emil_nedelea (detalii numai pentru membrii conectaţi)
19325. Postat la 28/07/2012 16:27 - 4662z7h54m
ELIAHU777 a scris:
Frate Emil_nedelea! Iartă-mă, dar răspunsul este TOTAL NECORESPUNZĂTOR!
În primul rând versetul arată că IOSIF a fost SCOS DIN TEMNIȚĂ, de către temnicerii care nu-i erau slujitori cum zici că slujitorii l-au RAS și i-au dat haine, ...și așa mai departe. Versetul zice clar, că IOSIF S-A RAS (singur), ȘI-A SCHIMBAT HAINELE (singur) ȘI S-A DUS LA FARAON (SINGUR).
Da, frate, eu recunosc așa după cum îmi scri dumneata că eu mai greșesc de acea mă rog Tatălui să-mi ierte greșalele.
Acum în zmerenia mea aș vrea să pun o întrebare referitor la textul menționat și mult discutat: Dacă Iosif s-a ras singur avea nevoie de oglindă. Când nu eram pocăit și îmi rădeam barba îmi trebuia o oglindă în care să-mi urmăresc fața ca să nu mă tai cu aparatul de ras prin vremea anilor 70 când era numai lama.
Acum vă întreb, ce oglindă a folosit Iosif ca să-și poată rade barba singur?
ELIAHU777 a scris:
În al doilea rând BIBLIILE CREȘTINE nu arată ABSOLUT NIMIC referitor la păzirea poruncilor de către Iosif și la întemnițarea lui Iosif pentru că a refuzat să calce porunca a 7-a (cred că ești în confuzie între Iosif și Daniel)- dacă poți da un verset care să confirme aceste afirmații, ți-aș mulțumi dar... eu nu știu să existe așa ceva!
Frate dragă, cred că textul din Geneza capitolul 39:6-14 este suficient de clar privitor al refuzul de a încălca porunca a șaptea de către Iosif.
Acum mergând la subiect, gândiți-vă că Domnul a făcut pe om după chipul și asemănarea lui. Deci când te uiți la omul cu barbă vezi chipul și asemănarea lui Dumnezeu iar când te uiți la omul fără barbă vezi chipul și asemănarea viacului acestuia, adică chipul lui faraon.
Ce, lui faraon nu-i creștea barbă? Dar lui faraon nu-i plăcea chipul și asemănarea făcută de Dumnezeu, de aceea își rădea barba.
Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie! (Iacov 1:19)
Da dragă frate Emil_nedelea! ...ai dreptate dar, ...EXISTĂ UN DAR, care pe baza SLĂBICIUNII MULTOR OAMENI, MAI ALES A MEA, m-a DETERMINAT să GREȘESC și EU, ...și nici EU în SMERENIA MEA, nu pot SĂ NU recunosc O GREȘEALĂ, fapt ce ridică pe oricine; ...cu cât înțelegi o greșeală mai mare, cu atât duhovnicește crești mai mult - prin aceasta, noi plătim păcatului Evei care a vrut să cunoască BINELE ȘI RĂUL!
Da scumpe frate Emil_nedelea!...am făcut o mare greșeală, drept pentru care, chiar dacă am cicumstanțe atenuante, TE ROG SĂ-MI IERȚI NEATENȚIA generată de dorința amestecată cu neputința... unei firi nedesăvârșite - din dorința de a da un răspuns cât mai complet și pe ADEVĂR, cu neatenția la ultima previzualizaree și corectură a mesajului. Am folosit și folosesc de multe ori expresia că ,,suntem oameni = supuși deocamdată EXPERIMENTĂRII și BINELUI, ..dar mai ales RĂULUI - problema este când se persistă sau când nu se recunoaște O GREȘEALĂ, dovedindu-se astfel a fi ÎN FAPT o intenție.
