Moderator1 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
24464. Postat la 28/08/2013 14:00 - 4266z10h29m
ELIAHU777 a scris:
Lucia zice: Frate costy, nu te lasa inselat, NUMARATOAREA ZILELOR, a inceput inainte de crearea LUNII!
Oricine, poate aprecia că mai ales în religie, A NU TE LĂSA ÎNȘELAT, este CEVA BUN și uneori chiar de IMPORTANȚĂ VITALĂ dar, ...CEL MAI IMPORTANT, este să înțelegi și să cunoști CE ESTE ÎNȘELĂTOR și CE ESTE ADEVĂR, sau de unde vine ÎNȘELAREA, ...și de unde vine ADEVĂRUL, ...în măsurarea și împărțirea timpului.
În această situație, SFATUL ca fr. Costy să NU SE LASE ÎNȘELAT, este FOARTE BINE, dar a-l influența pe o direcție apreciată de mine ca bună, ...în acest domeniu vital, cel puțin eu, ...mă tem să nu cad în poziția de a face o crimă spirituală din culpă, fapt pentru care, cu siguranță sângele lui va fi cerut din mâna mea, dacă el va pieri din cauza sfatului meu (Ezechiel 33.6: Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trâmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului).
Și în acest domeniu, cea mai simplă judecată pentru a alege ÎNȘELAREA sau ADEVĂRUL în măsurarea timpului, este să alegem între credibilitatea SURSELOR de INFORMAȚIE: 1. calculele reprezentanților religioși după mersul astrelor (după regulile și principiile specifice religiilor beneficiare calculelor), și 2. CHIAR ASTRELE, care DETERMINĂ VEȘNIC prin chiar mersul lor TIMPUL și RÂNDUIELILE cerești VEȘNICE.
Ca o pildă, cine nu are o sursă de hrană, se mulțumește cu ce i se dă sau cu ce apucă - oricine are o sursă de hrană, caută calitate și etichetă.
Problema mea, este că eu nu caut să dau cuiva pește (din ce și din cât am eu), pe cât încerc să-l învăț să-și prindă singur peștele (când, și cât, și de care vrea el).
Pentru a nu fi acuzat pentru poziția și atitudinea mea, aduc câteva ARGUMENTE în a releva ADEVĂRUL, pe care unele Biblii l-au adus într-o zonă de CONFUZIE și EROARE, profitabilă pentru cei care câștigă de pe urma lor, ducând la moarte pe oricine îi ascultă.
Să vedem sursa de ÎNȘELARE:
- Biblia masoretică (D.Cornilescu) - Psalmii 89.36 și 37: Sămânța lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele; ca luna va dăinui pe vecie, și ca martorul credincios din cer.
- Biblia septuaginta (BOR) - Psalmii 88, versetul 35 și 36: Seminția lui în veac va rămâne Și scaunul lui ca soarele înaintea Mea și ca luna întocmită în veac și martor credincios în cer.
Să vedem și variantele care POT spune DREPT:
- Biblia NTR (Noua traducere românească) - Psalmii 89.36 și 37: Veșnică-i va fi sămânța, iar tronul lui va ține cât va fi Soarele înaintea Mea; va fi întărit pe veci ca luna, martorul credincios de pe Cer.
- Tanakh (traducere în engleză) - Psalms 89.38: Like the moon, which is established forever, and it is a witness in the sky, eternally true = [b]ca luna, care este stabilită pentru totdeauna, ca o mărturie în cer, veșnic adevărată[/b].
- Tanakh (în ebraică) : כְּיָרֵחַ יִכּוֹן עוֹלָם וְעֵד בַּשַּׁחַק נֶאֱמָן סֶלָה: = cum Luna este stabilită pentru vecie (a_olam) ca un martor credincios (Ad Naaman) în Cer (Olah-coș sfânt - loc sfânt).
