Aveți o persoană despre care credeți că a marcat istoria prin ceea ce a fost sau făcut? Aici este spațiul unde ne puteți spune câteva cuvinte despre el.
Pentru ca să înțelegeți despre ce este vorba voi da eu primul exemplu.
Petre Țuțea
(n. 6 octombrie 1902, Boteni, județul Argeș - d. 3 decembrie 1991) a fost un eseist, filosof, economist și om politic român.
Astăzi la radio sau TV vedem în marea majoritate cum se afoșează persoane care nu pot fi nici pe departe un exemplu ci pur și simplu nu ai ce să iei de la ele de aceea vreau să încep lista cu această persoană care merită să fie cunoscută:
Biografie
Născut în familia unui preot, a studiat la Liceul rNeagoe Basarabr1; din Câmpulung-Muscel și la Liceul rGeorge Barițiur1; din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, Magna cum laude (1929).
Descris de Emil Cioran:
r«Un marxist entuziast și mistic, dar care nu știa un cuvînt din limba rusă.» (deoarece Țuțea și-a făcut cruce sărutând ziarul Pravda.)[1]r1;
În anul 1932, fondează revista Stânga: linia generală a vremii, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. La ziar colaborează Sorin Pavel și Petre Pandrea, autorii Manifestului Crinului Alb (rGândirear1;, VIII, nr. 8-9, 1928), precum și Traian Herseni, Petru Comarnescu, Mihai D. Ralea.
În 1933 este referent în Ministerul Comerțului și Industriei, instituție care în 1936 își va schimba numele.
Între anii 1933-1934 a fost atașat la Legația Economică Română din Berlin, unde se întâlnește cu Nae Ionescu.
În 1935 a publicat Manifestul revoluției naționale, împreună cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu și Petre Ercuță. Între anii 1936-1939 a fost șef de secție în Ministerul Economiei Naționale, Biroul de publicații economice și propagandă. În 1940 a fost șef de secție în Ministerul Comerțului Exterior.
Colaborează la diverse publicații, în special la Cuvântul, ziar condus de Nae Ionescu, unde publică articole de economie politică. Printre ceilalți colaboratori ai ziarului se aflau Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu și mulți alți intelectuali ce făceau parte din generația anilor 1930.
În cadrul Guvernului Național-Legionar instaurat după 6 septembrie 1940, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Șef de Serviciu și apoi cea de Director în Ministerul Economiei Naționale.[2] Între 1940-1944 a fost Șef de secție în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naționale.
Este arestat de către autoritățile comuniste impuse de sovietici și anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi este arestat din nou pe 22 decembrie 1956 sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale. Este condamnat la 10 ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces în 1959 și este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare, mai ales la Aiud.
După ce a fost eliberat în timpul amnistiei din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Țuțea s-a aflat sub observația permanentă a securității comuniste. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului Prometeu. Către sfârșitul vieții a început o Antropologie creștină concepută schematic în șase capitole:
Problemele sau Cartea întrebărilor;
Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice;
Stilurile sau Cartea unităților cultural-istorice și a modalităților estetice ale artelor, sau Omul estetic;
Științele, sau Disciplinele spiritului omenesc;
Dogmele sau situarea spiritului în imperiul certitudinii;
Petre Țuțea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza persecuției a publicat foarte puțin înainte de 1989, însă imediat după prăbușirea regimului comunist scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile. <preluat de pe wikipedia>
Deși subiectul nu impune ca personalitățile expuse să fi fost implicați în viața religioasă aleg totuși să aleg ca ce-a de a doua persoană prezentată să fie tot din această zonă.
Richard Wurmbrand(n. 24 martie 1909, București r11; d. 17 februarie 2001, Torrance, California) a fost un predicator creștin luteran.
Născut la București, într-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada adolescenței, a urmat cursurile unei școli politice la Moscova, între 1927 și 1929, apoi a abandonat orientarea comunistă și s-a convertit la creștinism, pentru ca mai târziu să petreacă peste 14 ani în închisorile comuniste pentru activitățile sale creștine care au atras adversitatea autorităților vremii. Atît în închisoare, cît și după eliberare, Wurmbrand a ținut predici, luptînd, totodată, pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume.
După paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.
Wurmbrand se alătură Misiunii Anglicane pentru Evrei. În scurtă vreme, zeci de evrei din România îmbrățișează credința creștină sub influența lui. În plin război mondial, în 1941, misiunea trebuie să se retragă din România, activitatea ei urmînd să fie continuată de misiunea Bisericii Luterane Norvegiene. Împreună cu Sabina, este urmărit de autorități datorită originii evreiești. Rudele Sabinei sînt deportate în Transnistria, de unde nu s-au mai întors niciodată. În acest timp, Richard și Sabina Wurmbrand ajută mulți evrei să supraviețuiască în acele vremuri de grea restriște.
Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sînt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsînd să se vadă optsprezece răni produse de tortură.
După Revoluția din 22 decembrie 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde depune flori la mormintele torționarilor săi.
Aceasta este o prezentare selectivă si foarte scurtă a vieții lui. Pentru detalii puteți căuta pe internet unde se pot găsi o mulțime de alte informații despre el, inclusiv cărți și înregistrări care îi aparțin.
Citate:
- Biserica nu este o societate de sfinți perfecți, ci de candidați la sfințenia perfectă.
- Orice cădere în păcat este reparabilă; căderea din credință, nu.
- Cel mai mare păcat pe care un om îl poate face este să considere că Dumnezeu nu-l poate ierta de un păcat, indiferent care ar fi acela.
- Am călătorit prin toată lumea și am văzut multe lucrări de binefacere în spitale creștine, orfelinate evreești, chiar și case de bătrâni budiste. Ai putea tu săr09;mi dai un singur exemplu de stabiliment de binefacere ateist?
- Există două categorii de atei: cei care zic "Nu există Dumnezeu, așa că pot face răul după bunul meu plac" și cei care spun: "Deoarece Dumnezeu nu există, eu trebuie să fac tot binele pe care l-ar face Dumnezeu, dacă ar exista".
- A iubi este o activitate care nu te plictisește.
- Oamenii refuză credința noastră tocmai pentru că noi nu o trăim.
Bibliografie:
- wikipedia
- youtube
- citatepedia
Daca nu ma intelegi, inainte de a ma contrazice asigura-te ca ma asculti.
Deconectat
RE: Mari români
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
21269. Postat la 13/01/2013 08:12 - 4493z12h8m
CAROL I
Devenit principe al României la 27 de ani, în 1866, Carol I de Hohenzollern- Sigmaringen a arătat sobrietate, stăruință, seriozitate și alte calități deosebite în conducerea statului. În 1869, Carol I se căsătorește cu Elisabeta de Wied, cunoscută și sub numele de Carmen Sylva. Ca rezultate ale inițiativelor principelui cunoaștem: construirea unei căi ferate pe o lungime de 915 km, înființarea la Azuga a unei fabrici de postav etc. Domnia lui Carol I a avut o importanță deosebită și pentru cucerirea Independenței de stat a României, dar și pentru crearea de instituții moderne, premise ale înfloririi economice și culturale. În acest sens, el a primit ajutorul soției sale, Elisabeta. Ea a adoptat costumul tradițional de pânză și a intrat alături de țărani în horă, fapt pentru care opinia publică i-a fost favorabilă.
Deși la sosirea în țară nu știa să spună decât cuvântul românesc, JUR, ca răspuns la angajamentul de credință citit în prezența sa, Carol I notează în jurnalul său:
Ales de națiune principe al României, am părăsit fără ezitare patria și familia pentru a răspunde apelului acestui popor care mi-a încredințat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: Mari români
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
23468. Postat la 28/04/2013 18:30 - 4388z2h49m
DIMITRIE LEONIDA
Inginerul Dimitrie Leonida (1883-1965) a fost în primul rând un mare om de cultură. Era pasionat de muzică, arte plastice și un colecționar priceput de țesături și ceramică românească. Citea cu nesaț cărți despre tehnică, știință, artă, literatură. O parte însemnată din veniturile sale se ducea pe cărți, astfel că, după moartea sa, a rămas o bibliotecă de aproximativ 15 000 de volume, care a fost oferită ca donație statului. Dintre toate preocupările sale, cea mai importantă a fost tehnica. Dintre ramurile tehnicii, inima lui a ales electrificarea, pentru care a luptat toată viața.
La 20 de ani pleca în Germania, la Charlottenburg, unde s-a înscris la școala de ingineri. Acolo, pasiunea lui pentru tehnică a devenit mai precisă, Dimitrie Leonida optând pentru hidroenergetică. Acum înțelegea marile posibilități ale țării sale în ceea ce privește producerea energiei electrice pe baza căderilor de apă. I-a cerut tatălui său să-i trimită hărți detaliate ale României, pe care el a studiat toate râurile principale. Această călătorie pe hartă avea să-l ducă la cel mai important proiect tehnic al vieții sale: planul barajului și centralei hidroelectrice de la Bicaz.
