Pe de o parte alcoolul in societatea in care traim este flagelul care aduce ruina familiilor. Cata suferinta si pagube aduce membrilor acestora, rudelor, prietenilor si colegilor de munca.
Alcoolismul este o bola care daca nu este tratata iti va conduce viata, iti va aduce pagube enorme organismului si chiar moartea.
Hai, sa tratam acest subiect cu toata seriozitatea, si sa vedem daca ar trebui crestinii sa consume alcool?
Eu voi face primul pas si voi aduce in discutie urmatorul verset:
"Nu te uita la VIN cand este rosu, cand spumega in pahar, cand face vartejuri in mod curgator; la sfarsit, el musca ca un sarpe si inteapa ca o vipera:
Ochii tai vor vedea lucruri ciudate, si inima ta va spune lucruri rele."(Prov.23.31-33)
Astept comentariile voastre.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Sunt de acord cu prologul sorei Lucia, mare rau a facut alcoolul in randurile oamenilor.
Eu fac al doilea pas: pun tot contextul in care este rostit acel verset aratat de sora...nu de alta dar e o vorba...orice verset scos din context este un pretext, deci:
29. Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roșii?
30. Ale celor ce întârzie la vin, și se duc să golească paharul cu vin amestecat.
31. Nu te uita la vin când curge roșu și face mărgăritare în pahar; el alunecă ușor,
32. dar pe urmă ca un șarpe mușcă și înțeapă ca un basilisc.
33. Ochii ți se vor uita după femeile altora, și inima îți va vorbi prostii.
34. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.
35. "M-a lovit... dar nu mă doare!... M-a bătut... dar nu simt nimic! Când... mă voi trezi? Mai vreau vin!"
Sa luptam pentru credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna!!!!!
Deconectat
RE: Ar trebui crestinii sa bea alcool?
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
18559. Postat la 31/05/2012 18:59 - 4720z5h3m
Un subiect care pe mine mă doare. Nu pot zice decât atât: alcoolul "ucide" nu numai pe cel ce-l bea ci, și pe cei din casa celui care bea.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: Ar trebui crestinii sa bea alcool?
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
18565. Postat la 01/06/2012 14:23 - 4719z9h39m
Alcoolul este o armă a satanei foarte mare, de multe ori mulți cad din cauza alcoolului și devin niște persoane care nu mai au nici o speranță sau nici o șansă în viață sa când majoritatea trec prin niște dificultăți în familie sau în societate mulți cad în depresii încât singura soluție o văd în alcool care simt nevoia și au senzația că le va alina durerea sau suferința, dar în fond ea îți ruinează viața și îți strică perspectiva ta cu cei din jurul tău..
Dacă cercetăm scriptura ea ne învață și ne dă multe exemple de a te feri de băuturi amețitoare și care îți i-au mințile însă nu vreau să fiu nepoliticos ca să apăr băutura eu unu nam găsit în Legea Domnului să nu bei? De oarece mulți accentuează că dacă bei un pahar de vin faci păcat și mulți se feresc de a bea un pahar de vin cea ce nu-ți ia nici mințile nici nu te îmbată, vinul care e bun și curat nu din magazine e bun pentru circulația sângelui și de a întări sângele, de multe ori persoane care donau sânge medicul recomanda să bea niște vin curat. Problema în privința multora este că de multe ori nu știu să-și pună frâu la băutură și o găsesc că o plăcere de a savura pină când ajunge ca băutura să ai fie stăpânul său. Versetele din scriptură sânt bune pentru noi ca credincioși ai Domnului însă pentru cei de afară care nu cunosc cuvântul nu au nici un sens sau vreo importantă de a-și pune frâu pentru că ei sânt stăpâniți de duhul înșelăciuni.
Cu durere că mulți dintre oamenii de credință ori nu știu, ori sunt neatenți la ce vorbesc (asemenea lui Moise când a lovit Stânca în loc să-I vorbească), să ne îndreptăm atenția la SFINTELE SCRIPTURI (singura călăuză Sfântă a credincioșilor), în care, NU EXISTĂ CUVÂNTUL ALCOOL - pentru cei interesați de Cuvântul Sfânt, suficient în toate variantele Bibliilor creștine, Acesta tratează FOARTE CLAR problema BĂUTURILOR AMEȚITOARE din care, CU ONOARE SFÂNTĂ face parte și VINUL!
