Aurelia, te inteleg si sunt dispusa sa-ti dau cateva sfaturi, dar pentru acest lucru va trebui sa-mi spui daca vecina este credincioasa sau nu.
Sa-mi scri intrebarile la care ai dat sfaturi si varsta copiilor si numarul lor...daca poti si stii, descrie un pic situatia familiei, bine?
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Surorile mele dragi ,am să scriu si eu câteva indemnuri ,pe care eu personal, mi le-am asezat asa ...frumos in inimă si astept in răbdare cum va lucra Cel ce este Drept in toate hotărârile Sale in viata familiei mele.
Intr-o familie ,tatăl si mama sunt ,,pionii '' principali in casă ,iar cei doi trebuie să tragă numaidecat la acelasi ,,jug'' al credintei ,uniti in duhul lor...ce inseamnă duhul lor?
Gândul lor ,să aibe aceiasi traiectorie ,asemenea unei brazde drepte ,fară ca cei doi să privească inapoi sau abătându-se unul la dreapta si altul la stâga ,ei, să-si atintească privirile inainte, fiind increzători că rodul (roadele) trupului lor le vor călca pe urma brazdei trasate de ei ,(brazda fiind DREAPTĂ nu în zigzaguri).
Dacă cei doi nu mai sun ,,doi'' ci un singur Trup cine este CAPUL TRUPULUI?
Mai exact, trupul care este unul singur, nu are două capete (două gândiri distincte), numai asa se poate trasa o brazdă dreaptă si un dreptar pentru copii care sunt( mlăditele trupului).
De regulă, intr-o casă ( de credinciosi) tatăl este capul (trupului) si capul tatălui este Hristos iar mama este una cu tatăl.
Cei doi nu pot face ,,CASĂ''bună dacă nu sunt una in gândire simtire si judecată.
In multe familii ,copiii au cel mai mult de suferit ,rămânăd foarte goi in mintea si inima lor ,fiind negativ influentati de tata si poate pozitiv de mama sau invers,nestiind ce să aleagă si spre cine să încline balanta, căci după faptele părintilor judecă de regulă copiii, ( mladitele care au iesit din trupul celor doi care sunt una)...dar dacă nu sunt in Hristos...ii bai mare.
Eu asa văd lucrurile cu privire la trup,o singură credintă ,gândire si intelegere cu privire la mlădite ( copilasii ) care judecă intre tată si mamă si iau mai târziu decizii, fie spre bine fie spre rău.
Bine, este, ca totul să fie inclinat spre bine adică spre BINECUVANTARE.
Pacea sa fie cu voi.
Sora LUCIA nu pot sa va dau detali ...dar cautand cum sa-mi ajut vecina am dat peste cateva articole, poate ca alte mame care nu stiu cum sa rezolve problemele aparute cu adolscenti le va fi de ajutor http://www.copilul.ro/copii-adolescenti/adolescenta/Relatia-mamei-cu-adolescentul-a8392.html
Nu sunt asa absurda ca atunci cand cineva imi cere ajutorul sa-i tin o predica , Lavinia ce-ai scris tu sus e foarte frumos si cred ca fiecare se straduie sa-si creasca copii cu dragoste si sa le de-a o educatie crestina dar vine un timp cand copii ajung la adolescenta se formeaza caracterul fiecaruia si trebuie sa stim cum sa le venim in ajutor .
Eu ca si mama a doua fete care au trecut deja prin adolescenta pot sa spun ca pana acum cu ajutorul Domnului nu am avut furtuni de infruntat ,sper ca nici de acum sa nu am probleme tinand cont ca tocmai acum am deja alte doua adolescente in formare acasa
Te inteleg Aurelia, si am sa ma explic de ce te-am cerut detali.
Problemele de relationare intr-o familie depind de la caz la caz si de la o situatie la alta.
Nu poti da un sfat bun, daca nu cunosti cauzele si factorii care determina certurile...
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Sora Aurelia,te imbratisez (noi doua ne cunoastem)...asa arata postarea mea de mai sus ..ca o predica ( sa inteleg la ea ai facut referire?).
