.
Oamenii aceia despre care se spune în 1 Ioan 3;9 şi 1 Ioan 5;18, nu s-au născut aşa. Mă gândesc că de-a lungul vieţii lor au dus o luptă aprigă ca firea pământească să nu o ia înaintea Duhului?
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Valentina, cand noi am venit la Hristos si am crezut, prin CREDINTA noi am fost iertati, adica am fost spalati, curatati de pacatele noastre, PACATUL A FOST SEPARAT DE PACATOS.
Am devenit ca un copil nascut intr-o familie de credinciosi, un copilas este din carne si sange, curat si in duh si in trup.
Cam asa am devenit noi in momentul iertarii.
Nu, daca esti sange si carne, inca esti fire pamantesca, sau fire pacatoasa.
In momentul nasterii noastre in Hristos, Duhul Sfant preia conducerea inimii noastre si a trupului nostru care devin templu Duhului Sfant.
Firea este fizicul sau trupul nostru impreuna cu duhul nostru care patrunsi de Duhul Sfant se mentin curati.
Firea(omul natural) pamanteasca inseamna pacatoasa sau lumeasca, aceasta fire pamanteasca a fost rastignita, a murit in momentul nasterii din nou(primirea Duhului Sfant), nu trupul acesta de carne este firea pamanteasca, ci raul care afost in el si care a fost scos la cruce din noi.
Oamenii se inseala cand zic ca atunci cand au crezut au si primit Duhul Sfant, si draci cred , si se infioara , dar nu-I fac voia.
Ucenicii nu s-au departat de Ierusalim pana nu au primit o putere, Duhul Sfant care se manifesta vizibil prin darurile Sale si prin roadele Lui, si care il calauzeste in tot adevarul, il calauzeste pe pamant.
Omul nou UMBLA prin Duhul Sfant, acesta lupta impotriva ISPITELOR il ajuta sa treaca biruitor prin incercari.Inima, mintea, duhul nostru si trupul nostru sunt pazite prin Duhul Sfant.
Cine traieste in firea pamanteasca, traieste in pacat, un om care nu s-a nascut din nou in Duhul Sfant, nu va sti sa faca diferenta intre curat si murdar, va confunda lucrurile si nu va intelege ca lui Dumnezeu nu-i plac jumatati de masura de sfintenie.
Noi fara Hristos niciodata nu vom ajunge la separarea de firea pacatoasa(rau, pacat), asa ca Valentina, ar trebui sa te gandesti bine cine iti conduce inima ta, ai primit tu cu adevarat Duhul Sfant?
Daca trupul tau, duhul tau inca nu au fost separate de pacatul in care zaceai, atunci nu-i de mirare ca esti ispitita din nauntru.
Firea pamanteasca inseamna raul din inima, care murdaresc trupul si duhul prin faptele ei.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
23527. Postat la 02/05/2013 19:54 - 4429z17h41m
Eşti foarte sigură pe tine. Eu am ales să spun NU; NU; NU; NU; când fluturaşii gâdilă stomacul.
Nu era născut din nou Pavel? Romani 7;14-25.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Valentina,
Pavel povesteste in capitolul 7 cand era in firea pacatoasa si nu era nascut din nou, cunostea, dar nu era nascut din Duh...Era cu medicamentul in mana(Cuvantul) dar pana nu-l inghiti(primesti Duhul Sfant)nu aduce vindecare, nici roade.
Versetul 5 din contextul adus de tine in discutie spune acest lucru:
"Caci, cand ERAM in FIREA PACATOASA , PATIMILE PACATELOR, prin lege, lucrau in MADULARELE noastre ca sa aduca roade pentru moarte."(Rom7.5)
Si explica, si explica, ca sa intelegem, pana ajunge la cap. 8 "CRESTINUL TRAIESTE PRIN DUHUL".
Capitolul 7 prezinta trairea in firea pacatoasa sau pamanteasca , iar capitolul 8 prezinta nasterea din nou prin Duhul Sfant.
Nu stiu ce te gadila pe tine si ce simti tu, insa eu asa inteleg.
Siguranta mi-o da Duhul Sfant care este in mine, si ma izbaveste de cel rau, ma ajuta sa birui ispita si sa rabd incercarea.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Lucia, sunt de acord cu ce spui despre Pavel, că la Romani, capitolul 7, el vorbea ca unul care trecuse prin experienţele respective - de dinainte de naşterea lui din nou.
Dar tocmai asta te face să te contrazici singură cu privire la ispită.
Căci se vede că Pavel, când era în faza vieţii lui pe care acum o rememora la cap.7 din Romani, poftea înlăuntru.
Iar pofta nu-i venea din lucruri exterioare, ci însăşi Legea îl ispitea.
Dar el spune că Legea este bună, adevărată şi sfântă.
Şi chiar întreabă cum de e posibil ca un lucru bun să-l ispitească ("Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea?" - vers.13).
