In Imparatia lui Dumnezeu, dreptatea nu este un detaliu optional, ci o conditie fundamentala. Ea nu este decorativa, ci esentiala - o expresie vizibila a unei inimi transformate si a unei vieti innoite, care traieste in armonie cu caracterul lui Dumnezeu.
Aceasta traire nu vine din obligatie religioasa, ci din dorinta profunda a unei inimi flamande si insetate dupa neprihanire - o inima care tanjeste dupa curatie, adevar si lumina, si care nu se multumeste cu aparente, ci cauta sa reflecte in mod autentic sfintenia lui Dumnezeu.
Neprihanirea se reflecta in toate aspectele vietii, inclusiv in felul in care respectam drepturile celorlalti. De aceea, orice castig obtinut pe nedrept - indiferent de forma - constituie o incalcare grava a ordinii randuite de Dumnezeu.
Nu este vorba doar de sustragerea directa a unui obiect, ci de orice forma de rapire a ceea ce nu ne apartine: lucruri materiale, bani, oportunitati sau avantaje obtinute pe nedrept. Dreptatea lui Dumnezeu nu tolereaza niciun fel de compromis. El nu doar interzice furtul, ci si pofta dupa ceea ce nu ne apartine. A ravni la bunurile altuia - fie materiale, fie sociale - inseamna a contesta ordinea si dreptatea stabilite de Dumnezeu. Este o ofensa la adresa caracterului Sau sfant si o dovada ca inima nu este aliniata cu neprihanirea cerului.
A trai in neprihanirea lui Dumnezeu inseamna a fi cinstit, integru, just, echitabil, nepartinitor si neabatut - chiar si atunci cand nimeni nu vede, chiar si cand contextul ar permite un compromis. In Imparatia lui Dumnezeu, fiecare alegere conteaza, pentru ca ea reflecta cine suntem si cui apartinem.
In aceasta lumina, munca la negru nu este doar o practica economica discutabila, ci o faradelege - o forma de furt organizat, prin care se evita plata taxelor si se incalca legile stabilite pentru binele comun. Desi este larg raspandita si adesea justificata prin nevoi personale sau lipsa de optiuni, in ochii lui Dumnezeu ea ramane o nelegiuire.
Prin evitarea acestor contributii, societatea este privata de resursele necesare pentru educatie, sanatate si protectie sociala - in special pentru cei varstnici care au muncit o viata intreaga. Respectarea obligatiilor legale nu este doar o chestiune de responsabilitate sociala, ci si o expresie a dragostei fata de aproapele si a supunerii fata de ordinea randuita de Dumnezeu.
Apostolul Pavel afirma clar: "Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte. Caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt au fost randuite de Dumnezeu. De aceea, cine se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii puse de Dumnezeu." (Romani 13:1-2)
Prin urmare, a lucra "la negru" sau a incuraja astfel de practici inseamna a sfida nu doar legea omeneasca, ci si randuiala divina. Credinciosul este chemat sa traiasca in lumina, cu integritate, chiar si atunci cand altii aleg calea compromisului.
Scriptura condamna fara echivoc castigul obtinut prin mijloace nedrepte: "Nu te bucura, Israele... pentru ca ai iubit o plata necurata in toate ariile cu grau!" (Osea 9:1). Aceasta mustrare adresata poporului Israel scoate in evidenta gravitatea atasamentului fata de castigul material obtinut prin compromisuri, in detrimentul binecuvantarii divine. Cand omul iubeste profitul necurat, el se indeparteaza de sfintenia ceruta de Dumnezeu si de partasia cu El, manifestand caracterul lui Balaam.
Scriptura spune despre Balaam ca "a iubit plata faradelegii" (2 Petru 2:15), aratand ca setea de castig l-a orbit si l-a determinat sa aleaga nelegiuirea care duce la moarte. Cei care iubesc o plata necurata urmeaza aceeasi cale a mortii.