Este un punct de vedere ,este un fel aparte in care vad eu lucrurile ....dar m-am referit la cei credinciosi ...sau ma rog ...care sustin ca sunt credinciosi.
Am citit si eu articolul este bun ,merita citit.
Sora Lucia,ai dreptate ,problemele de relationare intr-o familie depind de la caz la caz si de la o situatie la alta.
Stii tu cum este ....toti avem felurite probleme ,dar nu toate problemele sunt la fel .
Eu ,nu ma pot plange de cat de un singur lucru,ca atunci cand erau fetele mele mai mici ,ma refer la cele doua mai mari ..15 resp.16 ,eu le imbracam ,eu le luam de manuta si veneau la adunare ...dar de cand au mai crescut nu mai dau pe la adunare ( locul , din care ,dupa parerea mea ,nimeni nu pleaca acasa fara o binecuvantare)si uite asa....acum, cand sunt mari nu le atrage intrunirea fratilor.
Ma bucur insa, ca ma asculta in multe privinte ,eu le spun multe lucruri de viata ,lucruri care le vor insotii in viitor,lucruri pe care doar o mama poate sa le explice ,lucruri care nu le gasesec,,afara,,si nici in gura persoanelor straine ,eu le fac de cunoscut felul rau de gandire al tinerilor de varsta lor ,anturajul in care ele sunt mai tot timpul ( ma refer la liceu)...acolo ele vad si aud tot felul de rele.
In sensul acesta ,al venirii lor la adunare, am eu mare nevoie de ajutor si SFAT de sus ,ca sa le ajut sa inteleaga ,ca acolo defapt primesc binecuvantarea ,toate familiile pamantului din generatie in generatie.
Sora Lavinia intradevar noi doua ne cunoastem ,imi pare rau ca la sarbatoare nu am putut sa stam mai mult de vorba caci prichindei cei mici iti solicitau toata atentia
Intradevar fiecare caz difera dar poate ca putem sa invatam fiecare ceva bun din sfaturile surorilor si fratilor ,caci si ei pot sa-si spuna parerea in rolul de tata pe care il au cu copii lor
Asa cum am mai spus experienta sa cresti baieti nu o am si cred ca este putin mai greu cu ei cand ajung la varsta adolescentei pt. ca o fata mai usor spune problemele care le are la scoala sau ori ce problema ar avea ,decat baieti .
Sora Aurelia, am sa aduc in vederea acestui topic cateva ponturi utile pentru cresterea copilului ,care ne sunt utile tuturor care avem copii.
Cineva de pe acest portal mi-a dat acest sfat ;,Pocăinta nu se mosteneste''.
Eu insa as putea complecta ...,,Cu rabdarea se trece Marea''
Intr-o carte am gasit cateva ponturi utile si am o dorinta de a le impartasii .
1.Cand copilul se simte pedepsit pe nedrept,de ciuda ,mai strica cate ceva,face ceva rau.
Mai ales bataia umilinta il pot determina sa se razbune.
Copii se razbuna adesea pe cei care ii bat ori ii bruscheaza ori le vorbesc urat,chiar cu riscul de a fi din nou batuti atunci cand sunt descoperiti.
2.Ajuta-l sa inteleaga ca tot el are cel mai mult de pierdut atunci cand distruge ceva sau raneste pe cineva ,ca orice lucru rau ,orice fapta rea ,aduce cu sine ceva la fel de rau ( ori chiar mai rau).
3.Nu-l eticheta cu apelativul ,,raule''.
Va face in asa fel incat sa-si merite eticheta si chiar va ajunge sa creada ca nu e bun,ca e in stare doar de fapte rele.
Nu el este rau,ci fapta lui poate fi rea sau buna,atentie deci la formulari.
4.Nu te grabi sa inlocuiesti ceva ce a stricat in mod voit,de nervi,din razbunare si chiar din neglijenta.
Lasa-l sa-i simpa lipsa.
Va invatat sa pretuiasca mai mult ceea ce are.
Concluzie:Nu-i ignora greselile azi crezand ca i le vei corecta mai bine maine.
Deconectat
RE: Cresterea copiilor
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
20273. Postat la 07/11/2012 17:55 - 4560z3h56m
Mi-a plăcut compatația talanților cu părinții care au copiii:
- celui ce i-a dat 5, a mai primit 5 (prin căsătorie)
- celui ce i-a dat 2, a mai primit doi............