În aceste condiții, unora (credincioși ori necredincioși) le plac băuturile amețitoare - alții, din fățărnicie sau de teama propriei iresponsabilități, fără discernământ duhovnicesc, le-au înlocuit-o cu mustul... proaspăt (cu drojdie în sine-intrinsec) sau fiert-mort (la fel de bun și de rău, ca și Vinul curat-fără drojdie - care simbolizează Duhul Sfânt - Sângele lui Mesia la comemorarea morții Sale la Pesach-Marci 14.25; Luca 22.18) - Osea 4.11- Cornilescu: ,,Curvia, VINUL și mustul iau mințile omului,,; BOR: ,,Desfrânarea, vinul și mustul dau curaj inimii,,.
Ca și pentru alimente, carne sau acrituri (murături), în limba și gândirea ebraică BĂUTURILE SUNT CATEGORISITE FOARTE CLAR, ca: ,,fermentate,, (yayin = vinul alb pentru beții și chefuri - la curțile regești - Daniel 1.8, și șehar-kiduș = vinul negru pentru veselirea inimi și duhului - dat preoților și leviților la templu) și ,,alcoolice distillate după fermentare,, - interzise (otrăvitoare și distrugătoare, simbol pentru urgiile date asupra egiptului (tiroș, debaș și asis).
În limba greacă (improprie Sfintelor Scripturi), băuturile se împart în 2 categorii: glukos-dulce - admis, și oinon-spirtos, atât fermentatele (admise scripturistic) cât și distilatele nepermise scripturistic)! Așa resping unele religii VINUL băut atât în Vechiul Legământ (Leviticul 23.13), cât și în Noul Legământ-băut de Însuși Mesia (Matei 26.29), ca binecuvântare pentru Împărăția Păcii milenare (Amos 9.14), implicit pe Noul Pământ;
Cu toate inadvertențele (neconcordanțele) lor, toate variantele de BIBLII vorbesc FOARTE CLAR despre BĂUTURA care se aducea PREOȚILOR și LEVIȚILOR LA CORTUL ÎNTÂLNIRII (nu în Sfânta și Sfânta Sfintelor) și LA TEMPLU (nu în Locașul Sfânt):
- Ioel 1.9: Au încetat darurile de mâncare și jertfele de BĂUTURĂ din Casa Mântuitorului; preoții, slujitorii Mântuitorului, jelesc.
- Exodul 29.40: Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floare de făină frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline fără drojdii și o jertfă de BĂUTURĂ de un sfert de hin de VIN. 41. Pe al doilea miel să-l jertfești seara și să aduci împreună cu el o jertfă de mâncare și o jertfă de BĂUTURĂ, ca cele de dimineață; aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Mântuitorului;
- Exodul 37.16: A făcut apoi uneltele care trebuiau puse pe masă: farfuriile, cățuile, potirele și ceștile ei, care slujeau la jertfele de BĂUTURĂ; le-a făcut de aur curat.
- Leviticul 10.9: Tu și fiii tăi împreună cu tine să nu beți vin, nici BĂUTURĂ amețitoare, când veți intra în Cortul întâlnirii, ca să nu muriți: aceasta va fi o lege veșnică printre urmașii voștri,
- Leviticul 23:13: să adăugați la el două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu
untdelemn, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Mântuitorului; și să aduceți o jertfă de BĂUTURĂ de un sfert de hin de vin.
- Numeri 29:18: împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de BĂUTURĂ pentru viței,
berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate.
- Ezra 7:17: Ca urmare, vei avea grijă să cumperi cu argintul acesta viței,
berbeci, miei și ce trebuie pentru darurile de mâncare și jertfele de BĂUTURĂ și să le aduci pe altarul Casei Mântuitorului vostru la Ierusalim.
- BĂUTURA este INTERZISĂ Nazireului - închinat Mântuitorului - Numeri 6:3: să se ferească de
vin și de BĂUTURĂ îmbătătoare; să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din vreo BĂUTURĂ îmbătătoare; să nu bea nicio BĂUTURĂ stoarsă din struguri și să nu mănânce struguri proaspeți, nici uscați, precum și Celui consacrat - Luca 1.15: Căci va fi mare înaintea lui YHVH. Nu va bea nici vin, nici BĂUTURĂ amețitoare și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
POPORUL SFÂNT A BĂUT și BEA VIN: Deuteronom 32. 13 Israel a mâncat roadele câmpului, i-a dat să sugă miere din stâncă, untdelemnul care iese din stânca cea mai tare, 14 untul de la vaci și laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Basan și a țapilor, cu grăsimea grâului, și ai băut VINUL, sângele strugurelui.