Pentru îndeplinirea scopului LUMII ACESTEIA (de a separa BINELE de RĂU), Cel PreaÎnalt îngăduie înșelarea celor îndreptați SPRE RĂU, ...de la început (Genesa 6.5), până în zilele de astăzi (Isaia 59.7).
- 1 Împărați 22:
20 Și YaHVeH a zis: Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad și să piară acolo? Și au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.
21 Și un duh a venit și s-a înfățișat înaintea lui YaHVeH și a zis: Eu îl voi amăgi.
22 YaHVeH i-a zis: Cum? Voi ieși (a răspuns el), și voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui. YaHVeH a zis: Îl vei amăgi și-ți vei ajunge ținta; ieși și fă așa!
23 [b]Și acum, iată că YaHVeH a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de față[/b]. Dar YaHVeH a hotărât lucruri rele împotriva ta.
24 Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz și a zis: Pe unde a ieșit Duhul lui YaHVeH din mine ca să-ți vorbească?
25 Mica a răspuns: [b]Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi[/b].
În aceste condiții, EU ALEG și MĂ DECLAR de partea ÎNȘELĂTORULUI ACELA care acum ȘTIU CĂ ESTE în CER, ...în credința că Soarele, Luna și astrele CREATE de EL reprezintă OROLOGIUL desăvârșit al UNIVERSULUI, ...VĂZÂND rău sau bine (prost sau înțelept), EU RESPING până la moarte cuvântul preoțimii pastorale actuale... la fel ca pe timpul din Daniel 3 (exact ca în versetul 18: Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat!).
Lucia a scris:
Eu nu cred ca as avea dreptate, daca nu as sta de partea DREPTATII!
1.Legea lui Dumnezeu cuprinde zece porunci, Porunca a lV a, spune:
"ADUTI AMINTE de ziua de odihna ca sa o sfintesti, sa lucrezi sase zile....
Dar ZIUA A SAPTEA ESTE ZIUA DE ODIHNA INCHINATA DOMNULUI."
Luna a fost creata in a lV zi, deci, cele trei zile de dinainte nu au fost create dupa Fazele Lunii.
"Dumnezeu i-a asezat in intinderea cerului , ca sa lumineze pamantul, sa stapaneasca ziua si noaptea si sa desparta lumina de intuneric...aceasta afost A PATRA ZI."
Nu pot sa calc porunca a patra, de dragul unei teorii, ORICAT DE LOGICA ar parea mintii omenesti, eu traiesc prin Credinta.
Daca sa zicem este Luna noua, cum poate un om sa o scoata din numaratoare? Ma trezesc dimineata, vad rasaritul acelei zile, vad soarele pe cer, vad apusul si cum pot sa nu o pun la numarul zilelor mele, sunt vie, o vad, o traiesc, chiar nu pot intelege pe cei care o EXCLUD!
...............
Iata sfatul lui Dumnezeu cu privire la Luna si la Soare, daca ochiul tau te face sa privesti la ele si sa le slujesti lor, in sensul, ca prin ce faci, si le folosesti, sa calci Cuvantul si Porunca lui Dumnezeu, atunci:
"Vegheaza asupra sufletului tau, ca nu cumva, ridicandu-ti ochii spre cer, si vazand soarele, luna, stelele, si toata ostirea cerurilor, sa fii tarat sa te inchini inaintea lor si sa le slujesti..."(Deut.4.19)
Frate Costy, sincer să fiu, regret că ai plecat sau încă-ți mai pleci urechea unor învățături care nu au absolut nimic în comun cu Biblia sau cu dovezile istorice ale poporului Israel... Aburelile ce se transmit pe internet prin tot felul de metode nu au alt scop decât să înșele dacă este cu putință chiar și pe cei aleși. Satana nu vine cu bâta mai nou ci ți se adresează cu cuvinte dulci și pare să-ți vorbească cu afecțiune...