Acum, pentru a mă explica DEGREVAT de VREO VINĂ - INTENȚIE așa cum faci frăția ta referindu-te la OGLINDA pe c, repet ce am scris în mesajul cu pricina la urmă:
- Pune o întrebare curată, și poți primi un răspuns pe măsură,
în condițiile de la ultimul meu mesaj la acest topic :
- eu judec CU ooricine, nu PE oricine - noi trebuie să ne judecăm între noi (dialog, fără sentințe), nu unii pe alții - sunt nuanțe diferite!
Am greșit pe fondul încercării de a PRECIZA într-un fel AȘA ZISA respectare a PORUNCILOR de către Iosif adică, aceea că, TOATE poruncile din care face parte și porunca a 7-a, AU FOST DATE POPORULUI Israel după aproape 90 ani de când Iosif a respectat porunca 7-a fără A FI DATĂ) - Iosif reprezintă una din cele 7 calități ale CARACTERULUI SFÂNT - curăția lui Iosif.
Sincer, m-a deranjat așa de tare această afirmație, că prin atenția dată pentru a mă face ÎNȚELES, am făcut-o... de oaie, ...prin adăugarea acestui subiect, lateral cu BARBA.
1. Poruncile AU FOST DATE DUPĂ ieșirea din Egipt, unde PRIMII URMAȘI ai lui Iacov-Israyah trăiau idolatria EGIPTEANĂ, după idolatria răsăritului.
2. În acest sens am afirmat că Daniel este cel care a respectat toată Legea, toate rânduielile și poruncile, pentru care a ajuns în groapa cu lei.
3. Faptul că am greșit, mă obligă să recunosc aceasta, cu privire la ȘȚERGEREA cuvântului DECÂT=NUMAI, referitoare la porunca 7-a - curăția lui Iosif - astfel - În al doilea rând BIBLIILE CREȘTINE nu arată ABSOLUT NIMIC referitor la păzirea poruncilor de către Iosif și la întemnițarea lui Iosif, DECÂT pentru că a refuzat să calce porunca a 7-a (cred că ești în confuzie între lipsa poruncilor respectate de Iosif și cele respectate de Daniel, inclusiv în privința Normelor sanitare cu privire la mâncare și băutură - Daniel 1.8) - dacă poți da un verset care să confirme aceste afirmații... în afară de porunca 7-a, ți-aș mulțumi dar... eu nu știu să existe așa ceva!
4. În ceea ce privește ARGUMENTUL OGLINZII, iartă-mă, dar... dovedești TENDENȚIOZITATE, la care eu nu mai răspund. Punând problema LAMEI DE BĂRBIRIT, deja dovedești că judeci ca unul care nu știe de BRICIUL mult mai periculos decât O LAMĂ - personal, în anii 70, ticălosul de mine a folosit un BRICI ,,doi gemeni,, care, cu siguranță NU ERA pe vremea lui Iosif - cred că atunci se folosea pentru bărbierit, cuțitul, sabia sau chiar PIATRA care se folosea și la OPERAȚII ca și CIRCUMCIZIA.
Astfel, dacă o GREȘEALĂ poate fi INERENTĂ OMULUI FIRESC (cum și eu încă mai sunt), cu OGLINDA pe vremea FARAONILOR... SĂ FIM SERIOȘI - argumentul este tendențios - puteau folosi OGLINDA NATURALĂ a APEI ÎNTR-UN VAS al cărui interior era ÎNCHIS LA CULOARE, în care își priveau fața luminată la lumina zilei, ca în orice oglindă modernă de astăzi.
Har și Pace cu Binecuvântări!
<< ADEVĂRUL FĂRĂ DRAGOSTE ESTE O ÎNȘELĂTORIE; DRAGOSTEA FĂRĂ ADEVĂR ESTE O ILUZIE >>
Deconectat
RE: Barba
you_rubio (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20237. Postat la 06/11/2012 09:31 - 4561z13h49m
Am vazut ca ati scris ca si la voi sunt unii care nu poarta barba si sunt incurajati si impinsi in fata sa fie sefi ceea ce mi se pare grav. Si aici ar trebui sa vada superioara biserica ortodoxa care are ca si cap pe patriarhul care poarta barba. Si daca va uitati in istoria bisericii ortodoxe din Romania, toti patriarhii au purtat barba, chiar si pe vremea comunistilor.