- Judecători 9.13: Dar vița le-a răspuns: Să-mi părăsesc eu VINUL, care înveselește pe YHVH și pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?
- 2 Samuel 16.2: Împăratul a zis lui Țiba: Ce vrei să faci cu acestea? Și Țiba a răspuns: Măgarii sunt pentru casa împăratului, pentru călărie, pâinile și roadele de vară sunt pentru hrana tinerilor, și VINUL pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiți în pustiu.
- Eclesiastul 9.7: Du-te, dar, de mănâncă-ți PÂINEA cu bucurie și bea-ți cu inimă bună VINUL; căci demult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
- Isaia 62.9: Ci cei ce vor strânge grâul, aceia îl vor mânca și vor lăuda pe Domnul, și cei ce vor face VINUL, aceia îl vor bea în curțile Locașului Meu celui Sfânt.r1;
- Proverbe 20.1: VINUL este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oriCINE SE ÎMBATĂ CU ELE NU ESTE ÎNȚELEPT.
LIPSA VINULUI este BLESTEM: Amos 5.11: De aceea, pentru că pe sărac îl călcați în picioare și luați daruri de grâu de la el, măcar că ați zidit case de piatră cioplită, nu le veți locui; măcar că ați sădit vii foarte bune, nu veți bea din VINUL lor!
BĂUTUL VINULUI este BINECUVÂNTARE: Amos 9.14: Voi aduce înapoi pe prinșii de război ai poporului Meu, Israel; ei vor zidi iarăși cetățile pustiite și le vor locui, vor sădi vii și le vor bea VINUL, vor face grădini și le vor mânca roadele.
- Apocalipsa 6.6: Și, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care
zicea: O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul și VINUL!
În multe direcții Biblia ortodoxă este mult mai corectă!
- ca atenționări: Sirah 19.2: VINUL și femeile înșeală pe cei înțelepți; Sirah 31.29: La VIN nu te face viteaz, că pe mulți i-a pierdut VINUL; Sirah 31.30: Cuptorul încearcă oțelul călit; tot așa și VINUL, inimile trufașilor, care stau gata să se încaiere; Sirah 31.34: AMĂRĂCIUNE sufletului ESTE VINUL când se bea MULT; certuri și faccăderie.
- ca binecuvântări: Sirah 31.31: Întocmai CA APA PENTRU VIAȚĂ este PENTRU OM VINUL, DE-L VEI BEA CU MĂSURĂ; Sirah 31.33: Bucuria inimii și veselia sufletului este VINUL, când se bea la vreme cu măsură.
Multă călăuzire de Sus!
<< ADEVĂRUL FĂRĂ DRAGOSTE ESTE O ÎNȘELĂTORIE; DRAGOSTEA FĂRĂ ADEVĂR ESTE O ILUZIE >>
Deconectat
RE: Ar trebui crestinii sa bea alcool?
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
18586. Postat la 02/06/2012 14:04 - 4718z9h58m
Oricât de " mort" ar fi mustul fiert, tăiat din fermentație și îmbuteliat, pentru noi cei în vârstă e o băutură inofensivă, hrănitoare, neinvazivă. E "prigatul" nostru.
Este o altă metodă de-a avea sucul de struguri tot anul ?
Cine vrea să aibe must (zeama-sucul de strugure) tot anul VIU (cu viață și curat), cu TOATE vitaminele și enzimele conservate și suplimentate natural, poate recurge la următoarea rețetă:
1. Se pregătesc strugurii pentru must, și hrean pentru conservare;
2. Se zdrobesc struguri (soi sau amestec);
a. Se trec prin lin sau teasc (presă);
b. Se maturează (se depozitează și se amestecă bine, într-un vas mare, pentru uniformizare, îndepărtând posibilitatea unor diferențe de calitate, existente între prima și ultima scurgere);
c. Se transvazează în damigeni de câte 50 litri, umplute până deasupra umerillor (lăsate cu gâtul gol cam 3,5 litri);
2. Se curăță hreanul cu o perie de rădăcini (pai gros), sub jet de apă - fără a se rade coaja cu obiecte tăioase (cuțite);
a. Se cântărește hreanul, în porții de câte 750 grame pentru fiecare damigeană de 50 litri;
b. Se rade pe răzătoarea mare (nu cea mică, pentru morcov sau cartofi pentru piftele) - ca volum, apare... cam 2 farfurii adânci de hrean ras;
c. Se introduce hreanul ras în fiecare damigeană (cu o pâlnie cu gâtul gros, pentru gâtul damigenii);
d. Se amestecă INSISTENT conținutul de must și hrean, în fiecare zi, pe timp de cel puțin o săptămână, până când mustul se limpezește, fără nici o tendință de fierbere (fermentare);
e. Dacă a 2-a zi are tendintă de fierbere, se mai adugă hrean (care, ca ceapa, poate fi mai tare, sau mai slab, ca usturime simțită la ochi - este mai slab, pui mai mult - este mai tare, pui mai puțin - până la 1 kg, 1,25 kg hrean la damigeană;
3. Când se limpezește perfect (cam peste o lună), se poate trage de pe drojdia de la fundul damigenii, într-o altă damigeană, peste care se pun 500 grame hrean, lăsat până în primăvară - la pivniță;
4. Damigeana începută, se poate trage la sticle de 1 l. sau de 2 l. (cu oarece risc de fierbere în sticlele ținute la căldură).