Aceasta realitate este confirmata in Ieremia 2:33, unde Dumnezeu spune: "Ce bine stii sa-ti intocmesti caile cand este vorba sa cauti ce iubesti! Chiar si la nelegiuire te deprinzi." Acest verset arata ca omul care este atras de lacomie, fie sarac, fie bogat, isi modeleaza constient comportamentul pentru a-l sustine, devenind tot mai priceput in nelegiuire. "Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta." (1 Timotei 6:10)
Ascunderea veniturilor, evitarea impozitelor, coruptia sau manipularea sunt forme de minciuna si furt. Ele nu pot fi binecuvantate si mentin omul intr-o stare de moarte spirituala, fiind in contradictie directa cu neprihanirea lui Dumnezeu. O astfel de practica nu doar ca incalca legea morala, ci contrazice caracterul sfant al lui Dumnezeu, care uraste plata necurata si cere o viata traita in adevar si dreptate.
Orice forma de castig obtinut prin inselaciune - fie ca este vorba de evaziune fiscala, coruptie sau manipulare - este o razvratire impotriva caracterului lui Dumnezeu. Aceste fapte nu sunt simple greseli administrative sau "adaptari la context", ci pacate care ne despart de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate socoti curat pe cel care ascunde veniturile si foloseste mijloace nedrepte pentru castig personal. Scriptura este categorica: "Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpana nedreapta si greutati strambe in sac?" (Mica 6:11)
Aceasta intrebare retorica exprima indignarea divina fata de ipocrizia celor care pretind a fi neprihaniti, dar cand trebuie sa declare venitul lor folosesc "masuri strambe" - simbol al inselaciunii si al castigului necinstit. Furtul taxelor poate parea un castig financiar, dar in realitate nu aduce niciun beneficiu durabil. "Comorile castigate pe nedrept nu folosesc la nimic, dar neprihanirea izbaveste de la moarte." (Proverbe 10:2). Ele nu ofera protectie, nu aduc pace si nu dau viata. Numai neprihanirea - adica trairea in adevar si dreptate - izbaveste.
Ascunderea veniturilor pentru a evita plata impozitelor, precum si complicitatea dintre angajator si angajat in obtinerea unor beneficii financiare necuvenite - toate acestea sunt forme de "cantar mincinos". Dumnezeu nu doar ca le respinge, ci le numeste uraciune - ceva profund ofensator pentru natura Sa sfanta si dreapta. "Cantarul mincinos este o uraciune inaintea Domnului, dar cantarului drept Ii este placut." (Proverbe 11:1)
Ascunderea veniturilor pentru a evita plata impozitelor, precum si complicitatea dintre angajator si angajat in obtinerea unor beneficii financiare necuvenite - toate acestea sunt forme de "cantar mincinos". Dumnezeu nu doar ca le respinge, ci le numeste uraciune - ceva profund ofensator pentru natura Sa sfanta si dreapta. "Cantarul mincinos este o uraciune inaintea Domnului, dar cantarului drept Ii este placut." (Proverbe 11:1)
Caracterul lui Dumnezeu este definit de dreptate, sfintenie si adevar. El nu doar ca face dreptate, ci iubeste dreptatea si uraste rapirea. Isaia 61:8 exprima acest contrast cu o claritate solemna: "Caci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urasc rapirea si nelegiuirea..."
Aceasta ura nu este o reactie emotionala, ci o manifestare a naturii Sale sfinte. Dumnezeu nu poate fi indiferent fata de rau, pentru ca raul este o ofensa directa la adresa caracterului Sau. Rapirea - fie ca este vorba de bunuri, drepturi sau demnitate - este o forma de nedreptate activa, o violare a ordinii morale stabilite de Dumnezeu.
Scriptura avertizeaza fara echivoc in Ezechiel 18:10-13 ca cel ce rapeste va muri: "Daca... rapeste, nu va trai. Pentru ca a savarsit toate aceste uraciuni, va muri; sangele lui va fi asupra lui."
