Cunoaşterea prin credinţă

Cunoaşterea prin credinţă

Ilie Rendeş

Teodor Moţ

Motto: "Negreşit,

sunt mai prost decât oricine,

şi n-am pricepere de om.

N-am învăţat înţelepciunea,

şi nu cunosc ştiinţa sfinţilor.",

Pilde 30. 2, 3;

"De aceea mi-e scârbă de mine

şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.",

Iov 42. 6

Mic dicţionar

Alia (Aliyah) – imigrarea în Israel; întoarcerea evreilor în ţara Israel 

Diaspora - totalitatea comunităţilor evreieşti dispersate în afara lui Israel

Galut – exilul evreilor în sens forţat, dureros

Diaspora / Galut – evreii plecaţi prin vitregia istoriei din ţara lor Israel

Eretz-Israel – Ţara lui Israel

Scribi - cărturari în Noul Testament

Soteriologie - mântuire

Şoa – Holocaustul, sau nimicirea în ebraică; Avut loc în perioada hitleristă când şase milioane de evrei au fost exterminaţi în lagărele de concentrare naziste (Auschwitz, Treblinka, şi altele) prin gazare şi alte forme de asasinare, cadavrele fiind apoi incinerate.

Şomroni - samaritenii

Tanah – Biblia  (numai Vechiul Testament) la evrei. Biblia la poporul Israel are trei părţi: Tora (=Învăţătura, Legea), Neviim (=Profeţi) şi Ketuvim (=Scrierile sfinte)

Tora – Învăţătura, Legea. Cele cinci cărţi ala lui Moise.

Introducere

Există mai multe moduri de cunoaştere. De exemplu, de mici copii învăţăm să cunoaştem cât de periculos este focul şi obiectele fierbinţi, ce este gustul, culoarea şi mirosul. Spunem în astfel de situaţi că este vorba de cunoaşterea prin experienţă. În procesul educativ avem o cunoaştere prin învăţare. Geologii determină bogăţii minerale în subsol, bogăţii pe care nu le vedem cu ochiul liber, dar prin aducerea lor la suprafaţă avem o probă clară că există. Probabil cei mai mulţi dintre noi nu au văzut eschimoşi, dar se poate proba existenţa lor. În acestea cazuri este vorba de cunoaşterea prin probe materiale.

Fără a explica putem vorbi de cunoaşterea prin modele, prin axiomatizare (folosită mai ales în matematică şi fizică), prin ştiinţă şi cercetare ştiinţifică, prin artă, prin sentimente, prin imaginaţie, etc.

Ne propunem în continuare să vorbim despre cunoaşterea prin credinţă.

Capitolul I

Întrebări ajutătoare

Motto: "Nimic nu este mai opus adevărului

 decât ceea ce seamănă cu adevărul.

 Duşmanul adevărului nu este minciuna,

ci "aparenţa de adevăr.",

 Autor necunoscut

Arătăm în acest paragraf ce este cunoaşterea prin credinţă şi începem prin a pune două întrebări:

- De unde ştim că a murit John Fitzgerald Kennedy?

- De unde ştim că a murit Nicolae Ceauşescu?

 Pentru amândouă întrebările de mai sus ştim şi cunoaştem cu certitudine că persoanele în cauză au decedat prin existenţa unor probe materiale: existenţa unui certificat de deces, martori direcţi, evenimentele au fost filmate, există relatări în presă şi în alte documente, etc.

Evenimentele menţionate mai sus şi altele din aceeaşi clasă ştim că sunt adevărate, că s-au întâmplat şi că sunt reale în funcţie de cât de veridice sunt probele materiale care există cu privire la ele.

Ce se întâmplă dacă pentru unele evenimente nu există probe materiale? Un răspuns la această întrebare este dat de modul cum răspundem la alte două întrebări. Iată o primă întrebare:

- De unde ştim că Dumnezeu a dat Legea pe muntele Sinai?