Este interesant ca voi acum pe timp de libertate incurajati ca sefii vostri sa nu poarte barba sau ii impingeti in fata pe cei care sunt rasi ca altii din alte culte.
Trimite-tii la noi ca sa invete ca sef in biserica nu poti fi decat cu barba ca toti prorocii au purtat barba, apostolii au purtat-o, sfintii din biserica ortodoxa au purtat-o, si chiar Isus a avut barba (priviti icoanele ortodoxe ca sa va convingeti).
you_rubio, faptul ca vezi scriind undeva pe net sau in ziar ca nu stiu ce calugar cu o viata mizerabila nu este pedepsit conform bibliei ( ca sa nu zic de traditia ortodoxa pe care tare iti mai place s-o pomenesti macar ca nu cam intereseaza pe nimeni de pe aici ce scrie in traditia oricarui cult sau grupari religioase) ci este mutat in alta manastire sau uneori chiar avansat in grad, îi da cumva dreptul cuiva sa spuna cu degetul ca toti calugarii sunt homosexuali sau pedofili? Eu zic ca nu...
Ei bine, daca tu citesti ca nu stiu cine scrie ceva, dar nu ai nici o dovada, as zice sa nu te hazardezi sa faci afirmatii ca mai sus pentru ca te cam inseli... Fiecare are dreptul la o parere dar de la a avea o parere pana la a avea dreptate e cale lunga. Sunt destui care pretind ca au fost incurajati sa devina presedinti, sau sefi de firma, insa... culmea, nu au ajuns...
Daca scrie in Biblie ca Domnului nu-i place de cei ce-si rad barba sau colturile barbii, atunci ne putem pune in acord cu asta sau nu. Dar ce scrie in istorie despre conducatorii ortodocsi, sau cum ar educa biserica ortodoxa pe cineva, personal nu ma intereseaza deloc. E problema lor, s-o rezolve cum cred de cuviinta. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca icoanele chiar daca contin chipuri ce poarta barba sunt niste uraciuni inaintea lui Dumnezeu...
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama unde să tragi linie între: a fi amabil, a nu răni oameni și a-ți susține părerile. - O.P.
Deconectat
RE: Barba
emil_nedelea (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20947. Postat la 22/12/2012 17:31 - 4515z5h49m
Avem în față copilu acesta de la ortodoxi, care, referitor la barbă care la judecată este ca un om mare, după cum spune Scriptura în 1 Corinteni 14:20.
Dacă copii ne dau de rușine, și ne dau exemple din oamenii credincioși ai lor, cu cât mai mult ar trebuii noi care facem parte din biserica răscumpărată de Domnul Isus Hristos cu sfântul Său sânge, să privim la Domnul Isus Hristos, la obrajii din care i s-a "smuls barba" (Isaia 50:6).
Dați dreptate lui Dumnezeu și nu vă împotriviți poruncilor Lui pentru că suntem creați după chipul și asemănare Lui (Geneza 1:27). Aceasta spune tot.
Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie! (Iacov 1:19)
Deconectat
RE: Barba
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20959. Postat la 23/12/2012 18:09 - 4514z5h11m
Nu vreau sa fiu indiscret, insa multi zic ca detin sau cunosc adevarul insa le e rusine de a fi un exemplu de credincios, pe de alta parte a aparut mai nou o modalitate in casnicie ca femeia sa impuna sotului sa poarte barba si sai fie pe placu ei? âmi pun intrebarea, prioritatea cine o are Dumnezeu sau femeia? Pe cine trebuie noi ca copi ai Domnului sa ascultam de cuvintul Domnului sau cuvintul femei? De cine trebuie noua barbatilor sa ne fie frica de Domnul sau de gura femei si a oamenilor?