Şi apoi precizează că de vină e păcatul (diavolul) care ispiteşte în interior, nu Legea pe care o vede cu ochii în exterior.
Ba încă diavolul e atât de insidios încât îl poate ISPITI ÎNĂUNTRU pe om chiar prin lucrurile bune şi perfecte, precum e Legea ("pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos" - vers. 13).
______
Adică, exact ceea ce am spus de la început: diavolul are acces la firea pământească a omului nerenăscut din nou. Şi prin acest acces îl ispiteşte pe omul respectiv chiar înăuntru. Nu-i trebuie nimic exterior rău cu care să-l ispitească.
Fiindcă Pavel spune că diavolul e aşa din cale afară de păcătos încât chiar şi lucrurile bune dăruite nouă de Dumnezeu, le întoarce împotriva noastră.
Ba chiar nici Legea n-are putere asupra diavolului, fiindcă Legea nu rupe accesul diavolului la firea pământească a omului firesc.
Doar Duhul poate să rupă acest acces al diavolului la firea noastră umană.
Şi asta doar prin naştere din Duh, prin acumularea unei măsuri de Duh Sfânt suficient de mare încât să fim făcuţi părtaşi de natură dumnezeiască (v. 2 Pet.1.4).
Abia când un om se naşte din nou, atunci diavolul nu-i mai poate penetra înăuntru firea pământească.
Dar naşterea din nou implică sfinţenie, şi lipsa oricărui păcat.
Însă tu, Lucia, îi tot dai înainte cu eroarea cum că orice creştin este născut din nou. Deşi eu ţi-am tot spus că mai sunt creştini în faza de "copilaşi" care mai păcătuiesc. Şi dacă mai păcătuiesc, atunci nu sunt născuţi din nou.
Fiindcă cel născut din nou nu mai păcătuieşte (vezi 1 Ioan 3.9).
Dar dacă păcătuieşte atunci nu a ajuns născut din nou, aşa cum era Pavel la Romani capitolul 8 (opt).
Aşa că, Lucia, tu te consideri EFECTIV sfântă de spui că orice creştin e născut din nou?
Te consideri eliberată de firea ta pământească? Nu mai comiţi niciun păcat înaintea Domnului? Ai ajuns ca Pavel la capitolul 8 din Romani?
Ţi-a apărut Domnul să-ţi confirme naşterea ta din nou?
Fiindcă ştii ce spune El:
"Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui." (Ioan 14.21).
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
O, cine m-a scapat de acest trup de moarte?
"Acum deci nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt in Hristos Isus, Domnul nostru!
Voi insa nu sunteti in FIREA PAMANTEASCA , ci in DUHUL , daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi.Dar daca cineva nu are Duhul lui Hristos in el, nu este a Lui."
Fiecare se poate cerceta, eu sunt o pacatoasa mantuita, nu ma pot lauda cu nimic, decat cu Domnul Isus care s-a indurat si mi-a dat darul Duhului Sfant si care ma zideste sa devin o casa duhovniceasca, Cu El ma pot lauda ca este Domn si Mantuitor al vietii mele, si prin Duhul Sfant toarna dragostea Lui in inima mea ca sa nu fiu in stare sa ma gandesc la rau, si ma ajuta sa biruiesc ispita, ca sa castig cununa vietii.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)
Asta ramane de vazut...din toata inima mea imi doresc ca Duhul Sfant sa ma ajute sa pot birui ispitele, sa pot rabda incercarile, si sa ma izbaveasca de cel rau, daca insa voi cadea in ispita si voi fi biruita de ea intr-un fel sau altul, marturisindu-mi pacatul, El este drept sa ma ierte, HARUL Domnului Isus ma va ajuta sa trec mai departe si sa-mi continui calea.
Nu trebuie sa-mi iasa Isus ca lui Pavel in cale ca sa-mi confirme ca sunt mantuita, ci siguranta mea sta in faptul ca m-a pecetluit cu Duhul Sfant , acest lucru imi da garantia RASCUMPARARII TRUPULUI MEU.
Si ma voi ruga neincetat ca sa nu CAD IN ISPITA, si sa ma fereasca de cel rau.Doamne ajuta-ma!
Asa ma invata Domnul Isus prin Cuvant, si continua sa ma invete prin Duhul Sfant in umblarea mea clipita de clipita.
Fara Duhul Sfant nu voi putea sa traiesc o viata sfanta, nu pot sa biruiesc ispita, nu pot sa fac nimic, as fi ca cei din vechime care prin propriile forte au esuat...harul este stare prin care merg inainte, NU ESTE MERITUL MEU, daca este ceva bun in mine, ci a lui Dumnezeu, SLAVIT SA-I FIE NUMELE LUI!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: "Pentru ce ma ispititi, fatarnicilor?"(Mat. 22:18)