În acest caz nu avem probe materiale. Nu există documente scrise, exceptând Sfânta Scriptură. Evenimentul sigur nu a fost filmat de nici un muritor. Mai mult, nici un om nu a fost prezent la momentul când DOMNUL Dumnezeu a înmânat lui Moise tablele legii scrise cu degetul Lui. Poporul Israel a primit poruncă să stea la poala muntelui Sinai şi l-a văzut numai pe Moise coborând cu tablele legii (Ex. 19. 20-25; Ex. 32. 15, 16; Ex. 34. 28-32).

Faptul că Cel Prea Înalt a dat Legea pe Muntele Sinai lui Moise este crezut şi acceptat prin credinţă de către:

-       Biserica lui Dumnezeu;  

-       Poporul Israel şi evreii în general;

-       Toţi oamenii care cred că Biblia este adevărată.

Ateii şi oamenii din alte credinţe care nu au Sfânta Scriptură la bază contestă ceea ce ne spune Biblia privitor la darea Legii. Mulţi dintre acei menţionaţi aici, în special adepţii modelului evoluţionist,  neagă peste măsură de vocal veridicitatea faptului că Dumnezeu ne-a dat Legea.

Prin urmare fără nici un fel de probă materială, credincioşii care au Biblia la bază, acceptă prin credinţă şi numai prin credinţă cea ce ne spune Sfânta Scriptură privitor la acest eveniment.

În concluzie, poporul Israel şi noi, Biserica lui Dumnezeu, prin credinţă cunoaştem / ştim că DOMNUL Dumnezeu ne-a dat Legea pe muntele Sinai. Acceptând prin credinţă acest lucru nu mai avem nevoie de nici o altă dovadă sau confirmare.

A doua întrebare:

- De unde ştim că Domnul Isus Christos a murit în 14 Nisan la Sărbătoarea Paştelor şi a înviat a treia zi (în 16 Nisan)?

Acest caz este similar celui precedent. Este adevărat, privitor la moartea Domnului Isus ştim (tot prin credinţă în relatarea biblică) că au fost martori:

-       ostaşii romani;

-       Iosif din Arimateea şi Nicodim;

-       apostolii Domnului Isus Christos;

-       femeile care l-au urmat pe Mesia;  

-       Pilat din Pont, guvernatorul Iudeii;

-       alţi oameni.

În schimb la momentul învierii nu a fost prezent nici un om. Biblia arată că au fost martori care l-au văzut pe Mesia după ce a înviat, dar în clipa învierii nu a fost nici un om martor. 

Suntem îndreptăţiţi să afirmăm că privitor la moartea şi învierea Domnul Isus Christos nu avem nici o dovadă materială. Puţinele dovezi istorice (diferite de Biblie) despre evenimentele în discuţie sunt cel puţin cu semne de întrebare.

În concluzie despre moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu cunoaştem tot prin credinţă numai din ceea ce ne relatează Noul Testament.

Capitolul II

Cât de acceptată este cunoaşterea prin credinţă?

Din experienţă ştim că există atei şi alţi oameni care nu au Biblia la bază şi care nu cred în Dumnezeul revelat în Sfânta Scriptură. Toţi aceştia ignoră, contrazic şi se opun afirmaţiilor din Cartea Sfântă. Aceştia fac parte din categoria oamenilor care nu au fost scrişi în Cartea Vieţii. Încă de la naşterea lor, Satan a reuşit să corupă astfel de oameni şi să-i înregimenteze pe calea pierzării. Mulţi oameni din această categorie, nici măcar nu au avut şansa să fi auzit de Dumnezeul adevărat şi să poată experimenta cunoaşterea prin credinţă despre care am făcut referinţă mai sus.

Privitor la cunoaşterea prin credinţă, sunt două situaţii care ne ajută să avem o abordare biblică a tematicii enunţate.