Nicăieri în Scripturi nu am găsit vreun crâmpei de verset care să argumenteze că săptămâna ar începe și s-ar ghida după fazele Lunii. Nicăieri încă nu am găsit că evreii credincioși Torei au folosit această metodă, nici chiar și în vremurile cele mai complicate ale robiei când ar fi putut spune că nu au organizare și au nevoie de un "calendar pe cer" cum se tot spune pe aici. Noțiunile de calendar sunt stabilite în Scripturi de Creatorul și cine s-a ghidat după ele nu a dat greș de-a lungul istoriei, până pe vremea venirii lui Mesia pe Pământ și până în zilele noastre.
Bineînțeles că ești liber să alegi singur calea pe care vrei să mergi, dar eu te sfătuiesc cu cea mai mare durere să nu te uiți superficial când analizezi o problemă de acest nivel. Mare grijă că șarpele cel vechi i-a vorbit Evei cu vorbe dulci și favorabile ei, dar care au costat-o mult, de fapt totul...
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama unde să tragi linie între: a fi amabil, a nu răni oameni și a-ți susține părerile. - O.P.
Nu doresc sa supar pe nimeni si chiar nu am vrut sa aduc in discutie lucrul acesta dar nu vreau sa tin ascuns un adevar pe care Creatorul ni-l arata prin Luna de pe cer , pentru ca am teama de Creatorul nostru , si poate intr-o zi am sa fiu tras la raspundere ca nu am vorbit , cei mai multi spunem ca Cel Preinalt ne arata prin Luna de pe cer doar Sarbatorile , am fost interesat si eu ,am studiat si am gasit si inca o data va rog sa nu va suparati pe mine dar dupa cum arata Luna de pe cer si care Creatorul a facut-o sa arate vremurile si Sarbatorile arata ca de la apusul acestei seri intram in ziua 1 a Luni a saptea (Tisri) adica (6 septembrie 2013) luna Sarbatorilor . Nu eu afirm acest lucru ci Luna de pe cer. Nu stiu din ce motive si cu ce scop cei care au facut calendarele au omis lucrul acesta .Dar cum am mai spus hartia este in mana omului, dar Luna de pe Cer nu minte niciodata pentru ca Sfantul Lui Israel a creat-o . Luna arata 0,2 % cea ce rezulta ca am intrat in 1 Tisri zi de Luna Noua .
Psalmul 84.11. Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de nici un bine pe cei ce duc o viață fără prihană.
Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!
Deconectat
RE: Calendar cu săptămâna după fazele Lunii
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
24597. Postat la 05/09/2013 20:09 - 4258z4h19m
Luna arata sarbatorile nu Sabatul.
1 Tisri scrii ca e zi de luna noua. De ce nu o numeri? Totusi scrii ca e zi, si zilele se numar, una dupa alta.
costy, nimeni nu se supara...fiecare isi expune parerea, Luna Noua exista, cine o contesta?
Faptul ca este scoasa din numaratoare ciclica de sapte zile, nu este NORMAL!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Ce interesantă este lucrarea aceasta de amăgire! Îl leagă pe om la ochi și merge apoi zâmbind înspre capcană.
Domnul Iisus ne-a îndemnat să cercetăm Scripturile, iar noi ne apucăm să cercetăm Astrele de pe cer. Am întrebat și cred că n-o să primesc răspuns niciodată ( decât eventual dacă își va mai face cineva biblia lui și va scrie în ea ce vrea) unde scrie în Biblie că Sabatul se ghidează după fazele lunii ? Dimpotrivă eu am găsit dovezi în Scriptură că Luna nouă nu cădea de-odată cu Sabatul săptămânal și pe alții nu-i mai interesează... Hai să privim spre Scripturi
Citat VDC: 2 Imparati 4:23 Și el a zis: "Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat."
Deci Sabatul săptămânal nu cade prea des de-odată cu luna nouă, decât atunci când întâmplător se suprapun, fără să existe o cerință expresă pentru a le alinia.