Un exemplu graitor din Scriptura este pacatul lui Acan, care a ascuns in cortul sau lucruri furate - o mantie, argint si aur. Desi poporul Israel tocmai experimentase o mare biruinta la Ierihon, Dumnezeu s-a retras din mijlocul lor din cauza acestui pacat. "Israel a pacatuit; au calcat legamantul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat si au mintit, si le-au ascuns printre lucrurile lor." (Iosua 7:11)
A fost nevoie de descoperirea, marturisirea si indepartarea pacatului pentru ca Dumnezeu sa-Si reia lucrarea cu ei. Dumnezeu nu poate locui acolo unde domneste pacatul. Acest episod este o avertizare solemna: fara o rezolvare radicala a pacatului, nu poate exista partasie reala cu Dumnezeu. Desi a ascuns lucrurile furate de ochii oamenilor, acestea nu au fost ascunse de ochii lui Dumnezeu. Ceea ce a fost ingropat in cortul sau a strigat catre cer.
Dumnezeu, care este neprihanit, nu tolereaza pacatul ascuns. Acan nu a fost doar un om care a gresit, ci un simbol al nelegiuirii pastrate cu incapatanare. Condamnarea la moarte nu a venit doar pentru fapta, ci pentru refuzul de a o aduce la lumina. Dumnezeu a cerut ca acel pacat sa fie scos afara, judecat si indepartat, pentru ca prezenta Sa sa se intoarca la popor. Moartea este plata pacatului, asa cum spune si apostolul Pavel: "Fiindca plata pacatului este moartea." (Romani 6:23)
Rapirea, ca forma de nelegiuire, nu este doar o incalcare a drepturilor omenesti, ci o uraciune in ochii lui Dumnezeu. Ea atrage judecata divina, pentru ca submineaza dreptatea, demnitatea si ordinea stabilita de Creator.
Furtul taxelor exclude viata din Dumnezeu, pentru ca neprihanirea nu poate locui impreuna cu rapirea. Cele doua sunt incompatibile - asa cum lumina nu poate coexista cu intunericul. Viata noua din Dumnezeu presupune o transformare profunda, o separare de faptele intunericului si o alipire sincera de dreptate. Acolo unde se practica rapirea, nu este viata din Dumnezeu, ci moarte - pentru ca acolo domneste nelegiuirea, nu neprihanirea.
Aceasta ura divina fata de rapire si nelegiuire nu este o simpla dezaprobare morala, ci o condamnare spirituala. Ea arata ca Dumnezeu nu poate fi asociat cu nedreptatea, iar cei care traiesc in necinste se despart de caracterul Sau. Castigul obtinut pe nedrept nu este doar o problema de etica, ci o ofensa directa la adresa sfinteniei lui Dumnezeu.
In fata oamenilor poate parea o reusita, dar in fata lui Dumnezeu este o nebunie: o viata cladita pe nedreptate nu poate avea binecuvantare - este o alegere lipsita de intelepciune, care ignora consecintele spirituale si morale. Pentru cine face aceste lucruri este o cursa care duce la moarte. Scriptura avertizeaza: "Ca o potarniche care cloceste oua pe care nu le-a ouat, asa este cel ce strange bogatii pe nedrept: in mijlocul zilelor lui trebuie sa le paraseasca si la urma nu este decat un nebun." (Ieremia 17:11)
Daca cineva, chiar si in conditii de saracie, munceste fara forme legale si evita plata taxelor, incalca in mod direct si explicit legea lui Hristos. Domnul Isus ne-a invatat sa fim gata sa dam celui ce ne cere, nu sa ascundem; sa nu ne impotrivim celui ce vrea sa se judece cu noi pentru a ne lua ce avem, ci sa-i oferim chiar mai mult decat ne cere. El spune in Luca 6:29-30: "Daca cineva iti ia haina cu sila, lasa-i si camasa; oricui iti cere, da-i, si celui ce iti ia cu sila ale tale, nu i le cere inapoi."
Acest principiu exprima o atitudine de transparenta si supunere fata de dreptate, nu de evitare sau ascundere. A munci "la negru" si a refuza sa contribui la binele comun prin neplata taxelor contrazice spiritul Evangheliei si caracterul neprihanit al lui Hristos.