A. Împietrirea lui Israel

Biserica lui Dumnezeu şi lumea creştină în general, prin credinţă acceptă şi cunoaşte că omul Isus care a trăit pe timpul împăratului Tiberiu - din Imperiul Roman, pe vremea guvernatorului roman peste Iudea - Pilat din Pont şi care a fost răstignit în anul 33 e.n. este Mesia cel promis în Scripturile Vechiului Testament.

Noul Testament ne spune că Dumnezeu a împietrit pe Israel ca să nu creadă că omul / evreul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi Mesia cel promis în Lege şi Profeţi. Datorită intervenţiei divine speciale, de la începutul erei creştine şi până astăzi, poporul evreu în cea mai mare parte, adică în mod colectiv, nu l-a acceptat pe Domnul Isus Christos ca salvator. Israelul a fost împietrit de către Cel Prea Înalt ca să nu cunoască şi să nu creadă că Mesia a venit, a murit şi a înviat pentru salvarea oamenilor din păcat şi moarte, inclusiv a evreilor. Şi nici că va reveni:

-       Pentru răpirea Bisericii lui Dumnezeu la Sărbătoarea Trâmbiţei;

-       Pentru mântuirea lui Israel şi instaurarea Împărăţiei de o mie de ani la Sărbătoarea Ispăşirii şi Sărbătoarea Corturilor;

-       Pentru Judecata de Apoi, după Împărăţia mesianică milenară.

 Raportat la această cunoaştere, în perioada Noului Legământ, poporul Israel se divide în trei clase distincte:

a)    Israelul lepădat;

b)    Israelul împietrit;

c)    Israel – rămăşiţa mântuită prin har.

Israelul lepădat este format din acei evrei care nu vor fi mântuiţi, care nu au numele scrise în Cartea Vieţii.

Israelul împietrit este clasa de evrei pe care Cel Atotputernic a împietrit-o, ca să nu-l recunoască pe Domnul Isus ca Mesia. Această stare de împietrire cuprinde cea mai mare parte a poporului Israel şi are valenţă colectivă. Israelul împietrit este poporul evreu de astăzi. Dintre ei, la sfârşitul veacului, o rămăşiţă va fi mântuită, când tot în mod colectiv Îl vor recunoaşte pe Emanuel, acel prezis în Lege şi Profeţi ca fiind Mesia.

Israel – rămăşiţa mântuită prin har este gruparea minoritară din poporul evreu care încă din timpul vieţii Domnului Isus Christos pe acest Pământ, au crezut în El şi ei împreună cu neamurile care l-au acceptat pe Mesia formează Biserica lui Dumnezeu.

Observăm aici că Israelul împietrit în mod colectiv, a primit acel "duh de împietrire" din partea Celui Prea Înalt, şi tot în mod colectiv vor crede în Mesia la momentul bine stabilit în Planul de mântuire al DOMNULUI Dumnezeu şi vor fi cercetaţi în mod colectiv. În acest context sunt de neînţeles eforturile sterile ale multor creştini care vor să-l aducă pe Israel la credinţa în Domnul Isus Christos, din moment ce Atotputernicul Stăpân are alt plan privitor la poporul Său şi care în mod exclusiv se va îndeplini cu privire la naţiunea lui Israel.

Dacă în ce priveşte Israelul împietrit, problema cunoaşterii prin credinţă este decisă şi coordonată de DOMNUL Dumnezeu şi acest popor, în final, va avea o mare binecuvântare, aspectul următor de mai jos ilustrează o mare pedeapsă şi trebuie să fie o severă avertizare pentru orice credincios bazat pe Noul Testament.

B. Haina de nuntă

MOTTO: "Mai devreme sau mai târziu trebuie

 să învăţăm,  ca Dumnezeu nu se târguieşte."