Pentru cei neobișnuiți cu acest mod de conservare, se simte un ușor iz de hrean... dar calitativ, este superior mustului curat.
Personal, folosesc acest must, din copilăria în care datorită fanatismului adventist, nu am știut ce este vinul Sfânt - kiduș-ul (fermentat fără aer - sub presiunea fierberii - vinul nou în burdufuri noi) din care, acum beau 1 lingură la una, două, sau trei zile, și la mesele festive din Sfintele Sărbători veșnice (Pesach - începând cu Cina cea de taină din prima strajă de seară din 14 Abib-Nisan, Corturi, și de Shavuot- Sărbătoarea Săptămânilor) - în afară de Cincizecime (cumpăna sărbătorilor), și în afară ISPĂȘIRE (Shabbath - Shabbathon = Shabatul Shabaturilor), când POSTESC.
Kidușul era băut la templu, de preoți și leviți. Personal nu beau în timpul posturilor, când am studiul Sfintelor Scripturi (când știu că trebuie să pun mâna pe Sfântul Cuvânt), la rugăciuni, și în consacrări, sub forma Nazireatului.
Har și Pace cu binecuvântări!
<< ADEVĂRUL FĂRĂ DRAGOSTE ESTE O ÎNȘELĂTORIE; DRAGOSTEA FĂRĂ ADEVĂR ESTE O ILUZIE >>
Deconectat
RE: Ar trebui crestinii sa bea alcool?
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
18590. Postat la 03/06/2012 06:01 - 4717z18h1m
Toamna aceasta am să încerc să fac câteva sticle după această rețetă.
Doar o nelămurire: de ce-l bei cu lingura? E așa rău la gust?
1. Această rețetă nu poate fi folosită la sticle (1 - 2 litri), decât în cantități mai mari (25 - 50 litri) - dacă suntem copii ai Celui prea înalt, gândim puțin, pe temeiul Sfintelor Scripturi - se poate proceda ca și cu mielul pascal care se împărțea la mai multe persoane (Exod 12.4).
2. Nu pot să cred că un om (sau femeie... adultă) nu știe ce gust are vinul și... cu ce se bea! ...astfel, întrebarea finală nu poate fi altfel, decât batjocoritoare (departe de a fi tendențioasă). Pentru încadrarea în normele date omului de Cel Prea Înalt, pentru trăirea în bucuria fericirii și a unei sănătăți depline, și asupra băuturii, avem exemplul dat de Mântuitorul ucenicilor, cărora le-a dat să bea vin - CU PAHARUL = un pahar cu vin (nu un pahar de vin) la 12 bărbați. Dacă un pahar pentru vin are cam 250 grame, aritmetic, împărțit la 12, fiecărui bărbat îi revine aproximativ 20 grame. Din dorința împlinirii Sfântului Cuvânt rla literăr1;, scrupulos, alături de rcam toate normele Vechiului Legământ împlinite de Mesia și ucenicii Săi în Noul Legamânt, respect și această normă să beau când am rplăcere și posibilitater1;, 20 grame (o lingură mare - nu linguriță) cu vin (pus într-un pahar pentru vin).
