Păcatul, un labirint
Din clipa-n care ochii au absorbit lumina,
Tu ai pătruns în marea murdară de păcat;
În marea de mulțime ce spulberă iubirea,
Pândind adesea viața a celui nepătat.
Viața pare dulce, seninul nesfârșit,
Pe suprafața apei ce-n vis te poartă lin.
Dar visul se-nnegrește și te scufunzi subit,
Te-împletești în alge, în sufocantul spin.
Apoi îngrijorarea te face să te-nneci,
Să bei pelinul lumii în cupe de argint,
Și-mbraci în toiul iernii niște haine reci,
Ce îți îngheață mintea-n negrul labirint.
Și de aici-nainte nu-i frână să te-oprească,
Ochii-si cer tributul, iar gura se dezleagă,
Mâinile aleargă dreptatea s-o izbească,
Dar inima naivă nu poate să-nțeleagă.
Când pofta te inundă, ți-e tulbure vederea,
Și viața în plăcere îți pare paradis,
Trezește-te degrabă, aproape ți-e căderea,
Prăpastia-i reală, nu-i spaima unui vis.
Așa e și păcatul, plăcut la suprafață,
Culori atrăgătoare-s țesute-n a lui haină,
Însă în tolba plină de moarte și de ceață,
Se-ascunde gândul sumbru: să te îngroape-n taină.
M. Florentina
Postat de flower
la 13/09/2015
| 1 Comentarii ·
3426 Vizualizări ·
|
| 