Autor necunoscut

Un fapt interesant se întâmplă în zilele noastre şi probabil a fost un fenomen relativ rar, dar constant de-a lungul ultimelor aproape două mii de ani, ai Epocii Noului Legământ. Suflete dintre neamuri, care l-au primit prin credinţă pe Domnul Isus Christos, care s-au botezat în apă pentru a intra în poporul Noului Legământ, adică Biserica lui Dumnezeu, ajung din diverse motive să nu mai creadă în Mesia şi se convertesc la iudaism.

După cum am precizat mai sus, nu există probe materiale şi nici nu se poate dovedi ştiinţific sau prin alte metode că Moise a primit Legea sau că Mesia a venit, a murit şi a înviat pentru mântuirea noastră. Ştim aceste lucruri exclusiv prin credinţă.

De asemenea nu există şi nu au apărut probe materiale sau alte dovezi că Domnul Isus Christos nu ar fi venit deja pentru mântuirea noastră. Este la latitudinea fiecărui om să creadă sau să decidă dacă nu crede că  Mesia a venit acum aproape două mii de ani. În egală măsură este şi harul dumnezeiesc ca cineva să aibă chemarea şi alegerea pentru a fi în Biserica lui Dumnezeu.  

Privitor la această temă, una dintre cele mai instructive pilde pe care ne-a spus-o Fiul lui Dumnezeu când a fost pe Pământ este despre nuntaşul fără haina de nuntă. Să cităm textul biblic: "Isus a luat cuvântul, şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: "Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său.  A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi robi, şi le-a zis: "Spuneţi celor poftiţi: "Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă." Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorât. Când a auzit împăratul s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi: "Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi." Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. "Prietene", i-a zis el, "cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?" Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: "Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.", Mat. 22. 1-14.

Această pildă (de mai sus, din Evanghelia după Matei) este completată cu următoarea din Evanghelia după Luca:  "Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis; "Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!" Şi Isus i-a răspuns: "Un om a dat o cină mare, şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi: "Veniţi, căci iată că toate sunt gata." Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: "Am cumpărat un ogor, şi trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierţi." Un altul a zis: "Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog." Un altul a zis: "Tocmai acum m-am însurat, şi de aceea nu pot veni." Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat, şi a zis robului său: "Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii, şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi." La urmă, robul a zis: "Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc." Şi stăpânul a zis robului: "Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că nici unul din cei poftiţi, nu va gusta din cina mea.",  Lc. 14. 15-24.

Împărăţia Cerurilor este altfel decât cele lumeşti, unde un teritoriu de pe acest Pământ, prin îngăduinţa Celui Prea Înalt, ajunge să fie condus de un oarecare împărat sau alt tip de conducător. În contrast, locuitorii Noului Pământ vor fi cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu. Aceşti locuitori sunt oamenii mântuiţi de pe acest Pământ.

Pilda celor chemaţi la nuntă / ospăţ trebuie văzută în termeni spirituali şi în corelare cu Împărăţia lui Dumnezeu. Oamenii chemaţi la ospăţ / nuntă sunt israeliţii.

În contextul valorilor lumii acesteia, pentru orice om care tocmai s-a căsătorit ar fi un lucru bun, o dovadă de iubire să meargă cu soţia la o nunta la care tocmai a fost invitat. Dar problema trebuie privită în sens duhovnicesc. Aici nu este vorba de o căsătorie fizică între un bărbat şi o femeie, ci se referă la acei evrei care s-au logodit cu un Christos fals, evrei care tocmai au îmbrăţişat o credinţă a celor de pe "calea cea lată" şi care au intrat într-o confesiune creştină falsă care duce la pierzare. Astfel, atunci când evreul care tocmai s-a logodit cu un Mesia fals este chemat la nunta adevăratului Fiul al lui Dumnezeu, devreme ce a ajuns "căsătorit" cu falsul Mesia, refuză să meargă la adevărata nuntă cerească, el tot aşteptând să vină un Mesia fals, inexistent.