3. Să-mi fie iertate expresia - la așa întrebare, voi da un așa răspuns - la așa nas, un așa obraz: Ca fructul oprit, rodul pomului din mijlocul grădinii Edenului, bun de mâncat și plăcut de privit, dorit să deschidă mintea cuiva (Genesa 3.3,6), ca și curva din Proverbe (23.27,28), vinul este bun de băut și plăcut la privit (el ia mințile omului (Osea 4.11) - el alunecă ușor pe gât dar la urmă poate să muște ca un șarpe, dacă este prea mult(Proverbe 23.29-32) - înțeapă ca un basilic cu limba despicată (asemenea predicatorilor care spun și Adevăr și Neadevăr, cu aceeași limbă, în basilicile religiilor false r11; basilica = adăpostul basilicilor). Ca și preoțimea din vechime (deschis - pe față), predicatorii adventiști (în ascuns de fața membrilor) beau vin - de când am aflat aceasta, am cercetat, am studiat, și am procedat ca atare. Am întrebat prof.dr.chirurg cardiolog, și răspunsul a fost mai mult decât biblic (și biblic, și medical): dacă poți să bei un vin negru (roșu) curat, ca pe un medicament = o lingură la masă, este bun pentru inimă și circulația sangvină (inclusiv pentru creier) - dacă nu poți să te oprești la o lingură-două, orice băutură alcoolică este periculoasă! ..fără cuvinte! Minte să aibe omul, că vin găsește! O sticlă de un litru cu vin negru, la familia mea (4 persoane: 1 bărbat, 1 femeie și 2 copii bărbați), ne ajunge.. undeva.. la peste 3 luni. În acest domeniu, eu și casa mea.. pot spune ca în Iosua 24.15 - Adevărul.. m-a făcut liber (Ioan 8.32).
Har și Pace Sfântă!
<< ADEVĂRUL FĂRĂ DRAGOSTE ESTE O ÎNȘELĂTORIE; DRAGOSTEA FĂRĂ ADEVĂR ESTE O ILUZIE >>
Deconectat
RE: Ar trebui crestinii sa bea alcool?
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
18599. Postat la 03/06/2012 21:16 - 4717z2h46m
Nu am băut vin, nu beau vin. Îl urăsc și poate pentru ce mi-a făcut.
De aceea și fac must toamna pentru a mă bucura de strugure tot anul. Am întrebat deoarece nu știu absolut deloc cum e mustul preparat așa cum ai explicat tu. Azi am întrebat pe cineva, și mi-a zis că e extraordinar de bun. Păstrează mirosul și gustul strugurelui. Mi-a explicat că în fiecare sticlă de 2 litri pune o rădăcină mică de hrean. În fiecare zi agită sticlele timp de o lună. Apoi le pune în cămară.
Nu am înțeles deloc de ce mi-ai vorbit așa. M-am mirat că mustul îl consumi cu lingura, atât! În fine, fiecare e liber să găndească ce vrea. Eu dacă nu înțeleg ceva, am obiceiul să mai insist ca să fiu sigură că am priceput. Cu ce oi fi greșit?
Dupa cat s-a scris aici, vad ca parerile sunt impartite.
Unii sunt de parere ca se poate bea putin vin, adica cumpatat(lingura).
Altii deloc...numai vin taiat, adica nefermentat.
Eu va dau un sfat care place Domnului.
Nu bea alcool nici tu , nici fii tai, nici sotia ta...nimeni din casa ta!
Iata, ca acest sfat il gasim in Biblie si place mult Domnului...
"Cuvintele lui Ionadab , fiul lui Recab, care a poruncit fiilor sai sa nu bea vin , sunt implinite, caci ei nu bea vin pana in ziua de azi si au ascultat de porunca tatalui lor. Iar eu v-am vorbit mereu, mereu si nu M-ati ascultat"Zice Domnul(Ieremia 35-14)
Daca vreti sa cunoasteti toata povestea cititi tot capitolul 35.
Familia noastra a decis sa nu bea deloc vin, pentru ca ne-am gandit ca fii neascultatori de Dumnezeu (daca vom avea)nu vor sti sa se infraneze, si se vor scuza cu: "Nu-i pacat sa bei vin."
Apoi daca vrei sa vestesti Cuvantul celor din jur, niciodata nu vei fi lumina band vin in fata lor, caci pana atunci bautura i-a dus la destrabalare, i-a tarat in toata mocirla de pacate.
In biserica daca esti slujitor si ai persoane care nu stiu sa se infraneze de la bautura, tu, care bei, nu vei avea putere asupra lui sa-i spui: "Nu mai bea!"
Dupa cum bine stiti cei mai multi care se intorc la Hristos au fost sclavi ai alcoolului, iar aceasta boala nu se poate trata decat intr-un singur fel.
Sa nu mai bei nici macar o picatura!
Atunci dragii mei, ar trebui crestinii sa bea alcool?