În orice caz, pentru cineva cu câteva cunoștințe minime, esențiale despre formarea unui calendar, metoda aceasta de a stabili săptămânile respectiv Sabatele după fazele Lunii de pe cer e una din cele mai mari glume informaționale. Nu numai că nu sunt cerute de Domnul să fie aliniate, dar ele nu au cum să potrivească împreună decât într-un sistem plin de erori și aberații de măsurare a timpului ca acesta al calendarului.
Națiunea lui Israel a primit și are și la ora actuală prin liderii religioși fideli rânduielilor așezate de Cel Preaînalt, nu a sărbătorit Sabatul niciodată după fazele Lunii și nu a fost criticat niciodată pentru aceasta nici prin prooroci, nici prin Cel ce era de la început, adică Mesia, Mântuitorul omenirii.
Înțeleptul Solomon spune în cartea Înțelepciunii
Citat VDC: Proverbele 3:7. Nu te socoti singur înțelept; teme-te de Domnul, și abate-te de la rău!
. Acum, bineînțeles că nu se putea ca cineva să nu se socotească singur înțelept și să inventeze singur calendare în modul cel mai straniu și neinteligibil, care nu are nimic a face nici cu logica umană nici cu cea divină. Cine vrea să se asocieze lui, va fi mușcat de același șarpe al amăgirii, care a înșelat pe primii oameni șoptindu-le "nimeni nu știe taina aceasta, numai tu ești luminat și înțelept", măcar că Calendarul biblic evreiesc funcționează de mii de ani bine și nu a fost negat de Mântuitorul.
Legat de ideea cu luna nouă în 5 sau 6 Septembrie e o idee prea simplă ca cineva să se impacienteze. Devreme ce "nașterea lunii" are loc în 5 Sep. la amiază, e clar că ea poate fi privită ca Lună Nouă și în 5 Sept, pentru că începe să crească deja.
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama unde să tragi linie între: a fi amabil, a nu răni oameni și a-ți susține părerile. - O.P.
Deconectat
RE: Calendar cu săptămâna după fazele Lunii
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
24607. Postat la 06/09/2013 11:04 - 4257z13h25m
Mai clar de-atat nici nu se mai poate.
Ramane, acum, ca fiecare sa hotarasca ce sa aleaga : minciuna sau adevarul, viata sau moartea.
NOTĂ din ENCICLOPEDIA EBRAICĂ: Pentru Sărbătorile de toamnă:
- Roș Hodeș (Lună Nouă; sărbătoarea Trâmbițelor): La începutul epocii rabinice, ziua cu lună nouă se stabilea de către Sanhedrinul din Ierusalim, în urma confirmării de către martori oculari.
Se întâmpla ca înțelepții să amâne Roș Hodeș (Lună Nouă; sărbătoarea Trâmbițelor), pentru ca Iom Kipur (ISPĂȘIREA) să nu cadă într-o vineri sau duminică.
Hilel al II-lea (325 î.e.n.) a luat inițiativa adoptării unui calendar care, pe baza unor calcule matematice și astronomice, stabilește data exactă a fiecărui Roș Hodeș.[/b] În vremea Primului Templu, de luna nouă se suna din trâmbiță, se aduceau jertfe speciale, se organizau diferite festivități și nu se muncea.
Biblia menționează luna nouă în rând cu celelalte sărbători (2 Regi 4, 23; Isa. 1, 13-14; 66, 23; Amos 8, 5) și atestă celebrarea ei încă din epoca premergătoare construirii Templului (1 Sam. 20). Nu se știe exact când și cum și-a pierdut caracterul festiv ziua de lună nouă: la întoarcerea din exilul babilonian, deja nu mai era sărbătoare plină, ci semisărbătoare ca Hol ha-moed (zilele intermediare dintre începutul și sfârșitul sărbătorilor de Pesah și Sucot), în care înțelepții recomandă să nu se muncească decât dacă este absolut necesar și când femeile sunt scutite să coasă și să toarcă.