Evreii care răspund că şi-au "cumpărat un ogor", sunt dintre acei israeliţi care au mari bogăţii şi afaceri în ţările din această lume. Ei sunt legaţi de avuţiile lor de care trebuie să îngrijească şi atunci când primesc chemarea să se reîntoarcă în Ţara sfântă, nu pot şi nu o fac din cauza bogăţiilor şi afacerilor pe care le deţin în diaspora.

Evreii care motivează că şi-au "cumpărat boi" sunt aceia care au primit mari demnităţi în guvernele sau marile companii ale acestei lumi. Ei nu pot face "alia" fiindcă trebuie să onoreze funcţiile primite.

În cazurile de mai sus, este vorba de unii evrei care din motivele arătate, îşi pierd mântuirea şi conform Mat. 22. 1-7 măresc numărul celor care formează Israelul lepădat.

Dar există şi reversul problemei: oameni dintre neamuri, care fiind pe calea mântuirii, se leapădă de Domnul Isus Christos şi caută să intre în Israelul împietrit. Ne-a fost prezentat în pildă omul care, la nunta marelui Dumnezeu, este găsit de stăpânul Etern fără haina de nuntă. Noul Testament ne spune că toţi care s-au botezat în apă s-au îmbrăcat cu Christos: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.", Gal. 3. 27.

În momentul în care cineva îşi exprimă dorinţa de a se converti la iudaismul ortodox (adică la religia oficială a Israelului împietrit), el va ajunge în faţa unei comisii de rabini care îl întreabă dacă crede că Mesia a venit deja, dacă crede în Domnul Isus Christos. Dacă răspunde afirmativ, rabinii îi spun că el are o credinţă foarte bună pe care trebuie să o păstreze. Dar tot în acel moment, persoana respectivă tocmai a ratat şansa de a se converti la iudaism.

Dacă însă, persoana răspunde că nu crede în Domnul Isus Christos şi că se leapădă de El, dacă spune că concepţiile pe care le-a avut până atunci au fost greşite, acel om este în principiu acceptat în iudaism. Dar în momentul în care un om s-a lepădat de Mesia, rămâne lepădat pentru totdeauna. Mesia în care credem noi, Biserica lui Dumnezeu, este Unul şi Acelaşi - Fiu al Celui Prea Înalt - în care vor crede evreii şi pe care ei îl aşteaptă. Nu se poate ca cineva care în secunda unu se leapădă de Mesia, iar în secunda doi când a fost acceptat în cultul mozaic de comisia de rabini să primească exact pe acelaşi Mesia, dar în modul cum îl au acei evrei care au primit duhul de împietrire de la DOMNUL Dumnezeu. Prozelitul creştin, se leapădă de Mesia, în faţa unei comisii de rabinii, iar pentru a se converti la iudaism acel om o face în mod conştient, în deplină cunoştinţă  de cauză. De aceea el nu-L mai poate primi sub nici o formă pe Mesia, deoarece s-a "dezbrăcat" de El.

Acest lucru este clar arătat în Biblie. Noul Testament arată că Biserica lui Dumnezeu este Logodnica, Mireasa şi Soţia lui Mesia:

- "O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.", 2 Cor. 11. 1, 2;

- " Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: "Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!"", Apoc. 21. 9;

- Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit,", Apoc. 19. 7.

Pe de altă parte Legea şi Profeţii arată că în cazul în care doi soţi se despart, şi încep o altă viaţă de căsnicie cu altcineva între timp, ei rămân despărţiţi şi nu mai pot să se recăsătorească din nou:

- "Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece, şi va putea să se mărite după un alt bărbat. Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire, şi după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă care a luat-o de nevastă, moare, atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.", Deut. 24. 1-4.

- ""El zice: "Când se desparte un bărbat de nevasta sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? şi tu, ai curvit cu mulţi ibovnici, şi să te întorci iarăşi la Mine? – zice Domnul." –  "Ridică-ţi ochii spre înălţimi, şi priveşte: unde n-ai curvit? Te ţineai la drumuri, ca Arabul în pustie, şi ai spurcat ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta!", Ier. 3. 1, 2.