Putem observa usor ca aceste porunci din Luca 6 au fost date intr-un context istoric extrem de dificil: evreii traiau sub ocupatie romana, iar soldatii romani aveau autoritatea legala de a cere bunuri, taxe sau chiar munca fortata de la populatia locala. Domnul Isus nu le-a spus ucenicilor sa se revolte, ci i-a invatat sa raspunda cu o inima supusa in conformitate cu poruncile Lui. Aceasta atitudine de supunere voluntara si renuntare la drepturi reflecta valorile celor ce se afla in Imparatia lui Dumnezeu.
In aceeasi linie de gandire, gasim porunca Lui: "Dati Cezarului ce este al Cezarului..." (Matei 22:21). Apostolul Pavel intareste acest principiu cand spune: "Dati tuturor ce datorati: cui datorati birul, dati-i birul..." (Romani 13:7). Aceasta porunca nu este o exceptie, ci o continuare logica a principiului de a nu te impotrivi celui ce ia cu sila, ci de a trai in supunere fata de Invatatorul nostru.
Plata birurilor, in contextul istoric, exprima o supunere fata de o autoritate adesea nedreapta, dar randuita de Dumnezeu. In contrast, taxele de astazi nu mai au caracterul birurilor, ci reprezinta o contributie responsabila la binele comun, intorcandu-se catre noi sub forma infrastructurii, a serviciilor medicale si altor servicii publice.
Munca la negru, traita ca un mod de viata, nu este doar o greseala ocazionala, ci un pacat continuu - o alegere deliberata de a trai in necinste si in nesupunere fata de autoritati.
Deconectat
RE: Munca la negru în lumina neprihănirii Împărăției lui Dumnezeu
Aceasta reflecta o inima care nu a fost cercetata de Duhul Sfant si care nu a inteles chemarea la o viata de integritate.
A pretinde ca traiesti zilnic cu Dumnezeul neprihanit ca Tata, in timp ce pastrezi acest pacat in viata ta, este o minciuna flagranta. Dumnezeu nu isi face locuinta acolo unde domneste nelegiuirea. El este sfant, iar prezenta Sa nu poate fi invocata ca o simpla declaratie, ci trebuie sa fie confirmata printr-o viata curata.
Dupa nasterea din Dumnezeu, Duhul Sfant este dat ca o prezenta continua in viata credinciosului. Domnul Isus a spus: "Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului." (Matei 28:20) Aceasta promisiune este valabila pentru cei care traiesc in ascultare si curatie. Duhul Sfant nu sta nepasator fata de pacat, ci lucreaza activ pentru curatirea si sfintirea noastra.
Un exemplu practic: un om care a fost nascut din nou si comite o fapta necinstita - cum ar fi folosirea, din neglijenta, a masinii de serviciu in interes personal, fara acordul angajatorului - va fi mustrat in constiinta sa. Desi gestul poate parea minor sau justificabil, Duhul Sfant il incredinteaza ca este o forma de nedreptate. Aceasta mustrare nu este o simpla vinovatie omeneasca, ci lucrarea Duhului Sfant, care convinge sufletul de pacat. El nu doar mustra, ci si indeamna spre pocainta si repararea greselii - prin recunoasterea faptei si compensarea corecta a serviciului folosit. Duhul nu accepta compromisul, ci il conduce pe om spre lumina, spre adevar si spre curatire.
Prin urmare, refuzul de a plati taxele nu este doar o abatere legala, ci o forma de respingere a poruncilor lui Hristos din Luca 6:29-Matei 22:21. Aceasta respingere a Cuvantului - care este samanta lui Dumnezeu (Luca 8:11) din care ar trebui sa inceapa viata noua - arata ca nasterea din Dumnezeu, care se produce doar daca-l primim cu bucurie, nu a avut loc. (Ioan 1:12) Scriptura ne arata ca Duhul Sfant este dat pentru a face sa germineze aceasta samanta in inima omului. Insa lucrarea Duhului nu are loc automat; ea presupune o inima deschisa si ascultatoare.