Pierderea caracterului sărbătoresc al lunii noi s-a datorat în parte și greutăților economice din ce în ce mai mari. În fine, ca la toate sărbătorile și ca în ziua de Shabat, liturghia cuprinde o slujbă suplimentară, corespunzătoare jertfei suplimentare din vremea Templului. În zilele de lună nouă, postul este interzis și doliul se suspendă. Începutul lunii noi era considerat drept un prilej de reînnoire spirituală. Slujba suplimentară din această zi face referire la Judecata de Apoi. În acest context, cabaliștii din sec. al XVI-lea au introdus un post de ispășire în ajun de Roș Hodeș, Obiceiul s-a răspândit și în afara cercurilor mistice, dar numai ca un post minor, denumit Iom Kipur Katan (Micul Iom Kipur), care lua sfârșit la slujba de după amiază și nu se mai ținea deloc dacă în luna nouă erau programate sărbători.
În prezent, numai evreii foarte evlavioși mai țin acest post. În schimb, unele comunități recită rugăciuni speciale de căință la slujba de dimineață. Din epoca Talmudului datează un obicei numit kiduș levana care constă în sfințirea lunii noi prin intermediul unei rugăciuni care se cântă de obicei în cor în curtea sinagogii - din Enciclopedia Iudaică - despre ROȘ HODEȘ.
- Anul Nou evreiesc: La început, această sărbătoare nu dura decât o zi. În prezent, în diaspora, ca și în Israel, Anul Nou este celebrat în zilele de 1 și 2 ale lunii Tișri. El marchează începutul celor zece zile de penitență, având ca apogeu Iom Kipur, Marea Iertare.
Potrivit Mișnei (R. H. 1, 1), calendarul evreiesc releva patru începuturi ale anului:
- 1 Nisan - Anul Nou al regilor (dată de la care se calcula numărul anilor de domnie ai regilor lui Israel);
- 1 Elul - dată la care se strângea zeciuiala pe vite;
- 1 Șvat (după Șamai), sau 15 Șvat (după Hilel) - Anul Nou al pomilor, dată de la care se calculează vârsta pomilor (în final, s-a reținut 15 Șvat, Tu bi-Șvat);
- 1 Tișri - Anul Nou administrativ (Civil) de la care se calculau datele jubileului și ale anilor shabatici; începutul tutror lucrărilor religioase (începând cu Creațiunea).
Cu timpul, acest An Nou a primit denumirea de Roș Hașana, toate celelalte eclipsându-se în fața Anului Nou religios care deschide zilele de penitență (smerenie, pocăință).
Expresia Roș Hașana nu apare decât o singură dată în Biblie (Ezec. 40, 1) și desemnează, pare-se, începutul anului, deși semnificația sa nu e foarte limpede.
În Pentateuh, această sărbătoare este desemnată prin trei termeni:
- Shabaton (zi solemnă de odihnă), care trebuia respectată în prima zi a lunii a șaptea;
- Zihron terua, zi de comemorare proclamată prin sunetul șofarului (corn de berbec;
- Lev. 23, 24) și Iom terua (Num. 29, 1), ziua în care răsună șofarul. Ulterior, înțelepții au adăugat acestei sărbători două alte denumiri: Iom ha-Din (ziua judecății) și Iom ha-Zikaron (ziua amintirii), când Dumnezeu își amintește de creaturile sale. Noțiunea de ,,zi a judecății,, este de origine rabinică. Ea este dezvoltată pe larg în tratatul Roș Hașana al Mișnei. Potrivit acestui tratat (R. H. 1 2), întreaga omenire ar trece în acea zi prin fața lui Dumnezeu ca o turmă de oi. Această idee este comentată și în Talmud, unde se subliniază că Anul Nou este un prilej pentru fiecare de a-și face un examen de conștiință în lumina valorilor iudaice. Înțelepții Mișnei zugrăvesc o scenă cel puțin solemnă (R. H. 16a), unde bărbați și femei așteaptă să fie judecați înaintea tronului lui Dumnezeu, verdictul definitiv nefiind dat decât în ziua de Kipur. Ei își imaginează trei registre deschise în ceruri (R. H. 16b): cel dintâi pentru drepți, imediat înscriși în ,,cartea Vieții,,; cel de-al doilea pentru nelegiuiții inveterați, imediat înscriși în cartea Morții, și al treilea pentru oamenii obișnuiți, nici prea buni, nici prea răi, al căror destin este cântărit până în ziua de Kipur. Acesta este și motivul pentru care zilele de la Roș Hașana până la Iom Kipur sunt denumite Iamim noraim (lit. zile înfricoșătoare) - din Enciclopedia Iudaică - despre ROȘ HAȘANA - ANUL NOU.