În consecinţă, dacă în ce priveşte relaţiile pământeşti, este o astfel de totală interdicţie, cu cât mai mult despărţirea este definitivă în problema relaţiei spirituale dintre un om şi Domnul Isus Christos. Dacă cineva a rupt Noul Legământ prin faptul că aceea persoană s-a lepădat de Mesia este imposibil ca acel om să mai aibă o relaţie cu Fiul lui Dumnezeu, încercând să ajungă la El prin poporul israel.

Ruperea ireversibilă a relaţiei cu Fiul lui Dumnezeu a acelor care renunţă la Noul Legământ şi care prin tăierea împrejur se convertesc direct sau indirect la iudaism este certificată în Biblie şi prin binecuvântarea lui Esau. Se ştie că patriarhul Isaac, fiul lui Avraam, a avut doi copii, întâiul născut Esau şi pe Iacov. Esau fiind lumesc, şi-a nesocotit dreptul său de întâi născut şi l-a vândut pe un blid de linte fratelui său Iacov. Când a venit momentul binecuvântării, Isaac a chemat pe Esau, fiul său pe care-l ştia întâiul său născut, şi sub pretextul unei mese pregătite din vânat, dorea să-i dea binecuvântarea. În acel moment, Esau dacă ar fi fost un om drept, trebuia să-l informeze pe tatăl său că el de fapt şi-a vândut dreptul de întâi născut şi că acum fratele său Iacov are această calitate. Dar Esau a crezut că poate ignora faptul că s-a lepădat de dreptul de întâi născut şi să-şi însuşească şi binecuvântarea. Ştim că DOMNUL Dumnezeu a vegheat şi Isaac a dat binecuvântarea fiului său care a primit dreptul de întâi născut, adică lui Iacov. La fel stau lucrurile şi în ce îi priveşte oamenii care se leapădă de Mesia şi prin aceasta renunţă la dreptul lor de întâi născut al lui Dumnezeu, căci prin Domnul Isus Christos ei aparţineau Bisericii întâilor născuţi. Fiindcă şi-au nesocotit dreptul de a fi întâiul născut al Celui Prea Înalt, astfel de oameni pierd dreptul la viaţa veşnică şi binecuvântările aferente (vezi şi [2/ Biserica întâilor născuţi]).

Convertitul creştin la iudaism cel mai probabil în aparenţă va fi un bun evreu, respectând toate normele cultului mozaic. Dar la momentul nunţii Fiului lui Dumnezeu, însăşi Stăpânul Cel Prea Înalt îşi va verifica nuntaşii. Şi DOMNUL Dumnezeu ştie cine s-a lepădat de Fiul Său şi nu va accepta o astfel de ofensă. Aparentul convertit, omul care în sens spiritual s-a lepădat de Mesia va fi aruncat afară unde este "plânsul şi scrâşnirea dinţilor".

Lepădarea de Mesia nu este doar în cazul când cineva care este creştin trece la religia mozaică şi spune în faţa unei comisii de rabini că se dezice de Fiul lui Dumnezeu. Această lepădare are aceleaşi efecte şi în cazul în care cineva se converteşte la o sectă a iudaismului sau la un curent al iudaismului diferit de iudaismul ortodox, unde condiţiile de acceptare sunt mult mai laxe.

Capitolul III

Păcate de moarte

Motto: "Căci, dacă păcătuim cu voia,

după ce am primit cunoştinţa adevărului,

 nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii,

şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.",

 Ev. 10. 26, 27

Este crucial să înţelegem corect aceste lucruri, deoarece lepădarea de Mesia după cum am văzut mai sus, este un păcat de moarte – omul respectiv va fi aruncat afară unde este "plânsul şi scrâşnirea dinţilor".