Acesta a fost și proiectul său de diplomă. A lucrat foarte mult la el, calculând pentru diferite înălțimi ale barajului care vor fi regiunile ce s-ar fi inundat și capacitatea lacului format. Profesorul său a căutat să-l tempereze, obligându-l să reducă înălțimea barajului, prevăzută la peste 100 m, la numai 24 m, iar a lacului de acumulare al barajului, de la peste 1 miliard de metri cubi de apă, la o capacitate mai mică. Leonida s-a supus, dar, când, după mulți ani, marea uzină a fost construită, caracteristicile indicate de el s-au dovedit a fi cele mai raționale și eficiente. Barajul de la Bicaz are o înălțime de 127 m și închide un lac de acumulare de 1,2 miliarde metri cubi de apă (dacă este plin).
Ce l-a făcut pe inginerul Leonida să aibă asemenea proiecte mărețe? El avea un scop, urmărea o țintă, pe care o avea permanent înaintea ochilor.
Biblia are răspuns la toate intrebările.
Deconectat
RE: Mari români
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
23635. Postat la 09/05/2013 13:12 - 4377z8h7m
VICTOR BABEȘ
Victor Babeș se numără printre acei oameni de cultură care combină preocupările științifice cu cele artistice. În manuscrisele sale se găsesc, pe marginea textelor științifice, desene foarte reușite (de exemplu, grupuri de țărani veniți la tratament antirabic). De la 14 ani scria poezii și visa să devină actor. Până la urmă, Babeș nu a devenit nici poet, nici actor, ci unul dintre cei mai de seamă savanți ai țării. Victor Babeș s-a născut la Viena în 1854, fiind unul dintre copiii lui Vicențiu Babeș, cărturar român, doctor în drept și litere. Studiile de medicină le face mai întâi la Budapesta, apoi la Viena, unde își dă și doctoratul. Cu toată tinerețea sa, era considerat de către specialiști un om de știință pe deplin format. În numai câțiva ani publică peste 120 de lucrări în limbile română, germană, franceză și maghiară, care îl consacră îl cercurile științifice din întreaga lume.
A venit în țară în 1887, unde a ocupat la început catedra de patologie și bacteriologie a Facultății de Medicină din București. Istoricul medicinii, Valeriu Bologa, spunea despre el că este un strălucit - vânător de microbi. Victor Babeș a descoperit 50 de agenți patogeni și a perfecționat tratamentul antirabic introdus de Pasteur, ceea ce a dus la salvarea multor vieți. Cercetările și descoperirile sale în domeniul holerei, leprei, tuberculozei, difteriei și altor boli sunt unanim recunoscute ca foarte importante. De asemenea, Victor Babeș a scos în evidență, cu mult curaj, rădăcinile sociale ale unor boli foarte răspândite în popor: tuberculoza și pelagra. El a arătat cu fermitate calea pentru combaterea acestora: ridicarea nivelului de trai și îmbunătățirea condițiilor de igienă la sate și orașe. De asemenea, a susținut, pe baze de argumente științifice, necesitatea alimentării cu apă și a canalizării orașelor, ca și a organizării științifice a luptei împotriva epidemiilor.
Microbii, virușii, bacteriile și alți agenți patogeni (care aduc boală) nu pot fi îndepărtați sau exterminați cu pușca. Vânătoarea se face în primul rând cu apă, săpun și detergent.
Am trecut de curand peste o alta sesiune de bacalaureat. Nu stiu daca Nicolae Labis a fost in programa scolara de liceu insa ii rog pe scolari sa ma ierte daca le trezesc amntiri "dureroase". Ii rog insa sa ne inteleaga si pe noi, cei care privim spre scoala cu nostalgie.
Va prezint asadar pe Nicolae Labiș un copil sau mai tarziu un rasfatat al generatiei lui. S-a remarcat invatand sa citeasca de la varsta de 5 ani urmand sa isi aiba debutul publicistic la varsta de doar 15 ani.
Personal imi place foarte mult pozia "Moartea căprioarei". Sper sa va castig atentia si curiozitatea de a afla mai multe despre poetul ce a murit la doar 21 de ani.
Moartea căprioarei
Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.
A rãmas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii mã zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea mã naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.
Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni sã s-adape
Una cate una caprioarele.
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.
Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.
Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!
Ea s-arata saltand si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sã dea gres!
Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.
Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.
Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în maini fãrã sã stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.
Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-mã, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!
Daca nu ma intelegi, inainte de a ma contrazice asigura-te ca ma asculti.