Cred ca fie care persoana asi cunoaste consecintele si indatoriile care le are de infaptuit,si daca persoana ai da valoare cuvintului lui YAHWE stie ce are de facut daca nui da valoare atuncea se inpotriveste celui care la facut.Domnul sa mareasca credinta la toti si la fapte.
După cum observ cu acest articol despre barbă nu o să-l terminați până la venirea Domnului Isus Hristos părerea mea fără să supăr pe cineva este că dispuneți de foarte mult timp, în ce privește Legea... Vechiul și Noul Testament în opinia mea fără să contrazic sau să supăr pe cineva totdeauna un Nou testament înlocuiește sau spre un înțeles mai larg îmbunătățește ceia ce nea fost lăsat în Vechiul Testament, adică în opinia mea ceia ce părinți noștri nu au putut să poarte acest " jug greu " Domnul Isus Hristos prin venirea sa și răscumpărarea sa nea ridicat acest jug. Rom. cap 10 ver. 4.
Căci Hristos este sfârșitul legi, iar la evanghelia după Ioan cap. 5 vers. 18. Tocmai de aceia căutau și mai mult iudeii să-l omoare nu numai pentru ca deslega ziua Sabatului... iar mai clar de atât nu se poate ca și în aceste versete din Faptele Apostolilor cap.15 ver. 10; acum dar de ce ispitiți pe Dumnezeu și puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinți noștri nici noi nu l-am putut purta... și versetul 24 din același capitol.
Fiindcă am auzit că unii plecați dintre noi fără vre-o însărcinare din partea noastră v-au turburat prin vorbirile lor și v-au zdruncina sufletele zicând să vă tăiați împrejur și să păziți legea.
Acestea au fost și sunt cuvintele marelui nostru apostol Petru și Pavel lăsate nouă veșnic, acum dar socotiți voi dacă este mai bine să ascultăm de oameni mai mult decât de Dumnezeu care ne-a vorbit prin fiul sau Isus Hristos și apoi prin Apostoli care lau văzut personal la propriu.
Vă mulțumesc cu respect!
Deconectat
RE: Barba
ioan usciuc (detalii numai pentru membrii conectaţi)
21792. Postat la 24/02/2013 18:10 - 4451z5h11m
Shalom tuturor! Bun venit pe portalul acesta vflc si Adonai sa-ti dea un duh de intelepciune!In primul rand trebuie mentionat ca Sfantul Lui Israel este un Dumnezeu al ordinii, al exactitatii, al randuielilor si ca sa putem fi siguri ca nu gresim ne putem verifica ca la matematica de clasa II, si as da un exemplu: 9x2=18. Ca sa pot verifica acest rezultat am vreo 2 posibilitati, sa fac inmultirea inversa adica 2x9 si alta posibilitate sa fac impartirea 18:2 sau 18: 9. Dar pentru toate astea trebuie sa cunosc, sa stiu TABLA INMULTIRII ....aceasta este LEGEA LUI DUMNEZEU. Orice proorocie nu se talcuieste singura ci ea trebuie talcuita cu ajutorul altor scripturi.
Intotdeauna dragul (a) nostru ca sa putem fi siguri de orice lucru trebuie sa verificam, si in cazul barbii acelasi lucru! Poti da un verset biblic ca oameni ai Lui Dumnezeu s-au ras? Spune Legea Lui Dumnezeu ceva in acest sens? Popoarele din jurul poporului Israel purtau barbi sau din contra?.... intamplarea oamenilor lui David ne spune ceva?
In ce priveste legea Lui Dumnezeu se poate discuta la subiectul cu pricina si cred ca...aici pe acest portal ne-am intalnit in primul rand sa INVATAM ca sa putem ajunge destoinici pentru Dumnezeu iar discutiile in contradictoriu nu isi au rostul pentru ca atunci din start este ceva de care tinem, ceva care aparam, ceva care poate fi adevarat sau nu....si cu parere de rau logica neoprotestanta se bazeaza in mica sau mare masura pe negare a scripturilor... As dori din toata inima sa alegem un moment 0 un punct 0 de cercetare a scripturilor!