În aceeaşi idee, Biblia spune: "Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor." Apoc. 13. 10. În acest verset nu este vorba de sclavie, de a face pe un om rob altui om. Este vorba de a duce pe cineva în robia păcatului şi a morţii. Deoarece, trebuie să recunoaştem faptul că într-un fel sau altul, în cadrul religiei iudaice a evreilor aflaţi sub influenţa duhului de adormire, există diverse "datini şi tradiţii strămoşeşti" care încurajează călcarea unor porunci în favoarea păzirii acestor datini. Prin urmare dacă cineva, un "manipulator spiritual", determină pe un om să se lepede de Mesia, adică îl duce pe acel om în robia păcatului şi manipulatorul va merge în acea robie. Despre această categorie de manipulatori Domnul Isus Christos spune: "Isus a zis ucenicilor Săi: "Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin! Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât, şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.", Lc. 17. 1, 2.

Am văzut în acest studiu două tipuri de păcate care duc la moarte – călcarea Noului Legământ cu lepădarea de Domnul Isus Christos şi a face pe cineva să ajungă în robia păcatului.

O altă concluzie ce rezultă din această lucrare este pericolul generat de instabilitatea spirituală. Dacă cineva a intrat prin botezul în apă în Biserica lui Dumnezeu, nu are cum să găsească o altă “cale mai bună” de mântuire. Oamenii care intră în Biserica lui Dumnezeu, au garantată mântuirea şi viaţa veşnică fără plată prin credinţă în Domnul Isus Christos. Tot ce trebuie să facem, este să rămânem în această stare de har şi să creştem la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Mesia (Efes. 4. 13).

Apostolul Pavel ne sfătuieşte: "ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;" Efes. 4. 14.

Cel Atotputernic să ne păzească de manipulatorii spirituali, care "pescuiesc" sufletele ce nu sunt zidite pe stâncă (Domnul Isus este Stânca) şi bâjbâie în plină zi, tot căutând o altă cale pentru mântuire. Sfinţii lui Dumnezeu, din Biserica Sa, ştiu că nu există o altă cale spre viaţă veşnică decât prin Domnul Isus Christos, odată pentru totdeauna.

Bibliografie

1. VDC / BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ a VECHIULUI ŞI NOULUI TESTAMENT - Dumitru Cornilescu, 1921

2. Ilie Rendeş; Teodor Moţ - Biserica întâilor născuţi

De aceiaşi autori în Ediţie de probă în anul 2016 într-un tiraj extrem de mic au apărut:

1. Ilie Rendeş; Teodor Moţ - Porţile Ierusalimului

2. Ilie Rendeş; Teodor Moţ - Textul legământului

AMEN!

Notă I.

Toate citatele sunt din Biblia traducerea Dumitru Cornilescu – notată în lucrările noastre VDC. În cazul unei alte traduceri, este specificată sursa exactă.