Acolo unde nu exista ascultare de poruncile lui Hristos - inclusiv in aspecte aparent "marunte", precum plata taxelor - este un semn ca Duhul nu lucreaza la incoltirea unei vieti noi. Nu pentru ca nu are putere, ci pentru ca samanta gaseste un pamant batatorit, unde nu poate incolti, o inima impietrita care o respinge. Pentru a intelege mai bine gravitatea acestui pacat - ignorat de cei mai multi - vom aborda subiectul pe larg.
In Romania, relatia dintre cetatean si stat se bazeaza pe un contract social, intemeiat pe principiul solidaritatii. Acest contract implica drepturi si obligatii de ambele parti. Statul are responsabilitatea de a oferi servicii publice - educatie, sanatate, infrastructura, protectie sociala - iar cetateanul are obligatia de a contribui la sustinerea acestora, proportional cu veniturile sale. Aceasta contributie se realizeaza prin plata impozitelor, reglementata prin lege. Cetatenii care obtin venituri - din salarii, activitati independente, chirii, investitii sau alte surse - sunt obligati sa contribuie la bugetul de stat. Impozitul pe venit se aplica veniturilor obtinute din orice sursa, iar cota de impozitare este de 10%.
Scopul nu este doar colectarea de fonduri, ci redistribuirea echitabila a resurselor, luand mai mult de la cei care castiga mult si oferind mai mult celor care castiga putin, pentru ca nimeni sa nu fie lipsit de sprijin. Astfel, educatia este gratuita pentru toti copiii, spitalizarea este accesibila tuturor, iar drumurile, parcurile si iluminatul stradal sunt disponibile in mod egal - si celui sarac, si celui bogat.
Daca privim lucrurile din perspectiva contractului social, ascunderea veniturilor este o forma de inselare a partenerului - adica a statului, care actioneaza ca instrument de organizare si protectie a societatii. In acest sens, beneficiile primite de la stat (educatie, sanatate, infrastructura etc.) sunt platite din contributiile celor cinstiti, iar a profita de ele fara a contribui este o forma de furt indirect.
Ilustratie practica. Pentru a intelege pacatul ascunderii veniturilor, ne vom folosi de un exemplu: sa presupunem ca, ani la rand, am ignorat obligatia mea fata de stat, ascunzand veniturile si evitand plata impozitului datorat. Statul - fara sa stie ca este inselat - mi-a oferit in mod constant servicii publice: copiii mei au mers gratuit la scoala, au beneficiat de asistenta medicala gratuita, au primit alocatii, burse. Am avut parte de drumuri asfaltate, de canalizare, gaz si curent.
Toate aceste servicii au fost sustinute din fonduri colectate de la cetateni, inclusiv din impozitul pe care altii l-au platit cinstit, in timp ce eu am ales sa nu contribui.
Daca am trei copii la scoala, iar costul standard anual pentru educatia unui copil, conform alocarii oficiale din bugetul public, este de cca 10.000 lei, atunci statul suporta in total aproximativ 30.000 lei pe an doar pentru educatia lor. Aceasta suma acopera salariile profesorilor, cheltuielile cu intretinerea scolilor, utilitatile si alte servicii educationale de baza, fiind finantata integral din fonduri publice.
La aceasta se adauga asistenta medicala gratuita, oferita copiilor. Pe langa educatie si sanatate, primesc si alocatii lunare pentru copii - 290 lei pentru fiecare - ceea ce inseamna aproximativ 10.400 lei pe an pentru cei trei copii.
Daca am un venit lunar de 5.000 lei, impozitul pe venit este de cca 6.000 lei pe an. Asadar, chiar si daca as plati impozitul cinstit, statul tot mi-ar oferi beneficii de peste 38.400 lei in plus fata de contributia mea. Este o uraciune sa imi ascund veniturile pentru a nu plati cei 6.000 lei, in timp ce statul - pe care il consider "pagan" - imi ofera 44.400 lei platiti din contributiile celor cinstiti care platesc TVA, taxe si impozite.