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Pentru că nu pot eu să trezesc pe cineva din somnul ignoranței, încerc să răspund, fără să intru în polemica părerilor omenești:
1. nu pot pune ,,cuvintele lui Ionadab,, fiul lui Recab (temperament războinic până la crimă, care a interzis FIILOR LUI să bea vin, nicidecum FIICELOR LUI), mai presus de Cuvântul Mântuitorului care a băut vin - am explicat clar, biblic, pe înțelesul oricărui om de bună intenție - da este da, și nu este nu - tot ce este în plus, este de la Satana.
2. dacă eu am spus CLAR: 20 grame VIN (o lingură mare - nu linguriță) pus într-un PAHAR pentru VIN, cum poate afirma cineva următoarea aberație de la vorbele mele? Vali zice: Nu am înțeles deloc de ce mi-ai vorbit așa. M-am mirat că MUSTUL îl consumi CU LINGURA, atât! În fine, fiecare e liber să găndească ce vrea. Eu dacă nu înțeleg ceva, am obiceiul să mai insist ca să fiu sigură că am priceput. Cu ce oi fi greșit?
Ai greșit insistând în ridicol, cu absurdul pe care l-ai realizat, ca între doi surzi care s-au întâlnit la obor: ,,bună ziua nea Istrate - trei boboci de rață frate,,! Ți-am specificat de nu știu câte ori incompatibilitatea într-o discuție cu mine - ți-am răspuns din condescență frățească și mă tratezi cu batjocură!
Dacă eu am spus de două ori că beau VIN negru (kiduș-ul darurilor și zeciuielilor din care beau preoții și leviții la Templu), cât o lingură, într-un PAHAR, cum poate cineva SĂ SE MIRE, că eu, consum MUSTUL cu lingura? - deci, eu am spus VINUL cu paharul, nu MUSTUL cu lingura! Repet: cine nu știe ce vorbește, este mai bine să tacă! Ce se poate răspunde unui asemenea om?
În această situație, prin singura mea dorință de a rămâne în relație cu cei ce se tem de YHVH, spre Slava și mărirea Sa, eu trag o concluzie: dacă nu este o supraevaluare, aceasta este o încercare de instigare la răspunsuri incomode, care să ducă la deprecierea mea spirituală și la banare, după pricipiul de bază al bisericilor confesionale.
Iată că, de această data, în dorința și favoarea comuniunii cu elementele de valoare, pe care cel Rău nu le poate stăpâni, eludez provocările arogante, după două sfaturi biblice:
1. Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. - 2 Timotei 2:23.
2. Dar de întrebările nebune, de înșirările de neamuri, de certuri și ciorovăieli privitoare la Lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice. - Tit 3:9.
Lumea de astăzi, este smintită de religia falsă, devenită o lume cu dublă și triplă personalitate, asemenea Dumnezeului la care se închină - dublu, sau triplu!
Văd și mă minunez de PUTEREA SFÂNTULUI CUVÂNT (Ieremia 5.31: Prorocii prorocesc neadevăruri, preoții stăpânesc cu ajutorul lor, și poporului Meu îi plac aceste lucruri . Dar la urmă.., ce veți face?
Dubla sau tripla personalitate este o boala de natura psihica extrem de periculoasa ce poate evolua din diferite motive: fie genetic, fie din cauza unor abuzuri, ..a singurătății, ..a diferitelor obstacole ale vietii, și cel mai frecvent din cauza religiei false care nu poate asigura o viață curată (una se face, și alta se vorbește)! Religia falsă duce la o viață portretizată, în paralel cu viața reală. Exemplu, la calendarul evreiesc, ca să nu se unească Ispășirea cu Sâmbăta, se schimbă data Lunii noi, cu până la 3 zile față de conjuncția Lunii noi. De obicei, în dubla personalitate, prin tendința de a se arăta partea bună, se pierde controlul rațiunii - linia judecății - este o gravă tulburare de atenție, care necesită NEAPĂRAT o consultație la un experimentat PSIHIATRU, nu psiholog!
Fără a analiza ipocrizia conducătorilor religioși, ..credincioșii de astăzi, în general, unii susțin cu patimă nevinovată marile Falsuri biblice, cu argumente biblice, iar alții, susțin idei și teorii biblice - departe și pe dinafară de Biblia pe care o țin în mână, convinși că sunt pe drumul bun, pe temeiul Bibliei.. schimbată la greu de uneltele Satanei care au ascuns și au distrus Adevărul Sfânt (dat odată - o dată pentru totdeauna) pe care oamenii l-au înlocuit cu un SUROGAT FALS, specificând în fiecare variantă de Biblie (șocant de diferită una de alta) că nimeni să nu mai adauge sau să nu mai scoată ceva din ele! Adică, nimeni, să nu mai adauge sau să scoată, din ce au schimbat înșelătorii care au răstâlmăcit Cuvântul Sfintelor scripturi, în N variante de Biblii!