Notă II.
1. Posibil să existe unele inexactităţi stilistice şi gramaticale. Exigentul internăut să fie încredinţat de a noastră asiduitate privind îndreptarea lor;
2. Scopul nostru este de a prezenta articole, studii şi monografii prin care vom baleia cât mai mult din problematica doctrinară a Bisericii lui Dumnezeu expusă în Biblie. Fiind vorba de o primă prezentare, ne rezervăm dreptul de a modifica, adăuga, corecta, schimba sau repoziţiona materialele expuse cu scopul de se a asigura:
a. ) Consistenţa (coerenţă). Aceasta înseamnă că în finalul celor expuse nu vor exista contradicţii, cum ar fi de exemplu că este la fel de bine dacă se păzeşte Sabatul şi / sau duminica;
b. ) Completitudinea. Aceasta înseamnă că nu vom adăuga principii de credinţă inexistente în Biblie, cum ar fi de exemplu necesitatea de a adăuga noi sărbători în afara celor decretate de DOMNUL Dumnezeu în cartea Leviticul cap. 23;
c. ) Predictabilitatea. Desigur, nu vom putea analiza toate informaţiile din Biblie; autorii vor expune ceea ce consideră a fi mai important şi strict necesar. Este posibil ca din diverse cauze această prezentare să fie întreruptă. Predictabilitatea înseamnă că preluând o temă / idee /informaţie din Biblie, care nu a ajuns să fie prezentată de noi, ea îşi va găsi perfect locul în sistemul ce va exista, fără a fi nevoie de a-l reorganiza în întregime sau de a face altul nou;
d. ) Suntem conştienţi de limitarea noastră ca oameni, atât în ceea ce priveşte cunoaşterea, cât şi înţelepciunea. Vom preciza unde demersul nostru se opreşte la frontierele actuale ale cunoaşterii umane, de exemplu explicarea stării de necurăţie dată de Legea lui Dumnezeu este strâns legată de medicină. Conştientizăm că rezolvarea unor probleme se poate face numai în cadrul unui meta-sistem. De exemplu, nici modelul creaţionist şi nici modelul evoluţionist nu poate fi demonstrat că este adevărat. Putem accepta prin credinţă unul dintre ele, precizând că noi suntem în totalitate şi exclusiv ancoraţi în creaţionismul biblic.
3. Ne rezervăm dreptul de a expune aceste materiale şi în alte locuri şi pe alte suporturi de prezentare în scopul propăşirii lucrării DOMNULUI Dumnezeu;
4. Dreptul de autor se reduce la prezentarea exactă a sursei şi autorilor, aceasta deoarece noi ne asumăm numai ceea ce am prezentat şi scris, nu şi referinţele / citările inexacte şi răuvoitoare;
5. Sistemul care-l prezentăm nu este obligatoriu de însuşit. El este "o unealtă" pe care cei care doresc şi caută viaţa veşnică s-o poată folosi în demersul lor. Numai Biblia este desăvârşită, fiecare om este direct responsabil de modul cum se conformează Sfintei Scripturi şi nu de însuşirea unui anumit sistem doctrinar de credinţă;
6. Ne exprimăm profunda convingere că oricine doreşte, are dreptul şi libertatea să poată avea altă credinţă şi alt mod de a înţelege şi de a căuta drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu. Între multele alte sisteme de credinţă expuse, acesta este acel pe care autorii îl consideră singurul valabil pentru Biserica lui Dumnezeu;
7. Nu dorim să ofensăm alte credinţe şi pe cei care împărtăşesc alte sisteme de valori. Asigurăm pe toţi oamenii iubitori de pace de profundul nostru respect faţă de ei şi considerăm valabil principiul enunţat de Mesia de a ne iubi nu numai aproapele, dar şi vrăjmaşii. Dacă în materialele noastre vor fi prezentate unele contradicţii şi dezacorduri cu doctrina altor confesiuni şi denominaţiuni este doar pentru a clarifica poziţia noastră şi în nici un caz de desconsiderare sau lezare a credinţei altora. Având în vedere că şi în sistemele doctrinare care există deja se întâmplă situaţii prezentate mai sus, mulţumim pentru înţelegere şi toleranţă.

Utvin (Timişoara), România, de Sărbătoarea Azimelor - 3 apr 2018 / 18 Nisan 5778
A redactat şi postat pentru portalul http://www.melhisedec.ro,
umilul şi netrebnicul rob al DOMNULUI Dumnezeu şi al Fiului Său, Domnul Isus Christos, Teodor Moţ.

Dumnezeu să binecuvânteze Biserica Sa - Mireasa Mielului!
Dumnezeu să binecuvânteze poporul Său Israel!
Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei scrişi în Cartea Vieţii!
Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români!
Dumnezeu să binecuvânteze toate popoarele iubitoare de pace!
                                                                                                       AMEN

Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.