Deconectat
RE: Munca la negru în lumina neprihănirii Împărăției lui Dumnezeu
O lectie din vietile lui Avraam si Iuda. Imagineaza-ti scena biblica in care Avraam, patriarhul credintei, isi pierde sotia, pe Sara. Locuitorii tarii ii ofera un loc de inmormantare - o pestera - in mod gratuit, ca semn de respect. Dar Avraam refuza sa o primeasca fara plata. De ce? Pentru ca el nu voia sa profite, nici macar atunci cand i se oferea ceva gratuit. El dorea sa ramana curat si sa traiasca in dreptate, atat inaintea lui Dumnezeu, cat si inaintea oamenilor.
Acum imagineaza-ti opusul: cineva primeste ajutor de la stat - subventii, fonduri, ajutoare sociale, de lemne, de caldura - pe care le accepta ca si cum i s-ar cuveni pe drept, iar pe langa acestea alege sa-l insele pe cel care ii face atata bine. Isi ascunde veniturile, lucreaza "la negru" sau profita de sistem fara sa contribuie. Este ca si cum cineva s-ar oferi sa-l ajute cu bani ca sa-si construiasca o casa, iar el, in loc sa multumeasca, i-ar fura bani din portofel.
Avraam nu a vrut nimic gratuit, chiar si atunci cand ar fi putut profita. Noi, in fata ajutorului dat de stat - adica din contributia tuturor - suntem chemati sa alegem aceeasi cale: cinstea. Sa nu furam din hambarul comun, din painea altora, din efortul celor care au contribuit cinstit, ci si noi sa fim parte dintre cei care contribuie cu bucurie. Abia atunci putem sa primim cu adevarat alocatia, asistenta medicala gratuita - nu ca niste profitori, ci ca niste cetateni cinstiti, care dau mai intai, apoi primesc ce li se cuvine.
Aceasta imagine devine cu atat mai tulburatoare cand o compar cu propria mea alegere: Eu am beneficiat de ceea ce nu mi se cuvenea, ba chiar am furat si am inselat pe cel ce mi-a oferit, ascunzand adevarul. Motivul? Am iubit o plata necurata, asa cum spune Scriptura in Osea 9:1.
Am facut cereri pentru subventii, fonduri, ajutoare sociale, de lemne, de caldura - si le-am luat cu ambele maini larg deschise, ca si cum mi s-ar cuveni, fara sa ma intreb daca sunt cu adevarat indreptatit. Dar cand vine vremea sa dau ceea ce datorez, mainile mele par cusute in buzunare.
Ma ascund, declar venituri mai mici, evit responsabilitatea. Inima mea este deprinsa cu lacomia, asa cum spune Scriptura: "Au o inima deprinsa la lacomie" (2 Petru 2:14). Nu doar ca am profitat, ci am si ascuns adevarul, condus de dorinte egoiste si de o pofta nesatioasa de castig.
Avraam, in schimb, flamand dupa neprihanire, a trait in integritatea data de Dumnezeu, alegand sa nu pofteasca nimic din ce era al aproapelui sau, nici macar un fir de ata, pastrandu-se curat inaintea Celui drept. Desi nu avea porunca scrisa explicit pe table - "Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau" (Exodul 20:17) - asa cum o avem noi astazi, o avea intiparita in inima de Dumnezeu. Cand imparatul Sodomei i-a oferit bogatiile ca prada de razboi, a refuzat categoric, spunand: "nu voi lua nimic din tot ce este al tau, nici macar un fir de ata sau o curea de incaltaminte" (Geneza 14:23). El nu a vrut sa profite de munca altora, motivat de dreptatea lui Dumnezeu.
El a ales lumina neprihanirii, fiind condus de credinta si dreptate. Eu am fost motivat de dorinte egoiste, el de o constiinta curata inaintea lui Dumnezeu. In fata aceleiasi tentatii, el a ales sa ramana curat, eu am ales sa ma murdaresc.
Faptele credintei mele nu seamana cu ale lui Avraam, tatal celor credinciosi, ci cu ale lui Iuda, care fura din punga comuna, despre care este scris: "Era un hot si, fiind cel ce tinea punga, lua din ce se punea in ea" (Ioan 12:6). Iuda, manat de iubirea de bani, a ales nelegiuirea. A furat din micul lor hambar - o punga din care se acopereau cheltuielile ucenicilor care umblau cu Domnul Isus. Si-a insusit ceea ce nu i se cuvenea, ascunzandu-se sub masca slujirii.