Dacă mai interesează pe cineva run piculeț de Adevărr1;, eu zic, să stea strâmb și să judece drept (cine vrea, și cine poate):
1. între varianta septuaginta (BOR) și varianta masoretică (zis protestantă și neoprotestantă Cornilescu - mult mai prelucrată de om).. există deosebiri la.. numărul de cărți (BOR = 80, Corni = 66); ..la capitole (BOR = 1347, Corni = 1189), ..la versete (BOR = 35.178, Corni = 31.102). Nu este CLAR și simplu de înțeles, că ori într-o Biblie, ori într-alta, ceva este FALS? ..din care și în care s-a adăugat sau s-a scos??? ..cine a schimbat??? ..nu este aceasta o întrebare legitimă în fața unui Fals ordinar-ridicol?
2. Știu bine, că fiecare om crede că el are dreptate și mai ales știu că cel de partea răului se manifestă de la contraziceri cu argumente fără noimă, până la o atitudine agresivă, depășind și limita minimului bun simț al principiului și demnității - dovedind că nu știu ce înseamnă aceasta.
3. Știu bine, că în general (în mod obișnuit), omul (marea majoritate) înțelege lucrurile ori pe dos, ori cu totul aiurea de realitate, dar unii excelează în convingerile lor, până acolo că nu are nici un sens O A TREIA încercare de a-i lămuri de CONTRARIU!
4. Cunoscând sufucient de bine și latura polemicii religioase, înțeleg că nu are nici un sens a mă lansa în polemica celor ce pun întrbări cu scop tendențios ori contradictoriu, la care nu acceptă nici un răspuns (oricât de cuprinzător ar fi) în afara ridicolui lor.
În aceste condiții nu mai am nimic de spus, în afară de Luca 16.31: Dacă nu ascultă pe Moise și pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți - din care, fiecare poate deosebi și alege BINELE sau RĂUL.
După Ezechiel 34.22, Tatăl nostru din ceruri să judece între oi și capre, între oaie și oaie! Halleluiah!
<< ADEVĂRUL FĂRĂ DRAGOSTE ESTE O ÎNȘELĂTORIE; DRAGOSTEA FĂRĂ ADEVĂR ESTE O ILUZIE >>
Deconectat
RE: Ar trebui crestinii sa bea alcool?
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
18653. Postat la 11/06/2012 12:49 - 4709z11h13m
La un momendat la un frate i sa pus o intrebare, care e mai mare pacat a minca porcul sau a bea vin?...si a dat un raspuns inexplicabil adica, porcul e mai important.... ce vreau sa aduc in evindenta, de multe ori lucrurile se vad fara inteles avint ca prioritate anumite puncte care nu asi au interesul si care fac pe uni sa devina perfectionisti....chiar daca omul se fereste de un lucru mare nu se poate feri de un lucru mic si daca te feresti de un lucru mic nu te poti feri de lucrul cel mare, pacat tot face omul..
Foarte frumos mesaj frate Emanolache! ...împăciuitor, ...mulțumește pe toată lumea! Dar... ??? ...chiar nu ai nici un verset biblic de care să mă agăț și eu ??? ...ca să nu cad ??? Apoi... ce părere o avea Cel Veșnic Prea Înalt despre alăturarea PORCULUI de VIN ? ...chiar în discuția noastră, fără să analizăm tenta discuției (pe care Mântuitorul o știe), în care, ...eu, tu, noi oamenii, putem greși dar... în Atoată știința Sa, El nu poate greși!
Da! ...ai dreptate că, Antioh Epifanul a sacrificat porci pe altarul Templului (vezi Macabei)! ...unde, preoțimea Aronică primea VIN-kiduș !
Dragă frate Emanolache! ...care jertfă adusă la Templu, nu era însoțită de VIN-kiduș? Nu beau preoții VIN-kiduș ??? ...nu au băut ucenicii VIN-kiduș? ...nu a băut Mântuitorul VIN-kiduș? Poate... un duh de minciună (???) te ducea cu gândul la Daniel 1.8, care nu a vrut să se spurce cu bucatele alese ale împăratului, și cu VINUL (care VIN...??? ...frate Emanolache???) ...cu VINUL pe care-l bea împăratul! ...de ce CU ACEL VIN se SPURCA??? ...pentru că era ,,yain,, - vin alb, care este pentru chefuri, și pentru plăcerile păcătoase!