- celui ce i-a dat 1, l-a neglijat, atât de mult, afundându-l în lumea păcatului încât a rămas fără nimic și asfel a pierit și el.
Pentru ca zilele acestea fetele au pregatit desene pentru ziua internationala a copiilor cu dizabilitati am cautat informati si am dat peste acest site http://www.mamica.ro/pasi-dezvoltare-copil-cu-sindrom-down/ este foarte important sa-i intelegem pe cei care se confrunta cu aceasta situatie, se gasesc mai multe informati pentru cresterea copiilor mai micuti.
Deconectat
RE: Cresterea copiilor
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
21003. Postat la 26/12/2012 19:35 - 4511z2h16m
M-am gândit mult unde să postez aceste răscolitoare amintiri.
Să ne creștem copiii în așa fel, ca peste ani să scrie despre noi așa cum a scris acest om.
Aici se vorbește despre MAMA.
Subject: Femeia vazuta de Calinic (emotionant)
Acum, la începutul bătrâneții mele, îmi pot desluși ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două ființe unice pe pământ și în Cer: Maica Domnului și mama care m-a născut! Cele mai apropiate ființe fără de care n-aș fi fost și n-aș fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.
r4; Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului
De câte ori stăteam la masă și mai întârziam în glume și în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncați mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!
Își poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori și acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o și nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spațiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!
De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului și a vrednicei mele mame și ori de câte ori vorbesc și-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!
Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia strașnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate și atâta forță în sinea ei, deși pare și chiar este atât de sensibilă și chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbați că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, așa trebuie să ne purtăm de delicat și frumos. Când eram student laSibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo și cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea - o mărturisesc - totală! Nu m-am așteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul și preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Deși era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creștea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumește. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut și acele doamne care au primit cu drag, dar și cu o obișnuită stare. Femeia este conștientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase și nu glumește asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuți și vreri creștine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd și de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soția, gospodina, întreita lucrare, și osteneala fără margini, de nimeni știută, mereu împrospătată și de la capăt, din nou luată! De unde atâta forță? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama și o v edeam cu câtă forță lucrează o zi întreagă și noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o așa ființă, și de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soția, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii. Și, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet și acum simt ca și atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea crește și mai mult. Nu că aș fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulțumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învățat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeș și a intrat pe ușa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moșica lui Cojoc, vecina noastră de casă, și întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu pățească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac și acum! M-a luat de cămășuță de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am niște emoții grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un strașnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă și că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viață! Când spui soție, spui speranță! Ea, femeia, mama, soția, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!
Doamne, ce ființă este femeia! Dacă ar ști ea însăși cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm așa, mai bine să nu știe pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.
Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viață și cu ea ține Dumnezeu! Să nu uităm!
Aurelia a scris:
Pentru ca zilele acestea fetele au pregatit desene pentru ziua internationala a copiilor cu dizabilitati am cautat informati si am dat peste acest site http://www.mamica.ro/pasi-dezvoltare-copil-cu-sindrom-down/ este foarte important sa-i intelegem pe cei care se confrunta cu aceasta situatie, se gasesc mai multe informati pentru cresterea copiilor mai micuti.
Da,interesant ,sora Aurelia...copiii cu dizabilitati.
Am citit aceste cuvinte de pe siteul pe care l-ai trimis tu si uite ce am descoperit.:
Nașterea într-o familie a unui copil cu dizabilități, indiferent care este dizabilitatea, este o dramă. Această naștere va bulversa echilibrul familiei, care va constata foarte repede că este singură în fața atâtor dificultăți. Va trebui să facă față cât mai repede posibil și să treacă de această perioadă de respingere și depresie.
Pentru început, părinții trebuie să se elibereze de gândul că ei sunt vinovații pentru dizabilitatea copilului. Ei nu sunt vinovați, și toată această căutare ,,a cui este responsabilitatea,,este inutilă. Părinții își pun multe întrebări, au temeri legate de viitor, sentimente de furie și de vină.