Sfantul Lui Israel sa ne umple de intelepciune, pace si dragoste!
Sunt foarte de acord cu ceia ce ati scris ca raspuns D-ului ABDON va felicit
Nu va cunosc si nu stiu ce Biserica fregventati dar raspunsul D-voastra este
NU NUMAI CORECT dar este si BIBLIC. Nicaieri nu scrie in NOUL TESTAMENT
ca credinciosi sa poarte BARBA si nu este o conditie pentru a intra in INPARATIA LUI DUMNEZEU. IN opinia mea RASPUNSUL celor care isi dau cu parerea ar trebui sa fie FIECARE sa faca cum doreste Cine doreste sa poarte Barba sa poarte cine nu doreste sa poarte barba sa nu poarte. Este ca la mancare .....cine doreste sa manance SA MANANCE cine nu doreste SA MANANCE sa nu manance Pot sa va spun CERT SI SIGUR CA MULTI
BARBOSI vor ramane pe dinafara.
Sunt foarte de acord cu ceia ce ati scris ca raspuns D-ului ABDON va felicit
Nu va cunosc si nu stiu ce Biserica fregventati dar raspunsul D-voastra este
NU NUMAI CORECT dar este si BIBLIC. Nicaieri nu scrie in NOUL TESTAMENT
ca credinciosi sa poarte BARBA si nu este o conditie pentru a intra in INPARATIA LUI DUMNEZEU.
Stimate domn părerea dumneavoastră cu privire la barbă se pare că nu este conform sfintei scripturi, deși am rămas uimit de afirmația dumneavoastră că barba nu este o condiție pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu, sincer nu cred că afirmația este una biblică, este adevărat că sunt mulți în zilele noastre ce poartă barbă și fac păcate mai mari ca unul care nu poartă barbă, aici vă dau dreptate, dar vreau să vă pun o întrebare de ce Dumnezeu l-a făcut pe om cu barbă? ca să o bărbierească sau să o poarte.
Aș avea rugămintea să studiați puțin scriptura pe marginea bărbi și veți constata că Dumnezeu este împotriva celor care ce își rad barba: iată câteva versete legate de acest subiect:
26. Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ."
27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.
"Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia.....
"Iată vin zile zice Domnul când voi pedepsi ....pe toți cei ce-și rad colțurile bărbii.....Ier 9:26
".......tuturor celor ce-și rad colțurile bărbii....Ier 25:23
Levitic 27. Să nu vă tăiați rotund colțurile părului, și să nu-ți razi colțurile bărbii.
Isaia 50:6 " Mi-am dat spatele inaintea celor ce Ma loveau,si obrajii inaintea celor ce imi smulgeau BARBA.....
17. Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. ...
19. Așa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi, și va învăța pe alții să le păzească, va fi chemat mare în Împărăția cerurilor.
3. Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,
4. a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
Stimate domn eu unul nu îmi permit să vorbesc împotriva scripturi, deci eu personal nu fac o doctrină din barbă și nici nu predic în mod special acest subiect, dar sunt dator să fac voia lui Dumnezeu în toate, deci cine poartă barbă este mândru că poartă chipul lui Dumnezeu, iar cine nu o poartă e problema fiecăruia în parte, Solomon spune că toate au vremea lor, deci pentru toți este o vreme ori că vrem ori că nu vrem trebuie să ascultăm de Dumnezeu în toate.
Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.Iacov 5:7
Deconectat
RE: Barba
ioan olah (detalii numai pentru membrii conectaţi)
21886. Postat la 01/03/2013 21:51 - 4446z1h29m
Barba este un pas inainte in Credinta,odata ce te decizii sa o lasi, respectand ce scrie in Scriptura,vei observa ca vei avea de suferit jigniri si ocara din partea multora chiar si celor care se dau Crestinii,Barba inseamna un pas major de a iesii din Moda Lumii.Pentru faptul ca cineva cu Barba calca Cuvantul,nu inseamna ca ea trebuie combatuta,cat priveste dovezi,le-a expus Dani si cred ca e suficient.