Dragă frate Emanolache! Înainte să merg în clasa I, eu citeam pe Biblie - cam greuț, ...dar citeam și... spre rușinea mea, trebuie să recunosc faptul că până acum vreo doi ani, nu am știut că nu știu să citesc în Biblie, ...cu toți anii petrecuți de mine prin câteva ,,aule,, - nu în clase!
Rușinea este a mea, dar... dacă tot ne-am întâlni pe strada asta (nu se știe cât, pentru că de la un timp, pe mine mă interesează mai mult Cerul - situație în care oamenii te resping dintre ei, ...spre binele tău), te întreb: înainte să faci această postare, te-ai rugat ??? ...în felul tău??? ...ai primit un răspuns???
Dacă poți să răspunzi, mulțumesc pentru că nici eu nu le știu pe toate dar... la acest punct, ...sunt doar curios de ro altă luminăr1;!
Dacă Bibliile mele îmi confirmă rlumiana tar1;, o voi primi! ...dacă nu, îți voi spune! Tatăl nostru din ceruri, să te binecuvinteze spre Slava Sa!
Cu dragoste frățească... Shalom uvraha!
<< ADEVĂRUL FĂRĂ DRAGOSTE ESTE O ÎNȘELĂTORIE; DRAGOSTEA FĂRĂ ADEVĂR ESTE O ILUZIE >>
Pentru mine, DEPINDE, insemna exact ceea ce exprima cuvantul: unele persoane nu ar trebui sa bea deloc iar altele pot sa bea linistite o micuta cantitate de vin dar fara ca sa se imbete (lucru condamnat de Dumnezeu prin Cuvantul Scripturii).
Deci, sora Lucia, raspunsul categoric la intrebarea subiectului deschis de dvs. ( in urma tuturor argumentelor aduse) este acesta: DEPINDE.
Si ca sa dau un argument absolut al Scripturii, care sustine afirmatia mea categorica (DEPINDE) am sa citez versetul: 1 Timotei 5:23 Să nu mai bei numai apă, ci să iei și câte puțin vin, din pricina stomacului tău, și din pricina deselor tale îmbolnăviri.
Asta a spus apostolul Pavel (plin de Duh) unui alt om plin de Duh.Daca era interzis de Dumnezeu cu desavarsire sa se consume vin..Duhul din apostol ar fi stiut si nu i-ar fi dat o astfel de recomandare, mai tanarului, Timotei.
Deci, sora, DEPINDE!!!
Exemplele pot continua.
Sa luptam pentru credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna!!!!!
Nu este un raspuns categoric , ci un sfat, pentru ca multi care le place sa bea (si nu putin) isi gasesc o portita de scapare in acest verset.
Insa acestia nu sufera de stomac, ci de o dorinta care este catastrofala pentru trup si duh.
Crezi ca ar trebui sa deschid un subiect si cu fumatul...ce zici?
DEPINDE!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Eiiii....daca Scriptura nu este categorica atunci imi pare rau.
Sfatul meu pt. dvs. este urmatorul: nu beti nimic.
Exista multe alte exemple categorice...insusi Domnul Isus a dat sa bea vin oamenilor ... de cea mai buna calitate, chiar El a baut vin .... daca vrem sa fim mai ""pocaiti"" si mai sfinti ca insusi Domnul.......
""A venit Ioan nemancand si neband...nu l-ati primit....a venit Domnul mancand si band si....""
Daca nici acea parte din Scriptura nu e categorica.... imi pare din nou rau.
NU E PACAT SA BEI VIN...... asta mi-a spus-o insusi Domnul prin CUVANTUL sau.
Si tot El mi-a spus ca ESTE PACAT SA TE IMBETI.
E diferenta intre cele doua lucruri.
Si ca sa stiti.... chiar si cu tutunul DEPINDE.
Cat despre deschiderea altor subiecte pe acest portal, in calitate de membru aveti tot dreptul sa o faceti.
Am vazut oameni care si-au bagat tutun in maseaua cariata si care durea teribil, ziceau ei ca astfel folosit tutunul micsoreaza durerea, nu stiu, nu am verificat d.p.d.v.m. medical daca este adevarata sau nu amelioararea dar, ce vreau sa zic este ca , iata, si folosirea tutunului intra sub incidenta cuvantului DEPINDE.
Sa luptam pentru credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna!!!!!