S-A ÎNSPĂIMÂNTAT STĂPÂNUL LUMII
1. S-a înspăimântat stăpânul lumii, La glasul blândului Profet, (: Și un dușman văzu în Fiul Dulgherului din Nazaret. :)
2. El nu a venit jos să răzvrătească, Nu vrea pieirea nimănui; (: Desculț, pe jos, colindă lumea Și mulți hulesc Numele Lui. :)
3. Urască-L cei fărădelege! Ce-i pasă Lui de ura lor? (: El a venit să aducă pace Și înfrățirea tuturor. :)
4. Și mulți cu pietre Îl alungă Și zic de El ca de un smintit, (: Dar El zîmbește tuturora, Atotputernic și smerit. :)
5. El orbilor le dă vedere Și muților le dă cuvânt, (: Pe cei bolnavi îi întărește, Pe morți îi scoală din mormânt. :)
6. Iar voi, ce-ați plâns în întuneric, Și nimeni nu v-a mângâiat, (: Din lunga voastră întristare: Sculați! Hristos a înviat! :)
Amen
Postat de ami
la 14/08/2010
| 0 Comentarii ·
1264 Vizualizări ·
|
|