:
Am subliniat ,câteva cuvinte si mi-am adus aminte de mine, când m-am dus la control pentru efectuarea analizelor pentru sarcină.
La ecko ,medicul mi-a spus că este o sarcină normală ,insă ,mi-a spus să revin din nou...ca să vadă dacă nu cumva ,copilul este suspect de acest sindrom.
Bine inteles că nu am revenit la control ,costurile erau foarte mari si bugetul meu prea mic si i-am spus medicului cam asa :,,Acasă am patru copii sănatosi ,acesta de ce nu ar fi?''
Medicul ,bineinteles ,usor surprins de curajul meu si credinta mea referitor la copilul nenăscut ...a spus cam asa :,,Nu se stie nici o dată'', a spus asa, deoarece,aceast sindrom se poate vedea la ecko ( doar intr-o anumită perioada de sarcină) ,in săptamana 15-18 de sarcină, se face testul serului matern pentru depistarea eventualelor anomalii ale fătului, printre care si Sindromul Down.
Cu toate acestea ,ultimul cuvânt l-am avut eu ,deoarece, am crezt că ,copilasul meu este sănătos si asa a fost.
In scriptură,scrie că vor fii boli care nu sunt mentionate in cartea sfântă a legii,a se vedea Deutr.28 cu 61....,Ba încă, Domnul va aduce peste tine, până vei fi nimicit, toate felurile de boli și de răni care nu sunt pomenite în cartea legii acesteia. ....Poporul Israel a avut partea si binecuvântarea , de a afla si de a li se descoperii lucrurile care le stateau inainte (pentru generatii de oameni după ei ,chiar până la al miilea neam,pentru cei ce iubeau si păzeau porunciile Lui ) si ca drept răsplată aveau binecuvantarea ,iar dacă nu ascultau ,aveau parte de bolile si rănile care nu erau mentionate in cartea legii.... si pe care le aflăm ,noi ....astăzi ,cât sunt de grave.
Orice cuplu, doreste să aducă pe lume un om ( copil) sănatos la trup ,să meargă pe picioarele lui,să audă , vorbească si să vadă ,să se descurce singur de la o vârstă si să fie un sprijin pentru părinti ,când acestia sunt bătrâni.
Dar, tot răul care se intâmplă omenirii, este datorită istoriei părintilor neascultători ,care nu au ascultat si răul ,bolile ,se transmit din generatie in generatie,asa cum putem stii si cunoaste că ,dacă, in istoria unei familii au fost boli ereditare ,ele se transmit mai departe....si de aici intrebarea :,,Cine-i vinovatul?''
Deconectat
RE: Cresterea copiilor
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
24192. Postat la 21/07/2013 07:50 - 4304z15h1m
Dr.Ed.Wheat, prezinta secretul unei casnicii fericite. Aceasta formula intitulată - formula, BEST- cuprinde un mesaj pentru fiecare litera din acest cuvant adresat celor ce doresc sa fie o mama, sau un tata deosebit pentru copiii lor. B, este de la -binecuvantare.
Binecuvinteaza-ti copiii cu aprecieri, admiratie si aprobare, atat în public cat si în particular. E, este de la -edificare.
Aceasta înseamna sa-ti ajuti copiii sa creasca spiritual,emotional si personal. S, este de la - Share (comunicare).
Vorbeste cu copii tai si povesteste-le tot ceea ce ti se întampla, fiind gata sa si asculti tot ceea ce ei doresc sa-ti spuna. T, este de la -touch (atingere).
Arata-ti dragostea pentru copiii tai, îmbratisandu-i si dovedindu-le gingasia.
Presupun ca îti vei face timp în fiecare zi, sa aplici aceasta formula, pentru a fi cel mai bun parinte , ajutandu-ti astfel copiii sa ajunga ceea ce ei ar dori sa fie!
M-am gandit, ca sa avem copii buni, va trebui mai intai, ca parinti, sa fim noi buni.
Uneori, asteptam prea multe de la copii nostrii fara ca noi sa depunem nici un efort in acest sens.
Suntem grabiti, avem prea mult de munca, iar timpul liber il petrecem facand ce ne place noua mai mult, si ce ramane... acordam copiilor, putin si cateodata nimic.