- Shabat: Printre interdicțiile pentru Shabat, se numără aceea de a aprinde focul (Ex. 35, 2-3). Vineri după amiaza, totul este deja pregătit pentru sosirea zilei sfinte. Cu aproximativ 20 de minute înainte de apus, stăpâna casei aprinde două lumânări, rostind următoarele: Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, regele universului, care ne-ai sfințit prin poruncile Tale. În unele familii, fiecare membru aprinde o lumânare. Cabaliștii aprind șapte lumânări de Shabat, câte una pentru fiecare zi a săptămânii. Privilegiul aprinderii lumânărilor revine stăpânei casei, dar bărbatul trebuie să preia această sarcină în lipsa ei. Aprinderea lumânărilor este atât de importantă, încât învățații au stabilit că, dacă o persoană săracă nu are bani să cumpere și lumânări și vin de kiduș pentru Shabat, trebuie să aleagă lumânările - din Enciclopedia Iudaică - despre SHABAT.
CONCLUZIA unui OM de CREDINTA (NU INTELEPT): Aprinderea lumînărilor este o evidentă influență creștină asupra ,,datinilor evreiești iudeo mozaice,, semnificative pentru așteaptarea lui Mesia ca ,,lumină a lumii,,. În același sens, evreii respectă Shabatul ,,sîmbetei lui Saturn,, prin care, asemenea creștinismului cu duminica sau sămbăta (păgâne), calendarele evreiești lunar solare nu respectă întotdeauna începutul de lună (evidențiat în Luah, ca molad - nasterea Lunii), schimbând ziua calendaristică de Lună Nouă, cu până la două zile față de ziua de conjuncție a lunii (Luna Nouă astronomică). Aceasta se întâmplă când Sărbătoarea Trâmbițelor (Anul Nou - Roș Hașana) cade miercurea sau vinerea, ceea ce determină ca Ispășirea - Iom Kipur cadă vineri sau duminică. Astfel, pentru a se evita aprinderea lumânărilor în Shabat, se schimbă Luna Nouă calendaristică astfel încât, luna Tishrei-Etanim, să înceapă marțea sau joia, indiferent cînd se naște Luna Nouă pe cer (după conjuncția Lunii), pentru ca Iom Kipur să fie joi sau sâmbătă. Din această cauză apare neconcordanța (diferența) între calendarul biblic (întocmit după rânduiala cerească arătată de Lună și Soare), și calendarele calculate de om (întocmite după rânduiala omenească), infidele cerului; încurcătura este ,,Shabatul fals al sâmbetei - Saturnday,,. Când Shabatul este la locul lui, sărbătorile (Shabatele) se derulează desăvârșit. Ezechiel 1.15-21.
Zaharia 11.10-17:
10. Mi-am luat toiagul ,,Îndurare,, și l-am rupt, ca să rup legământul meu pe care-l încheiasem cu toate popoarele.
11. Și când s-a rupt, în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi care au luat seama la mine au cunoscut astfel că acesta era cuvântul lui YHVH.