De aceea poporul Meu va cunoaște Numele Meu; de aceea va ști in ziua aceea că Eu vorbesc și zic: "Iată-Mă!" (Isa.52:6)
Deconectat
RE: Barba
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
21887. Postat la 02/03/2013 20:11 - 4445z3h10m
APOCALIPSA 22:18,19
Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.
Trebuie luat mai in serios cuvintul Domnului stimate vflc, Domnul a dat porunci,legi si rinduieli omului nimeni nu face ce vrea ci trebuie sa ne incadram comform scripturi pentru ca aceasta este datoria fiecarui crestin daca ai facut pasu sa-l slujesti pe Domnul atunci noi ca crestini trebuie sa ne supunem voiei sale si sa ascultam de Domnul, este scris in lege ca barbatul sa nu-si taie barba noi nu trebuie sa cautam portite si scapari ca sa nu o purtam daca Domnul Isus avea barba si sa supus legi si in el nu sa gasit pacat pentru ca sa supus voiei Tatalui ne-a dat pilda si noua ca sa-l urmam si sa purtam crucea sa.
.cine doreste sa manance SA MANANCE cine nu doreste SA MANANCE sa nu manance
Acest subiect nare nici o legatura cu barba, inainte de a expune e bine a cerceta mai bine subiectul ca eu n-am vazut si n-am gasit si nici na-m cunoscut o persoana ca nu vrea sa manince, decizia de a lua o hotarire trebuie sa fie conditionata in conform scripturi, Domnul o data a zis iar omul trebuie sa inteleaga de doua ori, deci in concluzie Domnul a trimis Duhul sau omului sal calauzeasca si sa-l indrume in tot adevarul si n-a pus un duh de frica sau de teama de a nu face voia sa, dar cei care nu se supun trebuie sa mai cerceteze ce am postat versetele din apocalipsa si sa ia in serios ca cuvintul Domnul nu se schimba si nu da inapoi cum cred uni ci aduce rod de cei care cauta si cugeta zi si noapte la legea Domnului.
Fratele sambatar Ionel Tothezan din Cluj (Cart. Grigorescu) a fost intrebat:
- Sunteti cumva pictor?
- Nu!
- Atunci de ce v-ati lasat barba?
- Pentru ca barba a fost facuta de Creator si prin faptul ca eu mi-am lasat barba, vreau sa cinstesc pe Creatorul barbii.
Cel mai frumos si mai elocvent raspuns.
"Niciunul dintre cei rai nu va intelege" Daniel 12:10
- Atunci de ce v-ati lasat barba?
- Pentru ca barba a fost facuta de Creator si prin faptul ca eu mi-am lasat barba, vreau sa cinstesc pe Creatorul barbii.
Cel mai frumos si mai elocvent raspuns.
Banuiam ca nu ai barba, pentru ca nu ne putem lauda cu viata altora, ci adevarul trebuie trait in vietile noastre.
Apoi, avand-o...nu o mai ai, dar inca o vrei....?
Stii, ca se poate citi si printre randuri?
Uite barba, nu e barba!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Este adevarat, nu la toti barbatii le creste uniform barba.
Decat o barba rara, pe ici pe colo cateva fire de par ...
pe alocuri goluri, arata inestetic si mai bine ras.
Degeaba are cateva fire de par pe fata si atrage privirile curiosilor
( care se gandesc probabil...''saracutul ce neingrijit este'').
Mai bine impecabil si fara grij.
Problema este, cand le creste la femei musteata si barba...
sunt si astfel de cazuri.
Evident, au nevoie de ceară.
Deconectat
RE: Barba
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
26953. Postat la 31/01/2015 12:40 - 3745z10h41m
Nu in ea, in barba, sta cinstirea sau necinstirea lui Iisus.