Am vazut atata nerabdare in parinti, si nu de putine ori i-am auzit spunand,"Eu nu mai am rabdare cu ei!"
Se spune ca roada rabdarii ne inobileza viata, iar indelunga rabdare, dovedeste dragostea.
Daca copii nostrii nu sunt invatati sa-si controleze dorintele egoiste cand sunt mici, acestia vor fi lipsiti de control inainte de a sti ce inseamna autocontrolu.
Daca noi ca parinti nu avem rabdare in actiunile noastre, cum putem impune copiilor nostrii control?
De curand am stat de vorba cu doua mamici tinere, care mi-au spus, ca nu stiu ce sa faca, sa le asculte copilasii.
Ideea, ca sfatul meu ar ajuta si alte mamici care se confrunta cu acelasi lucru, m-am gandit sa-l scriu si aici.
Am sa incerc sa-mi expun ideea printr-un exemplu:
Intr-un parc se aflau doua mame cu copilasii lor, la un moment dat una dintre mame scoate o cutiuta cu prajituri si incearca sa le inparta tuturor copiilor, insa baietelul ei nazdravan s-a repezit la cutiuta spunand:"Sunt ale mele, sunt ale mele...nu, nu!Scena a fost un pic deplasata, un fel de joc de cuvinte intre mama si baietel, si un dans penibil in jurul unei cutii de carton.
Baiatul incruntat, ofensat s-a lasat pagubas, pentru ca mama ii ridicase la inaltime prajiturile, mama rusinata privi in jos si incerca sa imparta prajiturile copiilor.
Ce vreau sa spun cu acest tablou adus in discutie?
Vreau sa spun ca in acest sens are de pierdut si parintele si copilu.
Parintele autoritatea , iar copilul isi pierde caracterul.
Daca copilul ar fi invatat sa respecte punctul de vedere al mamei, nu s-ar mai fi ivit acea disputa.
Insistentele baietelului in public a facut-o pe mama sa cedeze in cele din urma si sa-i dea o bucata mai mare lui.
Astfel copilul a biruit...sau cum se spune a dominat situatia , si uite cum de mici copii nostrii invata sa ne conduca.
Una din cele doua mamici care mi-a cerut consiliu, era foarte suparata, pentru ca a spus ca cineva i-a facut copii needucati.
Dragile mele mame, cand copii mici nu va asculta, undeva aveti vina...felul corect sau incorect de a educa un copil se oglindeste in atitudinile acestuia.
Sfatul meu, daca il veti pune in practica, nu va da gres.
Indiferent ca este vorba de egoism, zgacenie...ca in cazul de mai sus, sau poate vrea sa posede o jucarie intr-un magazin , sau nu vrea sa se spele pe maini...
Fiti foarte serioasa cand va spuneti punctul de vedere, si vreti ca sa opriti actiunea copilului, incercati si nu lasati nicicum sa-si insuseasca lucrul dorit,
daca vedeti ca nu asculta nici de data asta, daruitii o frumoasa pedeapsa , spunandu-i ca nu va mai gasi prajitura-jucaria favorita timp de doua zile pentru ca nu va asculta, dar asa sa fie...daca atitudinea aceasta continua sa se dezvolte in copil, va trebui sa mariti pedeasa la o saptamana, si sa o respectati, cea mai mare greseala va fi daca o retractati, cuvantul vostru, nu va mai fi luat in considerare, veti deveni mincinoase si usor de manipulat.
Daca in copilul vostru s-a instalat un obicei din, a nu asculta, atunci va trebui sa luati masuri drastice, va trebui sa nu crutati nuiaua, dar inainte de a folosi-o, explicati clar copilului, de ce luati acea masura...poate o sa spuneti ca e prea mic ca sa inteleaga, dupa sapte copii crescuti, eu va asigur, ca o sa inteleaga!
Dar, nu uitati mamicilor, nuiaua, nu poate tine loc educatiei, asa ca mai intai, cu rabdare si blandete invatati copilul ce trebuie sa faca, fiti serioase atunci cand vorbiti si ferme in decizii, si numai in cazuri de exceptie folositi nuiaua.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