12. Eu le-am zis: ,,Dacă găsiți cu cale, dați-mi plata; dacă nu, nu mi-o dați!,, Și mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginți.
13. Dar YHVH mi-a zis: ,,Aruncă olarului prețul acesta scump cu care m-au prețuit!,, Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în Casa lui YHVH pentru olar.
14. Apoi mi-am rupt al doilea toiag ,,Legământ,, , ca să rup frăția dintre Iuda și Israel.
15. YHVH mi-a zis: ,,Ia și uneltele unui păstor nebun!
16 Căci iată că voi ridica în țară un păstor căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase și nu le va mai lăsa decât copitele!
17. Vai de păstorul de nimic care își părăsește oile! Să cadă sabia pe brațul lui și pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce brațul de tot și să i se stingă ochiul drept!.
<< ADEVĂRUL FĂRĂ DRAGOSTE ESTE O ÎNȘELĂTORIE; DRAGOSTEA FĂRĂ ADEVĂR ESTE O ILUZIE >>
Deconectat
RE: Calendar cu săptămâna după fazele Lunii
Moderator1 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
25839. Postat la 10/06/2014 11:52 - 3980z12h36m
Citat
costy a scris:
Frate ionica numai ca zilele saptamani nu le vei gasi scrise in Biblie .:Luni ,marti ,miercuri etc Ci sunt pur si simplu inventi de ale oamenilor si nu este Dovada Biblica pentru aceste denumiri . Ori cine este sincer va recunoaste acest lucru , Degeaba se vine cu traducerile din Biblia ortodoxa ca sambata este ziua 7 nu este Dovada Biblica . De ce nu apare denumirea celorlalte zile a saptamani in aceasta Biblie ci numai sambata si duminica curios nu !
Ci gasim Scris ASA:
În anul al șase sutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor. În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții
Ararat. În luna a doua, în a douăzeciși șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot. În a douăzeci și treia zi a lunii a șaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel și mulțumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său, Israel. La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
Si exemplele pot continua sunt cu zecile si nici urma de denumire a zilelelor de: luni , marti , miercuri etc
Toate zilele dintr-o luna sunt scrise pe Luna de pe Cer dovada este incontestabila si scrisa in Biblie Geneza 1.14, Psalmul 104.19 si in Biblia ortodoxa Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 43 :Și luna, totdeauna exactă, însemnează lunile și împarte timpul.
8. Din lună este semnul sărbătorii, lumină care scade până la sfârșit.
9. Lunile anului sunt după mersul ei, minunate schimbări face crescând. Luna Noua este încă, și Sabatul a fost inițial, depinde de ciclul lunar. (Jewish Encyclopedia universal, p.. 410)
Sabatul si Sarbatorile sunt scrise dragi frati si surori sus pe Cer adica LUNA pe care Creatorul Cerului si al Pamantului a creat-o sa ne arate zilele din fiecare Luna .
Ceva Sfant si Curat in care nimeni si nimic nu poate umbla si schimba acolo sus pentru ca sunt pazite de Cel Vesnic Sfant , Binecuvintat sa fie Numele Lui Cel Sfant .
Totusi inca nu mi-a raspuns nimeni de ce Sarbatoarea de Ispasire nu pica in zilele puse de om in zilele de vineri sau duminica dupa Calendarul oamenilor ?
De ce Pesahul nu pica niciodata in zilele de :marti, joi si duminica dupa Calendarul oamenilor? Sa fie o simpla coincidenta sau este ceva in spatele tuturor aceste lucruri !
Pasajul de mai sus este tăiat din altă postare, a altui subiect. Dacă ar rămâne acolo, orice răspuns ar fi offtopic.
Costy, te rog să păstrezi rânduiala pe acest forum și să scrii la subiect fără să amesteci subiectele. Nouă nu ne face plăcere să tot rupem postările și să le mutăm pe acolo unde ar trebui scrise.