Intre cei doi se intinde o distanta morala si spirituala ca de la cer la pamant. Integritatea lui Avraam a fost rodul credintei, in timp ce lacomia lui Iuda a fost expresia unei inimi instrainate de Dumnezeu. Una zideste, cealalta distruge.
Asadar, daca vreau sa fiu mostenitor al Imparatiei lui Dumnezeu, trebuie sa am credinta lui Avraam - nu lacomia lui Iuda. Asa cum este scris: "...mostenitori sunt cei ce au credinta lui Avraam" (Romani 4:16). Mostenirea Imparatiei nu este pentru cei care poarta doar un nume religios, ci pentru cei care traiesc credinta lui Avraam - o credinta care se manifesta prin neprihanire.
Neplata taxelor este o uraciune inaintea lui Dumnezeu. Este o fapta care reflecta caracterul lui Iuda - motivata de lacomie si urmata de o falsa siguranta spirituala. Asemanarea mea cu Iuda, si nu cu Avraam, arata ca nu sunt insetat dupa neprihanire. Este un semnal grav: faptele mele tradeaza o credinta falsa, lipsita de roadele ascultarii si ale integritatii.
Scriptura ne avertizeaza cu privire la felul in care Dumnezeu priveste aceasta atitudine, chiar daca ea este mascata de argumente sociale sau economice. In Isaia 57:17, Dumnezeu spune: "Din pricina lacomiei nelegiuirii lui M-am maniat si l-am lovit; M-am ascuns, in mania Mea, si el, razvratit, a urmat cu staruinta caile inimii lui." Aceasta lacomie nu este doar o problema morala, ci o razvratire impotriva ordinii si dreptatii.
Cand cineva refuza sa contribuie, fie si cu putinul pe care il datoreaza in raport cu veniturile sale modeste, fura din hambarul comun. Beneficiaza de servicii platite de altii, fara sa aduca nimic in schimb. Este o forma de nedreptate ascunsa, in care se profita de solidaritatea colectiva fara a participa la ea. Chiar si o contributie mica are valoare, pentru ca exprima responsabilitate, cinste si respect fata de binele comun.
Daca la Iuda lacomia se vede clar in furtul dintr-un hambar mic, fapta noastra nu este mai putin grava doar pentru ca hambarul din care luam este mai mare. Faptul ca pare a "nu se cunoaste" ce iau eu nu schimba natura faptei. Lacomia este aceeasi, iar furtul ramane furt, indiferent de proportii. Dumnezeu nu judeca dupa marimea hambarului, ci dupa integritatea inimii. Un astfel de om este un inselator si un hot, asemenea lui Iuda; prin urmare nu merita sa se bucure de binefacerile sistemului, ci merita sa fie condamnat, pentru ca a ales sa insele si sa profite, nu sa contribuie.
Deconectat
RE: Munca la negru în lumina neprihănirii Împărăției lui Dumnezeu
De aceea statul are legi care condamna evaziunea fiscala r12; nu doar pentru ca incalca contractul social, ci si pentru ca incalca normele de etica morala care stau la baza unei societati drepte. Evaziunea fiscala nu este doar o infractiune economica, ci o forma de nedreptate fata de comunitate, o tradare a solidaritatii care sustine binele comun.
Munca la negru este definita legal ca evaziune fiscala si inselaciune, intrucat implica primirea sau oferirea de bani in ascuns, fara achitarea obligatiilor legale catre stat, fiind reglementata de:
Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, articolul 9, care spune: Ascunderea veniturilor, omiterea evidentierii lor in documente legaler30; sunt infractiuni pedepsite cu inchisoare de la 2 la 8 ani.
Codul Muncii Legea nr. 53/2003, Articolul 260, alin. (1), lit. e), care spune: Angajarea fara contract individual de munca scris, anterior inceperii activitatii, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 2 ani sau amenda penala.
