 | SOLOMON ȘI SUNAMITA
Privesc departe spre Sion prin veacuri înaintate Și-aud ecoul dintr-un ton vibrând peste cetate. Ierusalim era-n amurg sub brazda argintie Izvoarele la vale curg, domoale spre câmpie.
Sclipea palatu-n raze lucii și în culori de astru În parcul de smochini și nuci stă Solomon sihastru. Și visuri ce se nasc în zare de-astă dată Sunt izvorâte din Damasc de dorul dup-o fată.
De-o fiică de neam sirian o ciobăneasă sclavă. Ce te-a legat o, Solomon ce stai pe-atâta slavă? Tu stai pe tron - ea stă la oi, tu-n slavă - ea la stâna. O, nu sunt fete pe la noi de zici că-i o regină?
Tu ai șaizeci la curtea ta, optzeci de țiitoare. Mă mir că-n minte poți purta un chip de servitoare! Cum porți tu florile din strat o mie rupte-n mână Tu ai regine la palat și vrei s-aduci din stână?
Când te aud cum o descrii, în versuri de tot stilul Ca ea nu-i alta pe pământ o, ... e departe Israelul? Dacă n-am cunoaște-o chiar cum... nu e stil de floare, E arsă, parc-ar fi de jar de razele de soare.
O vezi mai mult ca un trandafir și munte de tămâie Și-ncepi atâta s-o descrii din cap până-n călcâie. Tu-o vezi cum alta-n lume nu-i, o faci și porumbiță. Începi atâta s-o descrii cum nu-i in lume soață.
Aud mereu același ton în versuri ziua-ntreagă. Și-i spui că-i lași regat și tron, atât îți e de dragă. Preferi la stână să te duci, sau păzitor la vie? Preferi pe orice drum s-apuci,de ce ai vrea să vie?
Repetă versul ce l-ai spus cântându-ți trista soartă Când tu acas la ea te-ai dus,și i-ai bătut în poartă. Și ea răspunsu-ți-a din pat dar făr să iasă-afară: "M-am dezbrăcat și m-am culcat,și cum să mă-mbrac iară?"
Așa de rece te-a respins din partea ei copila. Nici simț de om nu a simțit, nici dragul și nici mila! Și nici că-n pieptul tău cu dor purtat-o-ai in noapte Prin munți, prin văi, prin orice loc pentru-a iubirii șoapte.
Afară-ncet se revărsa un vânt țesut cu ploaie. Dar ei nici pic nu îi păsa căci hainele-ți înmoaie. O ... ce-ai pierdut o, Solomon de plângi o ciobăneasă. Cu sila vrei s-o duci pe tron, s-o faci împărăteasă?
Târziu în noapte s-a trezit că nu a făcut bine, Și te-a strigat, te-ar fi dorit, ieșit-a după tine.
Dar tu de mult ai și plecat, nici n-apărură zorii. În ceasul nopții-ntârziat, au prins-o păzitorii. Bătut-o și-au rănit-o, era aproape moartă. Și-a plâns ea mult că n-a venit când i-ai bătut în poartă.
Și-acum ce folos că plângi? distrus ești de-o copilă! C-au dus-o cei străini pe mâini zdrobită fără milă. Tu între regi ești renumit,te știe orice țară. Palatul ce l-ai construit, și-nțelepciunea-ți rară.
Și slava ta, și tot ce ai, cum poți a înțelege? Pentru-o copilă să te dai, o, ... ce-ai în tine rege? Ziua și noaptea o discuți, cum n-ar fi altă fată. De pari a fi ieșit din minți, tu rege, altă dată.
O azi mă văd că-s păcătos și vin cerând iertare. Căci tu prin Duhul lui Hristos, cântai o taină mare. Trecut-au mulți ani rând pe rând prin mintea mea slăbită, Și eu așa ziceam în gând c-o cauți pe sunamită.
O, Solomoane tot ce-ai spus în vers e a ta iubită. Iar întâmplarea cu Hristos e-a doua sunamită. De două mii de ani chemând-o-n gelozie Pe drum, acasă, prin livezi, dar ea nu vrea să vie.
O cheamă slava Lui mereu, la slava Lui de rege. Deși e Fiu de Dumnezeu, ea tot nu-L înțelege. Tu ai bătut odată-n geam vorbind s-o chemi ... Dar ea de Tine murmura de fiecare dată.
O spune suflete ce stai s-asculți acestea toate De când te cheamă CRIST la rai, de când la poartă-ți bate? El nu mai poate de-al tău dor, de-atâta timp te cheamă. De-atâtea veacuri bate-n geam crezând c-o să-ți dai seama.
Văzut-ai tu atâta dor în lume la vre-un mire? Să-i fi aprins atâta dor mireasa în iubire? Să vină El, cerul lăsând și dezbrăcat de slavă! Să-L vezi în Ghetismani plângând, de dorul tău, o sclavă!
Să-L vezi cu sufletul pătat, luând o cruce-n spate, Și-o urcă, urcă ne-ncetat în timp ce alții-L bate. Și parcă orice spin și cui, și lovituri de bice Le capătă-n iubirea Lui, răbdând, nimic nu zice.
Și-atunci pe cruce când L-au pus cu lacrima-n iubire, Pe fața Mirelui Isus și-atunci vedeai iubire. Parcă pe brațe te-a cuprins ca pe-un copil, o mamă. De-amorul ce era aprins...
Aprins de-amorul tău cel viu, ascultă-L cum se roagă: "O, Tată iartă-i căci nu știu" și-atunci îi erai dragă. Tu îi întinde-ai oțet în sus ca să I-l pui pe buze, Iar dragostea ce-ardea-n Isus, și-atunci îți căuta scuze.
Tu te-ai văzut în ochii Lui atât de mult iubită. Ca Solomon poți chiar să spui tu nu ești Sunamită. Ah, bine-ar fi s-asculți cu drag, de Solomon cum cântă, De Mirele ce-ți cântă-n prag să faci logodna sfântă.
Să dai, divorțul la păcat și poftelor din fire Să fii cu sufletul iertat, că l-ai pe Isus Mire. Fă dar acestea ce se cer de vrei s-ajungi acasă, La "Solomon" acel din cer a lui Isus Mireasă.
Să ne-ntâlnim la un nou altar La o nuntă pregătită O,... fie-ți ceasu-acesta dar, Trezirea ... Sunamită!
Amen
Postat de ami
la 29/10/2009
| 0 Comentarii ·
2505 Vizualizări ·
|
|  |