Acesta este doar un avertisment și ne-am bucura dacă ai ține cont de dorința noastră a moderatorilor și a tuturor celorlalți.
Frate Costy, sunt de acord. Primul pas ar trebui sa inceapa cu indepartarea denumirilor zeitatilor pagane si revenirea la denumirile simple ale Bibliei, cum ai aratat si tu. Felicitari!
"Niciunul dintre cei rai nu va intelege" Daniel 12:10
Asemenea modificări nu pot fi altceva decât dovada unei gândiri copilărești. Biblia arată concret cum însuși DOMNUL Dumnezeu i-a lăsat libertatea omului să denumească lucrurile începând cu toate animalele ce au fost trecute prin fața primilor oameni și apoi cu toate celelalte lucruri cărora omul le-a dat nume tocmai ca să le poată deosebi și folosi mai ușor.
Geneza 2:19 DOMNUL, Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului; și le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele.
Faptul că Biblia lasă să se cunoască denumirea unor luni ale calendarului din anumite perioade ale scrierii textelor sacre și a altora nu, ne argumentează că nu este deloc relevant dacă spui luna întâi sau luna spicelor, sau luna Abib sau luna Aviv sau luna Nisan. Dimpotrivă, dacănu ar fi fost acestea puteau fi anumite semne de întrebare asupra autenticității textelor cu proveniență din anumite perioade de timp. Și multe, multe alte indicii ar fi fost șterse dacă gândirea Bibliei ar fi fost atât de redusă cum e a unora de aici.
Și-apoi la urma urmei nu știu cine împiedică sau obligă pe altcineva să spună sau să nu spună ziua a treia în loc de Mittwoch sau Miercuri sau Wednesday.
Succes tuturor!
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama unde să tragi linie între: a fi amabil, a nu răni oameni și a-ți susține părerile. - O.P.
Deconectat
RE: Calendar cu săptămâna după fazele Lunii
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
25962. Postat la 07/07/2014 20:02 - 3953z4h27m
a279;
Calendarul Lunii in 2014: Luna noua si Luna plina
2014 are un început perfect, cu Lună nouă chiar în prima zi a anului. În plus, în ianuarie (ca de altfel, și în martie), fenomenul de Lună nouă are loc de două ori: pe 1 și pe 30.
În 2014 vor fi și două eclipse totale de Lună: pe 15 aprilie în Balanță și pe 8 octombrie în Berbec.
Amănunte despre Lună și semnificația sa în astrologie, dar și în astronomie și mitologie găsiți AICI.
Despre Luna plină și influența ei asupra întregii naturi, inclusiv asupra oamenilor, găsiți amănunte AICI.
calendarul lunii 2014
Luna nouă în 2014
1 ianuarie: Luna nouă în Capricorn
30 ianuarie: Luna nouă în Vărsător
1 martie: Luna nouă în Pești
30 martie: Luna nouă în Berbec
29 aprilie: Luna nouă în Taur
28 mai: Lună nouă în Gemeni
27 iunie: Lună nouă în Rac
27 iulie: Lună nouă în Leu
25 august: Lună nouă în Fecioară
24 septembrie: Lună nouă în Balanță
24 octombrie: Lună nouă în Scorpion
22 noiembrie: Lună nouă în Scorpion
22 decembrie: Lună nouă în Săgetător
Luna plină în 2014
16 ianuarie: Lună plină în Rac
15 februarie: Lună plină în Leu
16 martie: Lună plină în Fecioară
15 aprilie: Lună plină în Balanță r11; eclipsă totală de Lună
14 mai: Lună plină în Scorpion
13 iunie: Lună plină în Săgetător
12 iulie: Lună plină în Capricorn
10 august: Lună plină în Vărsător
9 septembrie: Lună plină în Pești
8 octombrie: Lună plină în Berbec r11; eclipsă totală de Lună
7 noiembrie: Lună plină în Taur
6 decembrie: Lună plină în Gemeni